Avocatul Poporului, despre retrocedarea Bibliotecii: Trebuie organizate consultări cu societatea

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și-a prezentat opinia în legătură cu proiectul de lege ce prevede transmiterea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău din perioada interbelică, în care se află actualmente o aripă a Bibliotecii Naționale în proprietatea Mitropoliei Basarabiei. Ombudsmanul consideră că această decizie ar trebui să aiba raționamente legale și bine determinate, și sugerează Parlamentului să reflecteze asupra interesului public urmărit prin acest proiect de lege, precum și să-l supună unor consultări publice lărgite.

Avocatul Poporului ține să atragă atenție, că Republica Moldova este un stat imparțial și neutru față de religii, iar cultele religioase sunt autonome și separate de stat. „Abordarea neutralității față de religie, a fost confirmată de către Curtea Constituțională, care a indicat că, păstrarea atitudinii neutre față de religie a fost instituită ca principiu însăși de la fondarea statului Republica Moldova. Acest fapt denotă, că principiul laicității constituie parte a identității constituționale a Republicii Moldova” spune acesta.

Panico menționează că în Opinia Comisiei de la Veneția prin care se abordează problema disputelor clasice cu privire la proprietatea religioasă se menționează că ,,În măsura în care legile tratează astfel de probleme, este important ca ele să fie elaborate și aplicate cât mai neutru posibil și fără a acorda un tratament preferențial nejustificat grupurilor favorizate.”

În acest sens, Avocatul Poporului notează că transparența în procesul decizional este o componentă importantă a statului de drept și democratic prin care se respectă drepturile omului. Potrivit lui Panico, organizațiile societății civile și alte părți interesate aduc o contribuție esențială la dezvoltarea și realizarea democrației și a drepturilor omului, în special prin participarea la viața publică și asigurarea transparenței și responsabilității autorităților publice. Avocatul Poporului apreciază ca necesare dezbaterile publice şi consultarea opiniei tuturor părţilor interesate, în special autorităţilor a căror competenţă are tangenţă directă sau indirectă cu obiectul de reglementare a proiectului actului normativ, ceea ce constituie un principiu şi o obligaţie atât a legislativului, cât şi a tuturor autorităţilor publice implicate în procesul de legiferare.

În acest sens, Ombudsmanul consideră că intervenția statului ar trebui să fie limitată să se rezume la păstrarea neutralității pe marginea subiectului dat.

„Odată ce au recurs la acest gest autoritățile trebuie să se asigure mai întâi de toate că Biblioteca Națională a Moldovei va fi asigurată cu un alt spațiu fără a fi diminuat patrimoniul național”, menționează acesta.

Totodată, Avocatul Poporului informează că a transmis Parlamentului o Opinie prin care a solicitat organizarea consultărilor publice largi și minuțioase pe marginea problemei abordate.

***

Amintim că, la inițiativa deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău din perioada interbelică, în care se află actualmente o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău, urmează să fie transmisă cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei. NM a făcut o sinteză a comentariilor publicate pe rețelele de socializare la acest subiect.

Deputatul PAS Virgiuliu Pâslariuc a declarat că oferirea aripei Bibliotecii Naționale Mitropoliei Basarabiei „nu este o retrocedare, dar un gest de bunăvoință”. Potrivit deputatului, Mitropolia avea nevoie de un spațiu. Totodată, parlamentarul a spus că partea română a dat asigurări că „va investi în păstrarea monumentului istoric, care nu va putea fi înstrăinat”. „Nu se pun în discuţie şi alte clădiri”, a precizat Pâslariuc.

Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova a lansat o petiție în sprijinul Bibliotecii Naționale. Bibliotecarii spun că nu sunt de acord cu cedarea sediului Bibliotecii Mitropoliei Basarabiei. Dacă decizia va fi realizată în practică, susțin ei, „se va distruge Biblioteca Națională a Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bzi.ro/foto simbol

„Nu am făcut acea tranzacție”: Cetățeanul care a reclamat un transfer neautorizat cu semnătura sa mobilă insistă

Cetățeanul, care a raportat că a fost efectuat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, folosindu-se semnătura sa mobilă, insistă că nu a efectuat tranzacția. El a menționat că a șters postarea de pe rețelele de socializare în care a anunțat despre acest caz „la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați”. Totodată, a spus că a convenit să se întâlnească luni cu reprezentanții băncii pentru a discuta cele întâmplate.

„Am șters postarea la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați. Semnătura a fost blocată imediat ce am observat cele întâmplate, iar aseară, la Inspectoratul Național de Investigații, am comunicat informațiile necesare pentru a fi deschis un dosar penal pe acest caz, în care instituția pe care o reprezint are statut de victimă. De asemenea, voi lăsa telefonul la INI pentru a fi verificat, să nu aibă vreo aplicație ascunsă (eu nu am instalat și nu am descărcat nimic) și ne-am înțeles cu reprezentanții băncii să ne întâlnim luni pentru a discuta cele întâmplate”, a comunicat acesta.

De asemenea, acesta a subliniat că nu el a efectuat tranzacția. „Eu doar pot spune că nu am făcut acea tranzacție și nu am semnat. Și ca om cinstit și vigilent am anunțat banca și operatorul de telefonie mobilă. Deja nu e treaba mea să investighez. Dar banca mai întâi a manifestat indiferență, iar după ce postarea mea a căpătat o promovare nesănătoasă, am fost asaltat cu multă insistență de reprezentanții băncii. De reacționau așa din prima, poate ar fi rămas un caz despre care am fi știut doar câțiva oameni”, a comunicat acesta.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții băncii.

Solicitat pe rețelele de socializare să comenteze noile informații publicate de cetățean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că „investigațiile pe acest caz continuă, așa cum e menționat și în comunicatul inițial”. „Până la stabilirea circumstanțelor, rezultatele preliminare ale investigației efectuată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) arată că informațiile distribuite în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului. Prima evaluare tehnică a cazului confirmă că semnătura electronică este autentică și validă, fapt susținut de mai multe date tehnice. Investigația continuă în zilele următoare, pentru a stabili toate circumstanțele cazului”, a adăugat Ciorici.

***

Amintim că, în seara zilei de 31 octombrie, Guvernul a anunțat că un cetățean a semnalat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, efectuat cu semnătura sa mobilă, deși susține că nu el a autorizat tranzacția. Totodată, se menționa că cetățeanul și-a șters între timp postarea, însă informația a fost distribuită de persoane publice, inclusiv deputați. În context, Executivul a declarat că informațiile despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului, făcând referire la rezultatele preliminare ale unei investigații a Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Și reprezentanții STISC au reacționat, menționând că „serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali și sunt monitorizate continuu pentru asigurarea securității, disponibilității și continuității operaționale”. Totodată, reprezentanții STISC au recomandat „sesizarea imediată a organelor competente” în cazul în care cetățenii au suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a semnăturii electronice.

Menționăm că, în postarea ștearsă, cetățeanul a menționat că tranzacția a fost efectuată pe parcursul nopții, însă el a observat-o abia dimineața. Totodată, a spus că a sunat la bancă, însă „ei au spus că vor investiga”. Între timp, acesta și-a blocat semnătura mobilă. Ulterior, reprezentanții băncii au revenit cu un răspuns, anunțându-l că sistemul lor arată că el a „făcut totul” și, dacă vrea să afle ce s-a întâmplat de fapt, trebuie să efectueze singur investigația. „Iar ei îmi vor pune la dispoziție toate informațiile”, a relatat cetățeanul, menționând în postarea sa banca MAIB.

De cealaltă parte, reprezentanții MAIB au menționat, pe o rețea de socializare, că informațiile apărute în spațiul public „nu corespund realității”. „Nu există evidențe privind compromiterea semnăturilor digitale sau scurgerea datelor clienților în legătură cu acest incident. Tratăm cu atenție fiecare sesizare și verificăm informațiile referitoare la maib. Rămânem vigilenți, monitorizăm permanent sistemele și tranzacțiile și continuăm să aplicăm măsuri de protecție a datelor și a fondurilor clienților”, a comunicat banca.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: