Câștigă cu Google Pay™ și Moldindconbank

Încă o noutate bună pentru clienții Moldindconbank! Google PayTM este deja disponibil pentru toți deținătorii de carduri Mastercard și Visa emise de bancă, iar achitările cu telefonul îți aduc premii bănești!

Uită de portofel! Acum ai acces la cardurile tale Moldindconbank pentru a efectua cumpărături în magazine și online, pentru a achita în transport, cafenele și oriunde vezi simbolul Google PayTM sau simbolul contactless.

Și pentru că Moldindconbank oferă clienților săi cele mai interesante și avantajoase campanii, am dat startul unei promoții care îți poate aduce cashback în sumă de 10.000 lei și alte premii bănești direct pe card!

Cum participi?

  1. Descarcă Google WalletTM pe dispozitivul tău Android.
  2. Adaugă cardurile Moldindconbank în aplicație.
  3. Achită cu telefonul și profită de plăți rapide și sigure.
  4. În fiecare săptămână, în perioada 23.08.2022 – 30.09.2022 vor fi extrași aleatoriu câștigătorii care vor primi cashback pe card:
  • 1.000 de clienți se vor bucura de premii în sumă de 100 lei fiecare;
  • 1 client se bucura de cashback de 10.000 lei!

În total, în perioada campaniei 6. 006 de clienți se vor bucura de premii bănești!

Participă și tu, efectuează cât mai multe achitări cu Google WalletTM.

Încă nu ai un card Moldindconbank? Acum poți beneficia de un card gratuit, acordat în doar 3 minute, în toate oficiile băncii.

Pentru mai mult detalii despre promoție accesează Regulamentul oficial

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: Moldova a convenit cu România asupra cooperării militare, salariul Maiei Sandu se va dubla, iar persoanele afectate de atacul cibernetic vor fi „notificate”.

Atacul cibernetic: ce urmează

Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un dosar penal în urma atacurilor cibernetice în care persoane rău intenționate au sustras datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. Oamenii legii investighează cazul sub aspectul încălcării inviolabilității vieții private și al divulgării datelor urmăririi penale.

S-a constatat că atacul cibernetic de amploare asupra serviciilor publice digitale din Republica Moldova a fost descoperit de un simplu cetățean. Acesta a observat accesări suspecte ale datelor sale personale în istoricul accesărilor din EVO Cabinet și a alertat autoritățile pe 22 octombrie. Analiza ulterioară a arătat că acțiunile neautorizate începuseră cu câteva zile mai devreme.

Între timp, Agenția de Guvernare Electronică, în colaborare cu Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică, analizează datele sustrase pentru a identifica persoanele afectate și a le informa despre incident.

Acord militar cu România

După semnarea acordului privind cooperarea tehnico-militară cu Ucraina, Republica Moldova va semna săptămâna viitoare un acord similar cu România. Acesta prevede accesul la programul european SAFE, în cadrul căruia Republica Moldova și România vor achiziționa împreună camioane militare italiene. „Ce facem, facem în interesul țării”, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Alegerile din Găgăuzia: Dodon, StratCom

Liderul PSRM, Igor Dodon, a acuzat partidul de guvernământ PAS că ar încerca să-l excludă pe candidatul socialiștilor, Fiodor Găgăuz, din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Motivul invocat îl reprezintă conturile anonime de TikTok care publică materiale electorale în numele lui Găgăuz. Potrivit lui Dodon, acestea ar fi create pentru a obține un pretext în vederea eliminării candidatului din cursa electorală.

Între timp, Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării (StratCom) a depistat un sondaj online neautorizat privind preferințele electorale ale locuitorilor Găgăuziei. Organizatorii sondajului au colectat nu doar opiniile respondenților despre cei opt candidați, ci și datele lor personale.

Fermierii, protestele și revendicările

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr a cerut autorităților ca, până la 6 noiembrie, să organizeze o întrevedere cu Guvernul și să achite subvențiile promise. În caz contrar, producătorii amenință că se vor alătura protestelor fermierilor. Aceștia au subliniat că „nu cer o favoare, ci solicită statului să-și respecte obligațiile”.

Criza de pe Nistru

În pofida ploilor, nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru a crescut cu doar 4–5 cm într-o săptămână, a declarat ecologistul Ilia Trombițki. Potrivit acestuia, debitul de apă al Nistrului a crescut până la 72 m³/s, însă acest lucru nu este suficient pentru o refacere semnificativă a rezervelor de apă, iar situația rămâne tensionată.

Frontiera cu România și Ucraina

La frontiera moldo-română, numărul camioanelor a ajuns la 3.000 pe zi, cu 50% peste nivelul obișnuit. În acest context, Serviciul Vamal a suplimentat numărul angajaților din punctele de trecere a frontierei și a deschis benzi suplimentare de circulație.

Totodată, la frontiera moldo-ucraineană, Republica Moldova a acceptat să instituie controlul comun cu Ucraina pe teritoriul său. Este vorba despre două puncte de trecere a frontierei: Criva–Mămalîga și Mirnoe–Tabaki. Deocamdată, cele două părți nu au stabilit data la care va fi lansat controlul comun.

Salariul Maiei Sandu

Începând cu 1 ianuarie 2027, Guvernul va majora salariul Maiei Sandu de la 22.000 la 55.000 de lei. Majorarea a fost justificată prin „responsabilitatea, implicarea și poziția președintelui în ierarhia funcțiilor publice”. De asemenea, vor fi majorate salariile prim-ministrului, președintelui Parlamentului și deputaților.

100 de zile de guvernare Tofan: ce spun locuitorii satelor despre premier

Pe 29 octombrie s-au împlinit 100 de zile de la învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Echipa NM a mers în satul Puhoi, raionul Ialoveni, pentru a afla cum evaluează localnicii primele luni de activitate ale Executivului, ce schimbări au observat în țară și ce așteptări au de la noua guvernare.

Detalii, în reportajul video „100 de zile de când Tofan este la guvernare”.

Podcastul științific NM

Într-o nouă ediție a podcastului „Как тебе такоe?”, NM a abordat mai multe subiecte: modul în care chatboturile bazate pe inteligență artificială dezvoltă lenea intelectuală în rândul elevilor, felul în care alimentația sportivă protejează celulele creierului de moarte și modul în care oamenii de știință studiază experiențele din apropierea morții.

Ultimul Espresso. Deocamdată.

Astăzi vă expediem ultima ediție a newsletterului Espresso.

De-a lungul timpului, ne-am întâlnit aici în fiecare dimineață pentru a trece împreună prin cele mai importante știri, pentru a înțelege ce se întâmplă în Moldova și în lume și, sperăm noi, pentru a începe ziua puțin mai informați.

Din păcate, din motive financiare, suntem nevoiți să suspendăm publicarea newsletterului. Nu a fost o decizie ușoară, mai ales că știm că pentru mulți dintre voi Espresso a devenit parte din rutina de dimineață.

Vă mulțumim că ne-ați citit, că ne-ați scris, că ne-ați recomandat și că ne-ați acordat câteva minute din timpul vostru în fiecare zi.

Nu știm deocamdată când vom putea reveni, dar sperăm că nu este un rămas-bun definitiv.

Până atunci, rămânem alături de voi pe platformele NewsMaker.md, unde continuăm să facem jurnalism independent.

Vă mulțumim pentru fiecare dimineață petrecută împreună.

Al vostru, NewsMaker.

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

VIDEO Transnistria, sub influența SIS?/ PAS se teme de socialiștii găgăuzi?/ Moldova achită flagul LGBT

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

— Atacurile cibernetice, investigate de Procuratură
— Moldova va cumpăra camioane militare italiene împreună cu România
— Salariul președintei Maia Sandu va crește de la 22.000 la 55.000 de lei
— Peste 5.700 de euro despăgubiri, după ce un preot a rupt drapelul LGBT
— Cu 50% mai multe camioane la vamă. Numărul angajaților, suplimentat
— Rezervele de apă din Nistru rămân scăzute, în pofida ploilor
— 2027, declarat Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici
— Un jurnalist român, interzis în Transnistria
— Tiraspolul acuză din nou SIS de atacuri informaționale
— Chișinăul, între trecut și modernizare: ce ar salva locuitorii?
— PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Gagauz din cursa electorală
— Avertismente pentru Koksal și Dudnic din partea CEC-ului din Găgăuzia
— Stratcom avertizează: sondaj neautorizat în Găgăuzia, înaintea alegerilor
— „Fulger”, antrenament pentru intervenții cu risc sporit
— Putin, gata să discute la telefon cu Zelenski? Răspunsul Kremlinului
— Cerul s-a făcut roșu în India. Imaginile spectaculoase au devenit virale

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Agrobiznes.md

„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.

Scrisoarea este adresată premierului Vasile Tofan, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și președinților comisiilor parlamentare pentru agricultură și economie. Documentul a fost transmis și Asociației „Forța Fermierilor” și Asociației Naționale a Producătorilor de Culturi Oleaginoase.

Producătorii susțin că solicitările lor anterioare au rămas fără răspuns. Pe 29 septembrie, aceștia au cerut lansarea apelului pentru acordarea sprijinului financiar destinat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Nici acest demers, nici apelul comun al asociațiilor agricole din 21 octombrie nu ar fi primit un răspuns din partea autorităților.

„Nu cerem o favoare, ci respectarea unui act normativ în vigoare. Fermierii au semănat sfeclă în 2025-2026 bazându-se pe acest angajament al statului”, se arată în scrisoare.

Potrivit asociației, pentru plățile solicitate ar fi necesare 30–40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta mai puțin de o zecime din veniturile aduse anual de sector la bugetul public. Producătorii spun că ramura asigură circa 3.500 de locuri de muncă, mai ales în satele din nordul țării, și valorifică investiții de aproximativ 130 de milioane de euro.

„Avertizăm în mod clar: dacă plățile promise nu vor fi acordate, în anul 2027 Republica Moldova riscă să rămână fără zahăr produs autohton”, avertizează asociația.

La întâlnirea solicitată, producătorii vor un calendar pentru lansarea apelului și achitarea sprijinului aferent anului 2026, până la 31 decembrie. De asemenea, cer măsuri pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor.

Asociația susține că își dorește dialog și că a încercat să evite protestele de stradă. Dacă întâlnirea nu va fi convocată, fermierii anunță că se vor prezenta organizat, însoțiți de presă, la Guvern, Ministerul Agriculturii și Parlament.

„Totodată, membrii APSZM vor fi nevoiți să se alăture protestelor producătorilor agricoli. Este o decizie pe care nu ne-o dorim și la care am fi împinși de lipsa de reacție a autorităților”, se menționează în demers.

NM a solicitat o reacție de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, pe 2 octombrie, că fondurile rămase neutilizate în cadrul unor forme de subvenționare vor fi redistribuite pentru achitarea cererilor de plăți complementare depuse în 2025. Potrivit instituției, decizia viza peste 3.700 de fermieri.

Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a criticat atunci decizia. Potrivit lui, redistribuirea lasă fără finanțare măsuri prevăzute pentru 2026 în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Tot atunci, cultivatorii de sfeclă de zahăr au cerut să le fie acordate subvențiile pentru acest an. În caz contrar, avertizau ei, s-ar putea alătura protestelor agricultorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Generații în dialog – MEMORIE: „Rănile deportărilor nu le poate coase nimeni”. Povestea Valentinei Leșan, născută în Siberia / VIDEO

NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca.

Valentina Leșan este o soroceancă născută la mii de kilometri depărtare de pământurile străbunilor. Este fiica unei familii de deportați. A crescut și s-a maturizat sub semnul secerei și a ciocanului, fără să cunoască prea bine la început cum s-a instalat comunismul prin părțile noastre.

Buneii din partea tatălui erau muncitori și lucrau pământul de cu zori și până în seară, iar cei din partea mamei, au făcut parte din administrația românească a Basarabiei. Ambele familii, erau cum se spunea pe timpul comunismului, dușmani ai poporului.

În Siberia au început totul de la zero, pe pământ străin și cu reguli străine firii omenești. Este absurd, dar în martie 1953, când a murit tătuca Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice, au plâns și victimele deportate în Siberia de acest tiran. Dar desigur că nu toți.

Limba de acasă, tradițiile și mai ales cântecele noastre, i-au făcut pe cei represați să reziste gerului Siberian. Și acolo, în taigaua friguroasă, ca și aici, pe malul Nistrului, cântecele de acasă adunau neamurile la masă și-i făceau să uite de chinurile la care sunt supuși.

Calvarul a continuat și după revenirea acasă. De fapt acasă este prea mult spus. Nu au avut inițal dreptul să se întoarcă la Bujorăuca, așa că s-au oprit mai întâi în satul Țekinovka, aflat în Ucraina, vizavi de Soroca. După mai multe insistențe, li s-a permis să revină, dar fără să încerce să-și redobândească acea casă construită de ei, furată de stat și dată altcuiva. Așa că s-au mulțumit cu un teren de la marginea Bujorăucii, care era sat separat de oraș pe atunci, și au ridicat o altă casă.

Anii treceau, dar mulți din cei deportați așa și nu au mai scăpat de frica insuflată de regimul comunist.

Valentina a aflat mai târziu de ce s-a născut tocmai în preajma Tomscului, iar când trebuia să se ducă în clasa întâi, a mers pe urmele fraților și a învățat la o școală cu predare în limba rusă. Atunci acestea erau în vogă în Moldova sovietică.

Se simțea nedreptățită când despre perioada tragică a deportărilor sovietice nu se vorbea la școală, fiind omisă intenționat de parcă nici nu a existat. Probabil tocmai de asta unii dintre conaționalii ei consideră și astăzi acele represalii, ca ceva minor și neimportant.

Cu o experiență bogată de viață, femeia crede că soluția pentru noi, ar fi corectarea greșelilor istorice, iar un prim pas spre aceasta ar fi reunirea cu România, căci suntem același neam, avem aceeași credință.

Cel mai mare regret al femeii este că deși autoritățile au promis ani la rând că vor edifica la Soroca un monument în memoria celor deportați, totul a rămas doar în vorbe. Să fi pus măcar câte o piatră în loc de fiecare promisiune, acest complex comemorativ ar fi fost deja înălțat. Dar, în pofida zecilor de scrisori, protestelor și adevărului istoric, nici azi la Soroca nu avem măcar o piatră comemorativă unde ne-am putea reculege.

Cu toate că proporțiile și motivele sunt cu totul altele, femeia crede că în ultimele decenii o formă de deportare, ce-i drept, voluntară, este plecarea conaționalilor noștri la muncă peste hotare. Iar în loc să revină acasă cu bani, își iau și familiile acolo.

Este meșteriță cu experiență și poate coase cam orice. Dar iată rănile provocate de deportări și batjocura față de oameni, pentru simplu motiv că erau mai gospodari sau gândeau altfel, crede că nu le poate coase nimeni. Iar acestea rămân deschise toată viața, până cei care le poartă sunt răpuși de chinuri sau povara anilor.

Și poate dacă nu putem face nimic pentru a ne întoarce în timp și a preveni aceste tragedii, acum avem cel puțin posibilitatea și chiar datoria să nu uităm aceste file din istoria noastră, să-i cinstim pe înaintașii noștri umiliți de puterea sovietică și să ridicăm acel monument în memoria represaților, care să ne amintească mereu că putem trece prin același calvar dacă nu vom învăța nimic din istorie.

Vezi AICI și alte istorii din ciclul Generații în dialog – MEMORIE.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: