„Bugetele sunt limitate”. 13 primari din Comrat se plâng că nu au bani pentru a crește salariile, după cum a decis Parlamentul

Un grup de 13 primari ai regiunii Comrat au adoptat o declarație comună, pe care o vor transmite premierului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. În document, primarii și-au exprimat indignarea cu privire la decizia Guvernului prin care  s-a aprobat majorarea salariile angajaților din sectorul public cu 1300 de lei, dar nu au fost oferiți finanțare suplimentară, scrie presa regională.

Aleșii locali susțin că nu sunt prevăzute fonduri de la bugetul de stat pentru creșterea salariului minim al angajaților din sectorul public până la 4000 de lei.

Drept urmare, ei spun că „primăriile nu sunt în măsură să asigure implementarea acestei legi din cauza deficitului bugetar”. În general, doar în regiunea Comrat primăriile au un defigit bugetar de peste 10 milioane de lei.

În scrisoarea trimisă Nataliei Gavrilița se spune că „posibilitățile bugetelor locale sunt limitate”, iar din cauza creșterii semnificative a tarifelor și prețurilor la facturile de utilități și servicii, „este pur și simplu imposibil de găsit surse care să asigure plata acestei indemnizații”.

„Aceste plăți fără sprijinul Guvernului Republicii Moldova vor pune o povară insuportabilă asupra autorităților locale. În acest sens, Corpul primăriei raionului Comrat vă solicită cu sinceritate să alocați transferuri suplimentare de la bugetul de stat către autoritățile locale pentru a asigura implementarea legii”, solicită primarii.

Apelul a fost semnat de primarul municipiului Comrat, precum și de satele Avdarma, Beșalma, Bugeac, Dezghingea, Chirsova, Chioselia Rusă, Congaz, Congazcic, Cotovscoe, Svetlîi, Farapontievca și Cioc-Maidan.

Amintim că pe 12 decembrie deputații au aprobat, cu 58 de voturi, în prima lectură, proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2023. Proiectul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3500 lei la 4000 lei.

Pe 13 decembrie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) informează că decizia Guvernului de a crește salariile reprezentanților APL cu 1300 de lei din contul bugetelor locale este contrară prevederilor constituționale și legale naționale și internaționale, imposibil de realizat în mai multe unități administrativ-teritoriale, ceea ce generează indignare și creșterea tensiunii în rândul APL. În acest sens, instituția a expediat o adresare informativă autorităților responsabile.

Ulterior, primarul capitalei Ion Ceban a spus că Primăria nu are bani pentru a acoperi majorările de 1 300 de lei la salarii pentru angajații din sectorul public.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cartea Victoriei Furtună, despre „Moldova Mare”, confiscată de poliție înainte de lansare. Ce spun autoritățile

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a declarat că polițiștii din Chișinău au confiscat 50 de exemplare ale unei cărți pe care a scris-o împreună cu scriitorul Iurie Răilean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de către politiciană, acest lucru s-a întâmplat în ajunul lansării programate pentru 12 iulie.

Furtună susține că polițiștii au acționat în baza unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care ar fi considerat conținutul cărții drept „o amenințare la adresa securității naționale”. De asemenea, politiciana afirmă că poliția a confiscat și automobilul în care se aflau cărțile.

50 de exemplare ale cărții – o colecție de eseuri și fotografii despre istoria, tradițiile, personalitățile remarcabile și obiectivele deosebite ale Republicii Moldova – au fost ridicate de reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în baza unei sesizări venite din partea Serviciului de Informații și
Securitate, care a calificat această publicație artistică drept o amenințare la adresa securității naționale și o sursă de destabilizare publică în masă. În plus, poliția a confiscat automobilul în care se aflau cărțile. Albumul monografic „Moldova Mare” a fost editat cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile publicațiilor cu caracter artistic. Cartea a trecut prin toate procedurile necesare pentru autorizarea tipăririi și a obținut toate avizele necesare pentru publicare
”, a declarat Furtună.

Solicitat de NewsMaker, serviciul de presă al Poliției a precizat că „acțiunile sunt în cadrul legal, în baza constatărilor autorităților competente”.

***

Precizăm că Victoria Furtună este fost procuror anticorupție, care a activat timp de 18 ani în sistem. Aceasta a demisionat cu scandal în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”, după ce ar fi inițiat pe 11 ianuarie 2024 un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. În reacție, SIS a declarat că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”.

După ce a demisionat, Victoria Furtună a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să acorde interviuri, în care a abordat inclusiv subiecte politice, iar în Chișinău au apărut bannere cu imaginea sa. Toate acestea au culminat cu intrarea sa în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, în calitate de „candidat independent”.

Scrutinul prezidențial s-a desfășurat pe fundalul unei anchete privind o schemă de corupere electorală, desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor. În ajunul alegerilor, Ziarul de Gardă a publicat o investigației care arată că Victoria Furtună este beneficiară a schemei.

În cadrul scrutinului prezidențial, Victoria Furtună a obținut 4,45% din voturile exprimate.

În pofida faptului că acum conduce un partid care se declară pro-european, de când a ajuns în atenția publică, Victoria Furtună s-a remarca prin declarații împotriva Uniunii Europene. Chiar în urmă cu o zi, pe 17 martie, aceasta a scris pe canalul său de Telegram că ajutorul european de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova este „sclavie financiară”.

Totodată, Victoria Furtună susține că Republica Moldova și Federația Rusă ar trebui să-și îmbunătățească relațiile, care au degradat după începerea invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei.

Pe 6 martie, Furtună a avut o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. Ea a publicat o fotografie făcută în timpul întâlnirii, în care apare alături de Ozerov pe fundalul unui portret al președintelui rus, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea țării vecine.

Pe 18 martie, Victoria Furtună a devenit lider de partid. Aceasta a preluat conducerea Partidului Moldova Mare. Ea a declarat atunci că pledează pentru neutralitatea statului nostru, precum și „restabilirea limbii moldovenești”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: