NM

Ceban a tăiat din atribuțiile lui Chironda. Va fi responsabil doar de corespondență, petiții și audiență (DOC)

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, responsabil de urbanism și mobilitate urbană, va gestiona doar Direcția corespondență, petiții și audiență. Printr-o dispoziție a primarului general, Ion Ceban, au fost redistribuite atribuțiile între viceprimarii capitalei.

Anunțul despre modificări a fost făcut de Victor Chironda pe pagina sa de Facebook. Acesta a precizat că i-au fost retrase atribuțiile de coordonare a Direcției Arhitectură și dreptul de a semna dispoziții și acte în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor.

„Având în vedere că sie domnul primar și-a păstrat doar minime atribuții de ”coordonare” și ”conlucrare”, putem să constatăm că începând cu astăzi, noul Primar General de facto al municipiului Chișinău este domnul Ilie Ceban, fapt cu care îl felicit. Cum am și presupus, pentru semnarea certificatelor și autorizațiilor dl primar are nevoie de o persoană care nu pune întrebări în plus ci semnează cuminte tot ce i se pune pe masă”, a scris Chironda.

În ajun, primarul general Ion Ceban l-a acuzat pe Chironda că și-ar neglija atribuțiile de serviciul și i-a cerut demisia.

„Cred că dacă este o persoană care se respectă, ar trebui să-și dea demisia. Dacă nu o va face, voi iniția eu procedurile care se impun”, a declarat edilul.

La rândul său, într-un interviu pentru NM, Victor Chironda a menționat că nu intenționează să demisioneze și va merge în instanța de judecată ca să-și facă dreptate.

Amintim că, pe 15 iunie, viceprimarul capitalei Victor Chironda i-a solicitat primarului general, Ion Ceban, să inițieze o anchetă de serviciu în privința Svetlanei Dogotaru, arhitectul-șef al municipiului Chișinău și șefa Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. Acesta a acuzat-o de lipsă de profesionalism în contextul dezbaterilor privind demolarea Hotelului Național. Chironda susține că Dogotaru ar permite beneficiarului „să încalce procedurile de elaborare a documentației de urbanism și să inducă în eroare primarul și viceprimarii care trebuie să semneze actele permisive”.

De cealaltă parte, arhitectul-șef al capitalei a dat asigurări să toate neconformitățile din proiect se vor înlătura și că urmează expertize, „în caz de necesitate”. Mai mult, aceasta l-a acuzat pe Chironda de lipsă de profesionalism și a menționat că viceprimarul ar recurge la „manipularea opiniei publice” și ar ținti fotoliul de deputat.

Ulterior, în cadrul Primăriei Chișinău a fost creat un grup de lucru, format din angajați ai instituției, care are drept scop „elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu” a viceprimarului capitalei, Victor Chironda, după ce acesta ar fi lipsit timp de o lună.

Pe 18 iunie, Chironda a anunțat că s-a adresat la Procuratura Generală în legătură cu inițierea unei anchete de serviciu în privința sa. De asemenea, pe 21 iunie, Chironda a anunțat că autorizația de desființare a Hotelului Național totuși a fost emisă și că va depune repetat un demers la Centrul Național Anticorupție, pentru a verifica legalitatea acțiunilor funcționarilor din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Macron a cântat „La Bohème” după summitul din Armenia. Pașinian l-a acompaniat la tobe VIDEO

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a oferit un moment artistic inedit în cadrul dineului oficial al summitului Comunității Politice Europene de la Erevan. Liderul de la Paris a interpretat celebra piesă „La Bohème”, fiind acompaniat la tobe de premierul armean, Nikol Pașinian.

Într-un videoclip publicat de directoarea France Info, Agnès Vahramian, Macron apare cu microfonul în mână, aşezat la dreapta unui pianist. Președintele francez a fost acompaniat de o tobă la care se află chiar premierul armean Nikol Paşinian.

Melodia, lansată în 1965 de Charles Aznavour – unul dintre cei mai faimoși cântăreți ai Franței – evocă viața artiștilor săraci din cartierul Montmartre. Cântecul are o semnificație aparte pentru Armenia, având în vedere originile armene ale cântărețului.

Prestația muzicală a lui Macron în Armenia nu este o premieră. În martie, a cântat „La Marseillaise”, imnul național francez, la bordul portavionului nuclear FS Charles de Gaulle, după ce Marina Franceză a fost trimisă în Orientul Mijlociu pentru a patrula Strâmtoarea Ormuz, scrie The Telegraph.

Amintim, la summitul de la Erevan participă circa 40 de lideri europeni, inclusiv președinta Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: