NM

Ceban a tăiat din atribuțiile lui Chironda. Va fi responsabil doar de corespondență, petiții și audiență (DOC)

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, responsabil de urbanism și mobilitate urbană, va gestiona doar Direcția corespondență, petiții și audiență. Printr-o dispoziție a primarului general, Ion Ceban, au fost redistribuite atribuțiile între viceprimarii capitalei.

Anunțul despre modificări a fost făcut de Victor Chironda pe pagina sa de Facebook. Acesta a precizat că i-au fost retrase atribuțiile de coordonare a Direcției Arhitectură și dreptul de a semna dispoziții și acte în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor.

„Având în vedere că sie domnul primar și-a păstrat doar minime atribuții de ”coordonare” și ”conlucrare”, putem să constatăm că începând cu astăzi, noul Primar General de facto al municipiului Chișinău este domnul Ilie Ceban, fapt cu care îl felicit. Cum am și presupus, pentru semnarea certificatelor și autorizațiilor dl primar are nevoie de o persoană care nu pune întrebări în plus ci semnează cuminte tot ce i se pune pe masă”, a scris Chironda.

În ajun, primarul general Ion Ceban l-a acuzat pe Chironda că și-ar neglija atribuțiile de serviciul și i-a cerut demisia.

„Cred că dacă este o persoană care se respectă, ar trebui să-și dea demisia. Dacă nu o va face, voi iniția eu procedurile care se impun”, a declarat edilul.

La rândul său, într-un interviu pentru NM, Victor Chironda a menționat că nu intenționează să demisioneze și va merge în instanța de judecată ca să-și facă dreptate.

Amintim că, pe 15 iunie, viceprimarul capitalei Victor Chironda i-a solicitat primarului general, Ion Ceban, să inițieze o anchetă de serviciu în privința Svetlanei Dogotaru, arhitectul-șef al municipiului Chișinău și șefa Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. Acesta a acuzat-o de lipsă de profesionalism în contextul dezbaterilor privind demolarea Hotelului Național. Chironda susține că Dogotaru ar permite beneficiarului „să încalce procedurile de elaborare a documentației de urbanism și să inducă în eroare primarul și viceprimarii care trebuie să semneze actele permisive”.

De cealaltă parte, arhitectul-șef al capitalei a dat asigurări să toate neconformitățile din proiect se vor înlătura și că urmează expertize, „în caz de necesitate”. Mai mult, aceasta l-a acuzat pe Chironda de lipsă de profesionalism și a menționat că viceprimarul ar recurge la „manipularea opiniei publice” și ar ținti fotoliul de deputat.

Ulterior, în cadrul Primăriei Chișinău a fost creat un grup de lucru, format din angajați ai instituției, care are drept scop „elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu” a viceprimarului capitalei, Victor Chironda, după ce acesta ar fi lipsit timp de o lună.

Pe 18 iunie, Chironda a anunțat că s-a adresat la Procuratura Generală în legătură cu inițierea unei anchete de serviciu în privința sa. De asemenea, pe 21 iunie, Chironda a anunțat că autorizația de desființare a Hotelului Național totuși a fost emisă și că va depune repetat un demers la Centrul Național Anticorupție, pentru a verifica legalitatea acțiunilor funcționarilor din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images

Toate zborurile din SUA, suspendate timp de peste 4 ore din cauza unei defecțiuni a sistemelor de comunicații

Peste 7 700 de zboruri au fost anulate, iar alte peste 8 000 au înregistrat întârzieri în Statele Unite ale Americii, vineri, 13 noiembrie, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a suspendat temporar decolările din toate aeroporturile țării, în urma unei defecțiuni a sistemelor de comunicații. Incidentul, care a durat mai bine de patru ore, a afectat aproximativ 1,5 milioane de pasageri, notează Meduza.

Restricțiile au fost anunțate după ce mai multe centre de control al traficului aerian au întâmpinat probleme de comunicații. Potrivit FAA, o defecțiune temporară a sistemelor de telecomunicații a determinat autoritățile să suspende toate decolările, ca măsură de precauție pentru siguranța zborurilor.

Ministrul american al Transporturilor, Sean Duffy, a declarat că problemele au fost detectate la ora 15:36, ora Coastei de Est a SUA. Acesta a explicat că sistemele radar și de comunicații au devenit instabile, iar echipamentele care transmit date esențiale au fost suprasolicitate. În tot acest timp, aeronavele aflate deja în aer au putut ateriza în siguranță.

Spațiul aerian american a fost redeschis vineri, la ora 20:15, însă efectele incidentului au continuat să se resimtă și în zilele următoare. Potrivit platformelor FlightAware și FlightRadar24, numărul zborurilor întârziate vineri a depășit 10 000. Pentru sâmbătă au fost anunțate alte 2 000 de anulări și peste 300 de întârzieri, iar pentru duminică – aproximativ 1 500 de zboruri anulate.

Secretarul pentru Securitate Internă, Markwayne Mullin, a declarat că nu există, deocamdată, indicii că defecțiunea ar fi fost provocată de un atac cibernetic sau de o acțiune ostilă împotriva SUA. Oficialul a exclus și o legătură cu pana globală care a afectat serviciile Microsoft în aceeași zi.

Incidentul a readus în atenție starea infrastructurii de control al traficului aerian din SUA. Casa Albă și Departamentul Transporturilor au solicitat Congresului 30,1 miliarde de dolari pentru modernizarea sistemului. Sean Duffy a afirmat însă că ar fi necesară o investiție de aproximativ 50 de miliarde de dolari, pentru a înlocui echipamentele învechite.

Potrivit publicației The New York Times, defecțiunea a avut loc la doar câteva zile după ce FAA anunțase implementarea unui nou instrument bazat pe inteligență artificială, numit SMART, destinat să-i ajute pe controlorii de trafic aerian să prevină întârzierile.

Suspendarea zborurilor din 13 noiembrie este a treia de acest fel înregistrată în SUA în acest secol. Cea mai lungă a avut loc după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, când spațiul aerian american a fost închis timp de două zile. Un alt incident similar s-a produs în ianuarie 2023, când o defecțiune a sistemului de notificare a piloților a determinat FAA să suspende zborurile interne timp de aproximativ 90 de minute.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: