Bugetul capitalei a fost votat în a doua lectură: cine a susținut proiectul

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat, în prima și a doua lectură, proiectul de buget pentru anul 2024. Proiectul a fost susținut în a doua lectură de 37 de consilieri: de la Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Platforma DA și Partidul Comuniștilor. Partidul Socialiștilor s-a abținut de la vot. Reprezentanții Partidului „Nostru” și Partidului „Renaștere” nu au participat la ședință. 

„Bugetul municipal pentru anul 2024 a fost votat. Mulțumesc colegilor, consilierilor care au votat și locuitorilor capitalei”, a reacționat edilul Ion Ceban pe o rețea de socializare.

Iar fracțiunea PAS a spus că își „asumă deblocarea bugetului mun. Chișinău”. PAS a declarat că „într-un final, primarul general Ion Ceban a venit la discuții cu fracțiunea” și că „majoritatea solicitărilor înaintate de PAS au fost acceptate”.

„Am obținut să fie finanțate grupele cu program prelungit din bugetul municipal Chișinău. Așa am considerat dintotdeauna, așa este corect, ca Primăria Chișinău să asigure acest serviciu pentru ce peste 39.000 de copii. Am obținut mărirea bugetului pentru suburbii cu 50 de milioane de lei. Cu 50 milioane de lei mai mult va fi alocat pentru curțile de bloc din sectoarele Chișinăului, bani care vor fi repartizați egal pentru fiecare sector. Am obținut 30 de milioane de lei în buget pentru Planul Urbanistic General. Am obținut 25 de milioane de lei pentru revitalizarea centrului istoric”, a declarat fracțiunea.

Potrivit proiectului, veniturile bugetului municipal se vor ridica la 7,717 miliarde lei (+905 milioane lei), cheltuielile se vor ridica la 8,365 miliarde lei (+1 miliard lei) iar deficitul bugetar va fi 647,7 milioane lei (+100,7 milioane lei). Transferurile de la bugetul de stat la bugetul municipal se ridică la 3,977 miliarde lei (+200 milioane lei). Potrivit proiectului, 156,3 milioane lei vor fi cheltuiți pentru rambursarea împrumuturilor externe, iar 146,8 milioane lei pentru rambursarea împrumuturilor interne.

***

Potrivit legii, bugetul ar fi trebuit adoptat încă în luna decembrie 2023.

Pe 19 iulie 2024, Primăria anunța într-un comunicat de presă că proiectul bugetului municipal 2024 urmează a fi supus dezbaterilor și că „veniturile generale ale bugetului municipal pentru anul 2024 se estimează în sumă de 7,56 de miliarde de lei, inclusiv transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat, în sumă de 3,99 de miliarde de lei și cheltuieli în sumă de 8,2 miliarde de lei, cu un deficit de 644 milioane de lei”. Potrivit autorității locale, cheltuielile bugetare 2024 „au fost majorate cu 11,1% față de anul 2023 și anume cu 850 milioane lei”. „Cea mai mare pondere de cheltuieli o constituie domeniul educației -3,9 miliarde de lei, urmate de servicii în domeniul economiei, gospodăria de locuințe și cea de servicii locativ-comunale, cultură, sport și tineret”, comunicau autoritățile. Detalii AICI.

Pe 23 iulie, proiectul de buget pentru anul 2024 a fost supus dezbaterilor. Atunci, nu a fost aprobat în prima lectură. Acesta a fost votat de 24 de consilieri de pe listele MAN, PCRM, „Partidul Nostru” și „Renaștere”, în timp ce pentru adoptare erau necesare 26 de voturi (în total, consiliul municipal are 51 de consilieri). Reprezentanții PAS din Consiliu au numit proiectul drept „neprofesionist și antisocial”.

Pe 30 iulie, PAS l-a chemat pe Ion Ceban la discuții, înainte ca CMC să se întrunească într-o nouă ședință. Edilul, inițial, nu a dat curs invitației. PAS declara că intenționa să-i comunice primarului condițiile pentru care va vota bugetul municipiului. Fracțiunea menționa că în proiectul de buget trebuie să se regăsească două subiecte și anume – grupele cu program prelungit și asistența personală. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Satoshi performing Viva, Moldova! for Moldova during the First Rehearsal at Wiener Stadthalle, Vienna

Eurovision 2026: Moldova în clasamentul favoriților înainte de finală. Cum arată topul

Cu doar câteva ore înainte ca finala Eurovision Song Contest 2026, să înceapă, Finlanda este considerată mare favorită de casele de pariuri, urmată de Australia și Grecia. În clasamentele de prognoză, Republica Moldova se află pe locul 12, în timp ce în preferințele publicului din sondajele fanilor Eurovision piesa „Viva, Moldova!” urcă până pe locul 4.

În topul pariurilor, Finlanda („Liekinheitin”) cumulează aproximativ 41% șanse de câștig, urmată de Australia („Eclipse”) cu 22%, în timp ce Grecia ocupă locul trei cu circa 7%.

Pe de altă parte, sondajele realizate în rândul fanilor Eurovision arată o altă dinamică: piesa „Viva, Moldova!”, interpretată de Satoshi (Vlad Sabajuc), se situează pe locul patru în preferințele publicului. În acest clasament, Australia se află pe primul loc, urmată de Bulgaria și Finlanda.

Republica Moldova este reprezentată de interpretul Satoshi, pe numele său real Vlad Sabajuc, cu piesa „Viva, Moldova!”. Artistul a transmis un mesaj de mobilizare înainte de finală, îndemnând atât publicul din țară, cât și diaspora să participe activ la susținerea sa.

„Pe 16 mai votăm 16. Haideți să o facem. E momentul nostru. (…) Eu vă promit să transmit toată energia pe care o am și pe care o transmite poporul nostru. (…) Mobilizați-i pe cei din diasporă. Cei de acasă – anunțați-vă rudele. Voi, cei care sunteți peste hotare, mulțumim mult pentru suport: vă mai chem încă o dată să vă adunați… să demonstrăm cât de puternici și uniți putem să fim noi. (…) Dragi compatrioți din toată lumea, vă chem să ne unim întru a ne proslăvi țara”, a declarat interpretul.

Potrivit regulilor competiției, telespectatorii din Republica Moldova nu își pot vota reprezentantul de acasă, însă diaspora are posibilitatea să voteze din țările în care se află.

Finala Eurovision va avea loc pe 16 mai, de la ora 22:00, și va reuni 25 de țări. Din prima semifinală s-au calificat Republica Moldova, România și Ucraina.

Evenimentul va putea fi urmărit și din centrul capitalei, în Piața Marii Adunări Naționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: