Andrei Mardari / NewsMaker

Ceban deschide parantezele: Tariful real la gaz ar trebui să fie de 36 de lei

Tariful real la gazele naturale furnizate consumatorilor casnici ar trebui să constituie în jur de 36 de lei per metru cub de gaz consumat. În caz contrar, Moldovagaz anunță că acumulează, lunar, datorii care duc la incapacitatea furnizorului de a-și onora obligațiunile contractuale față de concernul rus Gazprom. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, într-un interviu acordat postului public de televiziune, Moldova 1. Se întâmplă după ce, anterior, Ceban a anunțat că va solicita ANRE-ului majorarea tarifului la gaz până la 29 lei, față de aproape 23 de lei cât achităm în prezent pentru un metru cub de gaze naturale consumate.

„Prețul a crescut în luna septembrie. Suntem în consultări cu ANRE pentru procedura de depunere a noii solicitări. De facto, tariful ar trebui să fie 36 de lei, pentru că prețul de achiziție este de 1882 dolari”, a declarat Ceban.

Șeful Moldovagaz anunță că se va merge repetat la ANRE să ceară majorarea tarifului la mijlocul lunii septembrie. Vadim Ceban anunță că va solicita un preț de 29 de lei per metru cub de gaze consumate.

„Adresarea noastră va fi bazată pe calculele pe care le-am prezentat anterior, de 29 de lei. Respectiv, vedem care va fi decizia regulatorului. Noi acumulăm devieri tarifare, altfel spus datorii, pe care urmează să le compensăm, altfel nu avem sursa de achitare pentru consumul gazelor către furnizorul principal. Această achitare la moment are loc doar cu suportul guvernului”, a mai precizat Vadim Ceban.

Ceban spune că, la moment, Moldovagaz acumulează datorii de milioane, așa cum prețul de achiziție al gazelor naturale inclus în tarif este mai mic decât prețul de facto pe care Moldova îl achită Gazpromului.

„De exemplu, în tariful actual este inclus un preț de aproximativ 900 dolari, dar prețul  de achiziție este de 1.882 de dolari, ceea ce înseamnă o diferență de aproape o mie de dolari. Respectiv, noi încasăm de la consumatori mai puțin decât achităm către furnizor. Aceasta este cauza acumulării acestor devieri”, a mai precizat Vadim Ceban.

Menționăm că, în luna septembrie, Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 1.883 de dolari pentru o mie de metri cubi. Prețul este cu 400 de dolari mai mare față de luna trecută.

Recent, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a declarat că autoritățile elaborează mecanismul de acordare a compensațiilor consumatorilor casnici. Potrivit lui, 60% din populația țării va beneficia de compensația maximă la plata facturilor la energie. Oficialul a declarat că mai mult de jumătate din populația țării este foarte vulnerabilă energetic și doar 1% din cetățeni își permit să-și achite factura la încălzire și energie electrică la tarifele actuale.

În prezent, tariful pentru metru cub de gaz este de 22,99 lei, cu TVA inclus.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: