bravogroupservices.com

Avocatul Poporului cere intervenția autorităților în cazul unei femei care suferă de o boală rară

Avocatul poporului face apel către premier, dar și către alte autorități, să intervină de urgență în cazul unei paciente care suferă de o boală rară, iar singura ei șansă de a se trata este o intervenție de transplant hepatic. Într-un comunicat de presă publicat joi, 30 ianuarie, acesta precizează că, deși statul a decis să acopere 30% din cheltuielile pentru tratamentul peste hotare, banii sunt alocați doar după efectuarea acestuia. Or, partea belarusă, acolo unde urmează să se trateze pacienta, condiționează cu plata în avans pentru a efectua intervenția.

În demersul său, ombudsmanul Mihail Cotorobai menționează că intervenția nu poate fi făcută în Republica Moldova din cauza complexității patologiei, precum și a lipsei experienței chirurgicale în astfel de patologii.

Având în vedere suma necesară pentru această intervenție – 125 de mii de dolari – pacienta a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale acordarea unui ajutor financiar. În septembrie 2019, Comisia privind selectarea pacienților pentru tratament sau investigații costisitoare a decis alocarea a 15% din suma necesară intervenției, iar ulterior, după demersuri suplimentare din partea avocatului poporului, repartizarea a 30 % din costurile pentru intervenție.

Pacienta însă nu poate beneficia de aceste mijloace deoarece, potrivit prevederilor din Regulamentul Comisiei privind selectarea pacienților pentru tratamentul sau investigații costisitoare, repartizarea banilor se efectuează doar după efectuarea tratamentului, în timp ce partea belarusă condiționează cu plata în avans pentru a efectua această intervenție. Între timp, starea pacientei s-a agravat și există un pericol real pentru viața acesteia.

Avocatul poporului face apel către MSMPS să-și revizuiască de urgență reglementările interne și să întreprindă toate măsurile necesare în vederea efectuării urgente a plăților necesare tratamentului peste hotare al pacientei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un elev de 13 ani din Rusia, acuzat de „propagandă LGBT” și extremism

Poliția din Rusia a deschis dosare administrative împotriva unui elev de 13 ani pentru „propagandă LGBT” și afișarea simbolurilor extremiste, relatează Mediazona. Publicația nu menționează numele copilului și nici regiunea din care acesta provine, pentru a-i proteja identitatea. Se știe doar că este vorba despre un băiat.

Potrivit avocatului său, elevul a arătat o anumită imagine sau înregistrare video altor copii ori părinților acestora. Ulterior, aceștia au depus o plângere la poliție.

Nu a avut nicio intenție de a face propagandă, nici măcar nu știe ce înseamnă asta. A fost o glumă care, pur și simplu, a luat o turnură neașteptată. Copilul nu s-a gândit la consecințe, iar la noi sistemul s-a pus imediat în mișcare”, a explicat apărătorul.

Conform legislației ruse, răspunderea administrativă poate fi aplicată doar de la vârsta de 16 ani, astfel că dosarul deschis pe numele băiatului a fost închis. Totuși, poliția a trimis materialele către comisia pentru protecția și supravegherea minorilor.

În cele din urmă, pentru acuzația de „propagandă LGBT”, elevul a primit doar un avertisment. În ceea ce privește celălalt dosar — legat de afișarea simbolurilor extremiste — membrii comisiei au considerat că băiatul „necesită reeducare”. Mai mult, au discutat posibilitatea transferării lui într-o școală-internat destinată minorilor cu comportament delincvent.

De asemenea, băiatul, care, potrivit avocatului, este un elev foarte bun, participă la olimpiade și câștigă concursuri de creație, a fost luat în evidență ca minor cu comportament delincvent.

Avocatul a contestat în instanță deciziile comisiei pentru minori, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: