Facebook/Alex Lazari

Cazul tinerei care a murit după micșorarea stomacului: chirurgul cere dezmințiri publice de la familia pacientei DOC

Chirurgul Adrian Hotineanu și clinica „Repromed” au solicitat fratelui Valentinei Lazari, tânăra care a decedat după o operație de micșorare a stomacului, să dezmintă informațiile publicate pe Facebook și să-și ceară scuze publice. Reprezentanții clinicii au transmis lui Alexandr Lazari o cerere prealabilă, acuzându-l de defăimare și atingerea „onoarei, demnității și reputației profesionale” a medicului și instituției. În replică, avocații lui Alexandr Lazari au declarat că postarea acestuia reprezintă „un exercițiu legitim al dreptului la liberă exprimare” și au respins solicitările părții adverse. Aceștia au expediat redacției NM cererea lui Hotineanu, dar și răspunsul formulat. Anterior, chirurgul a declarat pentru TV8 că că starea de sănătate a femeii s-ar fi înrăutățit din cauza unei intoxicații exogene, după ce aceasta a fost la piscină.

Avocații care reprezintă familia Lazari au anunțat redacția NewsMaker că „Repromed și Adrian Hotineanu au expediat în adresa lui Alexandr Lazari o cerere prealabilă, solicitând dezmințirea informațiilor și exprimarea scuzelor publice”. Menționăm, cererea prealabilă reprezintă procedura înaintea acționării în judecată.

„Aceștia consideră că prin postarea sa din 20.07.2024, publicată pe Facebook, Lazari Alexandr l-a defăimat pe Adrian Hotineanu și clinica SC „Repromed” SRL”, au comunicat avocații.

În apărare, reprezentanții lui Alexandr Lazari au spus că postarea bărbatului „reprezintă un exercițiu legitim al dreptului la liberă exprimare”.

Prin urmare, avocații au atașat în mesajul către NewsMaker cererea prealabilă semnată de Adrian Hotineanu și Repromed, precum și răspunsul lui Alexandr Lazari la cererea prealabilă.

În cererea prealabilă, Adrian Hotineanu și Repromed i-au comunicat Alexandr Lazari că în postarea de pe Facebook a făcut „afirmații false, defăimătoare, lipsite de substrat factologic suficient”. Se mai precizează că Alexandr Lazari a lezat „onoarea, demnitatea și reputația profesională” a „domnului Adrian Hotineanu, a clinicii Repromed și a personalului acesteia”. În cerere se mai declară că fratele Valentinei Lazari a „neglijat într-o manieră inexplicabilă principiul prezumției nevinovăție”.

Astfel, reprezentanții Repromed i-au cerut lui Alexandr Lazari „să prezinte scuzele de rigoare domnului doctor Adrian Hotineanu, clinicii Repromed și personalului acesteia” pentru atribuirea calificativului „medici indiferenți și inumani”, în legătură cu afirmația „și a murit din cauza că nu i-a fost acordat ajutorul medical corespunzător”, pentru declarația că „din cauza că echipa de la Spitalul Repromed nu a avut sau poate chiar nu au știut cum să o ajute, însă cu toate acestea nu ați depus mare efort să îi salvați viața”, pentru declarația că Adrian Hotineanu „l-a aburit pe Alex Lazari” că motivul decesului ar fi „toxinele de tip necunoscut” că Valentina Lazari ar fi ingerat ceva, că „i s-au făcut farmece”, pentru afirmația „Hotineanu nu a vrut să recunoască că greșeala le aparține”, că moartea Valentinei Lazari a fost cauzată „greșelii arogante și nechibzuite” a lui Hotineanu.

Repromed și Hotineanu i-au cerut lui Lazari să dezmintă informațiile și să-și ceară scuze „prin publicarea prin intermediul fie a aceleiași pagini de Facebook pe care a fost postată publicația inițială, fie prin intermediul unei platforme de comunicare similare” a unor texte enunțate de aceștia.

În răspuns, avocații lui Alexandr Lazari au menționat că „solicitările înaintate nu pot fi revendicate” și le consideră neîntemeiate.

Pe 20 iulie 2024, un bărbat cu numele Alexandr Lazari a scris Facebook că sora lui, Valentina Lazari – în vârstă de 29 de ani, a murit și că înainte de aceasta i s-a făcut o operație pentru micșorarea stomacului. Intervenția a avut loc la un spital privat din Chișinău, Repromed. Peste trei săptămâni, femeia ar fi început să se simtă rău, fapt pentru care mai târziu a fost internată în instituția medicală în care a fost operată. Acolo, starea femeii ar fi continuat să se deterioreze, iar medicii le-ar fi comunicat rudelor că totul este din cauza unei intoxicații, sugerând că aceasta ar fi putut fi provocată inclusiv de droguri. Ulterior, Valentina Lazari a fost transferată în stare gravă la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde s-a aflat în comă, după care a decedat. Familia femeii a acuzat spitalul privat de moartea acesteia. Detalii AICI.

Adrian Hotineanu, chirurgul care a operat-o și directorul spitalului „Repromed”, a spus pentru TV8 că tânăra ar fi fost intoxicată, după o vizită la piscină. Chirurgul a mai declarat că a fost pornită o expertiză medico-legală, pe care Repromed ar fi cerut-o. De cealaltă parte, fratele Valentinei a spus că tânăra într-adevăr a fost la bazin, în perioada 20-23 iunie, doar că nu consumase nimic și nici nu se scăldase. „În video ne-a arătat șeful de la bazin că ea nici nu a intrat în bazin, ea stătea cu picioarele în apă și sticla de apă în mână”, a reacționat bărbatul.

Pe 25 iulie, ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus că situația Valentinei Lazari este investigată de o comisie instituită de Ministerul Sănătății. Oficialul a mai spus că, după circa o lună, comisia ar trebui să ofere un răspuns despre cine se face vinovat de moartea femeii. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport global: Moldova are cel mai dinamic ecosistem de startup din Europa în 2026

Startup-urile din Republica Moldova au înregistrat în 2026 cea mai rapidă creștere din Europa, de 91,9%, plasând țara pe locul 82 în clasamentul global al ecosistemelor de inovare, potrivit Global Startup Ecosystem Index 2026, publicat de StartupBlink. Este cel mai mare avans înregistrat de o țară europeană în acest an și vine după o contracție de 18,9% în 2025. În 2025, startup-urile moldovenești au generat venituri de peste 60 de milioane de dolari, au creat peste 1.500 de locuri de muncă și au atras investiții de peste 17 milioane de dolari.

Chișinăul a intrat în top 500 orașe globale pentru startup-uri, urcând 54 de locuri până pe locul 464, cu o creștere de 58,3%, a treia cea mai mare creștere dintre toate orașele din acest nivel global. Valoarea totală a ecosistemului moldovenesc este estimată la 1,8 miliarde de dolari.

Raportul subliniază că Chișinăul rămâne singura metropolă moldovenească prezentă în clasamentul global, activitatea de startup fiind concentrată integral în capitală. Dezvoltarea unor huburi de inovare în afara Chișinăului este identificată drept o prioritate structurală. Cu toate acestea, capitala se clasează pe locul 10 în Europa Centrală și de Est în categoria implicării corporative în startup-uri, depășind astfel poziția sa generală în regiune.

Moldova ocupă locul 64 din 125 de țări în Innovators Business Environment Index, un indicator separat care măsoară condițiile pentru inovatori, ceea ce sugerează că mediul de afaceri favorabil nu s-a tradus încă pe deplin în rezultate concrete ale ecosistemului.

Olga Melniciuc, CEO al Startup Moldova, a declarat că ecosistemul a crescut la peste 300 de companii, extinzându-se cu 20% de la an la an. „În 2025, startup-urile au generat venituri de peste 60 de milioane de dolari, au creat peste 1.500 de locuri de muncă și au atras investiții de peste 17 milioane de dolari, demonstrând că startup-urile devin un motor real al creșterii economice a țării”, a declarat aceasta.

Printre actorii-cheie ai ecosistemului moldovenesc identificați în raport se numără Moldova Innovation Technology Park (MITP), primul e-Park virtual din Europa cu un regim fiscal preferențial de 7% pentru companiile tech, Tekwill — centrul de excelență IT de la Universitatea Tehnică, Startup Moldova Foundation și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Raportul marchează și principalele momente din evoluția ecosistemului: inaugurarea Tekwill în 2017, lansarea MITP în 2018, prima ediție a Startup Moldova Summit în 2021 și, în 2025, achizițiile Parkopedia de către EasyPark Group și Planable de către SE Ranking, descrise drept cele mai notabile exit-uri ale startup-urilor moldovenești până în prezent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: