top

Guvernul Republicii Moldova propune o hotărâre care prevede interzicerea importului, exportului sau tranzitului unor obiecte care nu au nicio altă utilizare practică decât aplicarea pedepsei capitale, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime. Printre acestea se numără: spânzurători, scaune electrice concepute pentru execuție, instrumente cu greutăți pentru imobilizare, mese

Asociația „Forța Fermierilor” a solicitat, pe 10 aprilie, convocarea de urgență a unei ședințe cu Guvernul, în care să se examineze situația în contextul acestei săptămâni de înghețuri. Suplimentar, asociația vrea direcționarea unor fonduri europene suplimentare pentru stabilizarea crizei din sector. Potrivit asociației, înghețurile „afectează devastator aproape toate culturile agricole”.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat că suspendă pentru 90 de zile introducerea tarifelor vamale majorate pentru majoritatea țărilor din lume. În această perioadă, a comunicat Trump, va fi aplicat un tarif de 10%. Pentru China, potrivit lui Trump, tarifele vamale de import cresc și mai mult – de la

Moldovagaz riscă să rămână fără licență? Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amenințat că va retrage licența companiei Moldovagaz dacă aceasta nu finalizează separarea de «fiica» sa Moldovatransgaz până la 31 iulie 2025. NM a investigatce riscuri implică acest lucru pentru consumatori și care este legătura cu pachetul energetic european. Malul stâng: Situație excepțională În Transnistria a fost prelungită cu încă 30 de zile starea de urgență în economie. La Tiraspol,

Paznicul atacat cu un cuțit pe 5 aprilie într-un supermarket din Chișinău a fost „salvat de la moarte”. Ajunși la fața locului, medicii l-au găsit în stare extrem de gravă. Ulterior, a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar în prezent starea acestuia este în afara

Procuratura Generală a Republicii Moldova a anunțat, pe 8 aprilie, că procurorul general a sesizat Curtea Constituțională privind modificările aduse Legii amnistiei. Conform instituției, sesizarea vizează, în special, eliminarea condiției privind lipsa riscului de recidivă pentru condamnații la detențiune pe viață, în vederea comutării pedepsei la 30 de ani de

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață. Potrivit CSM, până în prezent, din totalul celor 77 de demersuri înaintate de Penitenciarul nr. 17, amnistia a fost aplicată în 15 cazuri. Cu

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a declarat deși legătura dintre Moldova și Ucraina a fost evidentă la început, mai departe procesul de aderare la Uniunea Europeană va fi unul strict individual. „Nu m-aș mira dacă vor exista capitole în care Ucraina va progresa mai repede sau în

La Chișinău se desfășoară un marș al femeilor rome. Evenimentul are loc de Ziua internațională a romilor. Potrivit organizatorilor, marșul reunește femei rome din Republica Moldova și refugiate din Ucraina, având scopul de a atrage atenția societății și a autorităților asupra provocărilor cu care se confruntă reprezentantele acestei comunități. Marșul

La sfârșitul săptămânii, temperaturile din Republica Moldova vor crește. În sudul țării se vor înregistra maxime de până la +17°C, în centru până la +15°C și în nord până la +12°C. Până atunci, în perioada 8-11 aprilie, maximele vor oscila între +4°C și +10°C, iar minimele vor scădea până la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x