CC a decis când va examina sesizarea privind legalitatea revocării lui Manole și numirea lui Lupașcu

Pe 27 aprilie, Curtea Constituțională va examina sesizările privind controlul constituționalității hotărârii parlamentului, prin care s-a decis revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu. 

Ședința va începe la ora 9:00.

Amintim că vineri, 23 aprilie, 53 de deputații au votat pentru retragerea hotărârii parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. În aceeași zi, legislativul a aprobat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător al CC.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate a chemat cetățenii să vină în fața Curții Constituționale, pentru a apăra această instituție.

În seara zilei de 23 aprilie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. La câteva ore distanță, CC a emis un comunicat în care a informat că Înalta Curtea a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu.

Pe 24 aprilie, deputații Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc au depus o sesizare la Procuratura Generală în legătură cu deciziile pe care le-a luat parlamentul în raport cu CC. Aceștia au solicitat începerea urmării penale pe faptul uzurpării puterii în stat.

Pe 26 aprilie, Procuratura Generală a anunțat că a recepționat sesizarea lui Litvineco și a lui Pâslariuc. Instituția a precizat că va examina în ordine prioritară și în regim de urgență acest caz și va dispune o soluție legală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Gazele în Moldova nu sunt cele mai scumpe din Europa”. Ministrul Energiei și ANRE explică de ce

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) resping informațiile potrivit cărora Republica Moldova ar avea cel mai scump gaz din Europa. Autoritățile susțin că astfel de comparații nu țin cont de diferențele dintre perioadele analizate, mecanismele de formare și compensare a prețurilor și componentele incluse în tarife. Potrivit datelor Eurostat pentru semestrul al doilea al anului 2025, prețul plătit de consumatorii casnici din Republica Moldova era de 9,47 eurocenți/kWh, față de 12,28 eurocenți/kWh – media Uniunii Europene.

„Gazele în Moldova NU sunt cele mai scumpe din Europa”, a scris Dorin Junghietu pe Facebook.

Potrivit oficialului, cele mai recente date comparative disponibile ale Eurostat, pentru semestrul al doilea al anului 2025, arată că gospodăriile din Republica Moldova au plătit 9,47 eurocenți pentru un kWh de gaz, cu toate taxele incluse. Media în Uniunea Europeană a fost de 12,28 eurocenți/kWh.

„Astfel, valoarea înregistrată pentru Republica Moldova în această comparație este cu aproximativ 23% sub media UE”, a menționat„ ministrul Energiei.

În clasamentul celor 30 de țări europene incluse în comparator, Republica Moldova se află pe locul 17, potrivit lui Junghietu. Prețuri mai mari decât în Moldova au fost înregistrate în 13 țări, printre care Germania, Franța, Italia, Austria, Irlanda, Portugalia, Danemarca, Țările de Jos și Suedia.

„O asemenea comparație trebuie făcută pe baza unor date verificabile, utilizând aceeași perioadă, aceeași categorie de consum și aceeași metodologie”, a subliniat ministrul.

Ministrul Energiei a declarat că, deși prețul gazelor rămâne o problemă importantă pentru gospodării, comparațiile publice trebuie să se bazeze pe date comparabile.

„Nu ignorăm impactul facturilor asupra gospodăriilor și nici responsabilitatea de a menține energia cât mai accesibilă. Dar tocmai pentru că vorbim despre un subiect atât de sensibil, comparațiile trebuie făcute corect, iar informațiile prezentate public trebuie să corespundă datelor”, a declarat Dorin Junghietu.

Ce spune ANRE

La rândul său, ANRE a transmis că prețul gazelor din Republica Moldova a crescut ca urmare a majorării costurilor de achiziție de pe piețele externe. În februarie 2026, costul de achiziție era de 38 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ 404 euro pentru 1.000 de metri cubi. Pentru gazele incluse în prețurile în vigoare din 1 octombrie, acesta a ajuns la 79 de euro/MWh, adică aproximativ 840 de euro pentru 1.000 de metri cubi.

ANRE a explicat faptul că prețurile din diferite țări nu pot fi comparate direct fără a ține cont de mecanismele de plafonare și compensare, precum și de componentele incluse în tarif. În unele state, de exemplu, prețurile sunt plafonate, iar diferențele sunt acoperite din bugetul public.

„Comparația prețului stabilit în Republica Moldova, fără aplicarea impactului compensațiilor, cu prețurile din țările unde deja se aplică mecanisme de plafonare, nu este corectă”, susține Agenția.

ANRE a mai precizat că unele comparații publicate online includ doar prețul gazului ca produs, fără costurile pentru transport, distribuție și furnizare, în timp ce prețul din Republica Moldova include toate aceste componente.

ANRE a amintit că Republica Moldova nu produce gaze naturale și este dependentă integral de importuri, fiind astfel afectată direct de evoluția prețurilor internaționale.

Totodată, autoritatea a precizat că tarifele reglementate din Moldova sunt stabilite în baza unor prognoze de achiziție pentru o perioadă mai lungă, în timp ce în unele state europene prețurile sunt actualizate lunar. Din acest motiv, ANRE susține că o comparație mai exactă a prețului aprobat în Moldova de la 1 octombrie ar trebui făcută cu prețurile practicate în alte țări în lunile de iarnă.

***

Amintim că ANRE a aprobat pe 28 septembrie majorarea tarifului pentru consumatorii casnici. Astfel, începând cu 1 octombrie, un metru cub de gaz costă 26,14 lei, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: