De 20 de ani, cei mai mari investitori străini din Moldova, uniți în Asociația Investitorilor Străini (FIA), lucrează împreună cu autoritățile moldovenești pentru îmbunătățirea climatului investițional. Este vorba de cele mai active întreprinderi, care generează progres în industriile lor și influențează dezvoltarea durabilă a economiei în ansamblu și a sferei sociale din Republica Moldova. Despre scopurile asocierii, realizările FIA după 20 de ani de activitate și perspectivele de viitor am discutat într-un interviu cu directorul general al Moldcell, Carolina Bugaian.
— De ce, în opinia dumneavoastră, a fost creată prima Asociație a Investitorilor Străini din Moldova și ce oferă astfel de asociații afacerilor?
Asociația Investitorilor Străini a fost constituită din necesitatea cooperării dintre noi și autorități pentru a crea un mediu de afaceri favorabil. Astăzi, prin dezvoltarea activităților FIA, Moldcell, împreună cu alți colegi din asociație, consolidează o poziție comună care asigură un dialog constructiv pentru crearea unui mediu de afaceri propice dezvoltării economice și creșterii durabile a nivelului de trai în Republica Moldova.
Investitorii străini, pe lângă capital și investiții, aduc cu sine cele mai bune practici de management, leadership durabil, know-how și tehnologie modernă. Aceste cunoștințe, precum și schimbul de experiență, sporesc nivelul de profesionalism al angajaților din Republica Moldova, le formează o atitudine și gândire pozitivă, orientare către soluții, găsirea oportunităților și rezilienței în fața provocărilor și crizelor.
— Care din propunerile FIA au condus la îmbunătățire semnificativă a mediului de afaceri în industria dvs. și în economie în ansamblu?
Apreciem eforturile FIA de a dezvolta și implementa Cartea Albă, îmbunătățind atât mediul de afaceri în general, cât și industria noastră de comunicații electronice. De exemplu, destul de recent a fost eliminat anacronismul anilor 2000, când telefoanele mobile și comunicațiile celulare erau considerate un lux, iar statul a introdus o taxă de lux de 2,5% din veniturile din serviciile prestate de operatori. De atunci, în fiecare casă a intrat un telefon mobil, apoi un smartphone, iar astăzi, fiecare cetățean utilizează comunicațiile celulare și internetul. Mai mult, dezvoltarea tehnologiei și a muncii la distanță în timpul pandemiei a dus la faptul că smartphone-ul a devenit nu doar un mijloc de comunicare, ci și un mijloc de producție. Prin urmare, eliminarea acestei taxe era de mult așteptată, care a permis reducerea tarifelor la roaming cu operatorii din România, precum și odată cu creșterea prețurilor la energie electrică și inflație, acest lucru ne-a permis să nu ajustăm prețurile la serviciile pentru utilizatori în aceeași proporție.
S-au optimizat multe în sistemul fiscal, care a devenit simplificat și mult mai transparent, s-a redus numărul de proceduri și operațiuni, iar interacțiunea cu diverse instituții ale statului a fost aproape complet transferată în format digital. A fost elaborată și este în curs de implementare o politică fiscală și vamală echilibrată la maximum.
Pe lângă Cartea Albă, activitatea FIA a fost destul de productivă în rezolvarea problemelor actuale prin organizarea unui dialog sistematic cu autoritățile, atât prin participarea la consilii economice de experți, cât și în propriile formate tematice de întâlniri cu șefii de instituții. Vedem rezultatul promovării în comun a unei atitudini transparente și proporționale față de mediul de afaceri din partea statului, ceea ce a fost extrem de important, în special în abordarea mai transparentă și obiectivă a diverselor organe de control precum Serviciului Fiscal de Stat, dezvoltare a unei Politicii Fiscale și controale, legi privind infrastructura critică și concurență, modificări a cadrului juridic în raport cu un subiect de interes public etc.
— Ce priorități puteți evidenția în propunerile pentru Cartea Albă 2023?
Există multe propuneri importante pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, multe din ele fiind reportate din anii precedenți, iar munca asupra lor ar trebui continuată. De la continuarea reformei justiției, care este critică atât pentru afaceri, cât și pentru viitorul sustenabil a Republicii Moldova în aspirațiile sale europene. Există necesitatea echilibrării taxelor de licență pentru frecvențele radio utilizate , care la noi sunt de trei ori mai mari decât în UE, dacă e să le raportăm numărul populației precum și PIB pe locuitor. Acest lucru va permite operatorilor de comunicații electronice să redistribuie fondurile pentru sporirea investițiilor în dezvoltarea tehnologiilor și produselor noi, care ar crește randamentul digitaliării și competitivității țării noastre.
Aș dori să remarc în special necesitatea îmbunătățirii cooperării în domeniul aducerii cadrului legal la aqui-ul comunitar. Proporționalitatea și predictibilitatea politicilor și legislației statului care au un impact semnificativ asupra mediului de afaceri trebuie considerate cu grijă. Mediul de afaceri, în deosebi cel cu investiții străine, are o proporție încă destul de modestă ca și număr de investitori în comparație cu țara vecină. Pentru a atrage investiții noi în domeniile strategice de dezvoltare economică este necesar să se respecte două principii de bază:
În primul rând, este obligatoriu să se efectueze o analiză de impact și dacă noile reguli afectează mediul de afaceri cel puțin cu 25%, acestea ar trebui implementate treptat. În Uniunea Europeană, astfel de modificări intră, de regulă, în vigoare în perioade, cuprinse între doi și cinci ani.
În al doile a rând, în cazul elaborării de noi legi sau modificării celor existente, care necesită modificarea oricăror reglementări suplimentare sau secundare, ar trebui stabilită o regulă pentru intrarea lor în vigoare la doi ani de la publicare, prin analogie cu practica din UE. Data trebuie determinată de elaborarea cadrului de reglementare secundar, care vine cu ghiduri practice. De exemplu, Legea trebuie să intre în vigoare în termen de șase luni de la data modificării cadrului de reglementare relevant, cu o listă atașată a documentelor care trebuie modificate. Astăzi există multe situații în care cadrul de reglementare suplimentar a rămas neschimbat și apar conflicte de reglementare, care complică foarte mult munca atât a businessului, cât și a autorităților statului, precum și transparența conlucrării între acestea
În acest context este necesară, în special, amânarea și stabilirea datei de implementare a legislației legate de «Prețul de transfer» și «Recalificarea tranzacțiilor» la doi ani de la elaborarea cadrului de reglementare secundar. Un astfel de mecanism există în alte țări, inclusiv în UE, și în cadrul companiilor-mamă respectăm aceste standarde în mod implicit. Această amânare este necesară pentru a oferi timp suplimentar pentru pregătirea și familiarizarea cu noile reguli și reglementări, atât pentru instituțiile abilitate de stat, cât și pentru entitățile afectate. Adițional, companiile din Moldova vor putea iniția discuții cu partenerii de afaceri (inclusiv afiliați) pentru a clarifica modul de derulare a tranzacțiilor care va ajuta la menținerea relațiilor comerciale solide. In plus, societățile vor putea asigura existența resurselor umane si tehnice adecvate pentru a implementa si respecta noile cerințe legale, ceea ce poate reduce incertitudinea si presiunea asupra acestora.
Material de parteneriat