Banii din Rusia destinați agricultorilor au ajuns pe contul Ministerului Finanțelor (UPDATE)
Full Article 2 minutes read

Banii din Rusia destinați agricultorilor au ajuns pe contul Ministerului Finanțelor (UPDATE)

Asistența nerambursabilă în valoare de 275 milioane de ruble rusești (59,7 milioane de lei) din partea Ministerului Finanțelor al Federației Ruse a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, anunță reprezentanții instituției pe 5 noiembrie.

„Mijloacele financiare respective vor fi direcționate pentru susținerea urgentă a producătorilor agricoli din țara noastră care au suferit în cursul anului 2020 din cauza secetei”, indică Ministerul Finanțelor.

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a precizat pentru NM că banii urmează să fie transferați pe contul Agenției pentru intervenții și plăți în agricultură, care este responsabilă pentru alocare de subvenții fermierilor. În prezent, este în proces de elaborare regulamentul potrivit căruia vor fi alocați banii trasferați de guvernul rus.

„Deocamdată nu au fost elaborate criterii clare privind beneficiarii care vor primi resursele financiare și nu s-a decis dacă ajutorul va fi acordat sub formă de bani sau motorină. În orice caz, documentul va fi suspus consultărilor cu agricultorii”, au precizat reprezentanții instituției.

Întrebați despre termenul aprobării regulamentului și când anume vor începe să fie alocați banii, ni s-a răspuns că „cel mai probabil, asta se va întâmpla săptămâna viitoare”.

***

Inițial, pe 28 septembrie, președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că Moscova va oferi agricultorilor din Republica Moldova motorină în valoare de circa 5,4 mln de euro. Liderul de la Kremlin i-a cerut lui Igor Dodon lista întreprinderilor agricole care au fost cel mai mult afectate de secetă.

Ulterior, președintele Igor Dodon a precizat că distribuirea motorinei ar provoca cheltuieli suplimentare, prin urmare, fermierilor li se vor da bani. În plus, agricultorii vor avea posibilitatea să cumpere motorină de la compania „Lukoil”, cu o reducere de 10-12%.

Cu patru zile înainte de alegerile prezidențiale, guvernul a decis să aloce suplimentar 24 de milioane de lei pentru achitarea compensațiilor agricultorilor care au înregistrat pagube din cauza secetei din acest an.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a recunoscut în ședința din 28 octombrie a executivului că, din anumite motive, mai mulți agricultori, care au avut pierderi la recolta din acest an, nu au putut beneficia de compensații. Anterior, guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru achitarea compensațiilor pentru pierderile înregistrate de agricultori din cauza calamităților naturale, relatează Radio Chișinău.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: