Justiție

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat pe 2 decembrie, într-un comunicat, că a trimis în instanță un dosar penal pentru delapidare a averii străine, în care sunt vizați nouă angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Inculpații au sustras, în perioada 2018 – 2020, masă lemnoasă din fondul forestier al întreprinderii. Cauza

Magistrata Curții Supreme de Justiție, Mariana Ursachi, a fost eliberată din funcție după ce nu a promovat evaluarea externă. Decizia fost luată în cadrul ședinței Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din 2 decembrie. Potrivit unui comunicat CSM, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au examinat raportul Comisiei de evaluare externă și

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, pe 2 decembrie, că a admis o sesizare a procurorului general Ion Munteanu. Ultimul a solicitat eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale în privința unui judecător. Potrivit Consiliului, judecătorul este bănuit că a inclus date incomplete sau false în declarația de avere. Decizia

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a obținut câștig de cauză, parțial, împotriva Ministerului Energiei, în cauza care vizează încălcarea dreptului la acces la informații de interes public cu privire la concursul de selectare a candidaților pentru funcții în Consiliul de Administrație al Moldovagaz. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul

Aeroportul Internațional Chișinău a fost obligat de instanță să-i achite văduvei agentului de securitate, Igor Ciofu, ucis în timpul serviciului, aproape 4 milioane 384 mii lei, cu titlu de indemnizație unică, scrie portalul Anticorupție. Diana Ciofu, care crește singură trei copii, va primi alte 200 mii lei drept prejudiciu moral

Curtea Constituțională a validat alegerea Maiei Sandu în calitate de președinte al Republicii Moldova. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței din data de 28 noiembrie. Magistrații Curții Constituționale au decis să confirme rezultatele scrutinului prezidențial din 3 noiembrie. Aceștia au validat, de asemenea, alegerea Maiei Sandu în calitate de

Proiectul de lege privind Curtea Anticorupție, care a stârnit multe controverse anul trecut, ar putea fi adoptat în lectură finală în luna decembrie. Totuși, textul proiectului a suferit modificări semnificative, inclusiv renunțarea la crearea unei instanțe specializate. Proiectul de amendamente a fost discutat în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia

Fostul deputat PDM, Demian Caraseni, a fost găsit vinovat de trafic de influență asupra unui judecător. Caraseni, în prezent – deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, va trebui să plătească o amendă de 175 000 lei. Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 240 910 lei, în folosul statului, ca

Șefii Procuraturii Anticorupție din Moldova și ai Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) s-au întâlnit la Chișinău pentru a analiza provocările comune în lupta împotriva corupției și pentru a identifica soluții practice de cooperare. Printre subiectele discutate s-au numărat combaterea rețelelor transfrontaliere de corupție, spălarea banilor și fluxurile financiare ilicite,

La 26 noiembrie 2024, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că INTERPOL a acceptat cererea de revizuire a deciziei din 2020, în privința fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Astfel, organizația internațională va analiza din nou cazul acestuia pentru a decide dacă va fi anunțat în căutare internațională. Decizia vine

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x