Cambodgia: Un băiat de 9 ani a murit din cauza gripei aviare. Autoritățile îndeamnă la vigilență
Full Article 2 minutes read

Cambodgia: Un băiat de 9 ani a murit din cauza gripei aviare. Autoritățile îndeamnă la vigilență

Un băiat în vârstă de 9 ani din statul asian Cambodgia a murit pe 8 februarie, după ce s-a îmbolnăvit de gripă aviară, relatează Digi24.ro. Anunțul a fost făcut de ministerul Sănătăţii din această țară, care a averizat asupra ameninţării continue pe care o reprezintă acest virus, la originea a trei decese în 2023. 

Băieţelul, din provincia Kratié, aflată în nord-estul regatului, s-a îmbolnăvit după ce a mâncat, împreună cu familia sa, carne de la păsările pe care le creşteau în curte. Cu o zi înainte să decedeze, minorul a prezentat febră, tuse şi dificultăţi respiratorii.

Testele au confirmat că băiatul era purtător al tulpinii H5N1, foarte patogenă, a precizat ministerul Sănătății din Cambodgia.

Potrivit elementelor anchetei, „cinci găini şi trei raţe au murit la domiciliul pacientului” şi au fost apoi gătite, a explicat ministerul, adăugând că autorităţile sanitare investighează sursa virusului şi că sunt în căutarea altor cazuri.

„Ministerul Sănătăţii reaminteşte întregii populaţii să fie vigilentă în ceea ce priveşte gripa aviară, deoarece tulpina H5N1 continuă să ameninţe sănătatea tuturor”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Cel puţin trei persoane, printre care o fetiţă de doi ani, au murit din cauza gripei aviare în Cambodgia anul trecut. Virusul poate fi transmis la oameni după un contact direct şi prelungit cu păsările de curte.

De la sfârşitul anului 2021, Europa a fost lovită de cea mai gravă epidemie de gripă aviară din istoria sa, în timp ce America de Sud şi America de Nord se confruntă, de asemenea, cu episoade grave.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: