Igor Dodon/Facebook

Cei 75 de soldați moldoveni care au participat la parada militară de la Moscova vor petrece 14 zile în carantină

Cei 75 de soldați moldoveni care au participat la parada militară de la Moscova vor petrece 14 zile în carantină. Despre acest lucru a anunțat ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, în platoul emisiunii „Puterea a patra”, ieri, 25 iunie.

„La revenire vor fi amplasați într-o cazarmă specială, unde vor fi în carantină două săptămâni”, a declarat Pînzari.

De asemenea, acesta a spus că la Moscova, soldații moldoveni au fost testați de patru ori la COVID-19, iar în toate cazurile, rezultatele au fost negative.

Totodată, acesta a precizat că ostașii au plecat și au revenit cu o cursă charter, pusă la dispoziție de Federația Rusă. „Nu am semnat nicio factură pentru acest avion”, a spus Pînzari.

Precizăm că pe 14 iunie, un contingent din 75 de militari din Compania Gărzii de Onoare a plecat la Moscova, unde au participat la parada mlitară consacrată victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un nou proiect de cooperare internațională pentru Balcanii de Vest  și Republica Moldova sprijină aderarea la UE prin consolidarea  sistemelor de proprietate intelectuală

La 20 mai, proiectul „EU4IP – Balcanii de Vest” a fost lansat de către Oficiul Uniunii  Europene pentru Proprietate Intelectuală și Comisia Europeană, în parteneriat cu oficiile și  autoritățile de proprietate intelectuală din Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo*1,  Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Republica Moldova. 

  • Inițiativa va sprijini integrarea partenerilor din Balcanii de Vest și a Republicii Moldova în  sistemele de proprietate intelectuală ale Uniunii Europene. 
  • Obiectivele proiectului sunt aliniate cu scopul strategic al Uniunii Europene de avansare a  negocierilor de aderare la UE cu Balcanii de Vest și Republica Moldova. 

20 mai 2026, Alicante, Spania. Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală  (EUIPO), împreună cu Direcția Generală pentru Extindere și Vecinătatea Estică a Comisiei  Europene (DG ENEST), a lansat oficial proiectul „EU4IP – Balcanii de Vest” (EU4IP-WB),  menit să sprijine partenerii din Balcanii de Vest și Republica Moldova în avansarea  procesului lor de aderare la Uniunea Europeană prin consolidarea sistemelor de proprietate  intelectuală (PI). 

Inițiativa se va concentra pe armonizarea cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul  proprietății intelectuale, consolidarea capacităților instituționale, asigurarea respectării  drepturilor de PI și sporirea gradului de conștientizare privind valoarea proprietății  intelectuale în rândul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și al tinerilor. 

EU4IP-WB vine sa complementeze proiectul EU4IP deja existent, axat pe consolidarea  sistemelor de PI din Armenia, Moldova și Ucraina, valorificând experiența îndelungată a  EUIPO în implementarea cu succes a proiectelor finanțate de UE în domeniul proprietății  intelectuale la nivel mondial, inclusiv cu suportul Rețelei Uniunii Europene pentru Proprietate  Intelectuală, a experților de PI din cadrul EUIPO și din statele membre UE, dar și prin  utilizarea instrumentelor digitale avansate. 

Lansarea oficială a proiectului EU4IP-WB a avut loc la 20 mai, la sediul EUIPO din Alicante,  Spania, reunind reprezentanți de nivel înalt ai Comisiei Europene, EUIPO, statelor din  Balcanii de Vest și ai Republicii Moldova. 

Prezent la evenimentul de lansare, Directorul Executiv al EUIPO, João Negrão, a declarat:  „Un sistem de proprietate intelectuală mai puternic reprezintă fundamentul unei societăți  

* Această denumire nu prejudiciază statutul Kosovo și este în conformitate cu Rezoluția 1244 a ONU și cu decizia Curții Internaționale de Justiție privind declarația de  independență a Kosovo.

inovatoare și prospere. Lansarea proiectului EU4IP pentru Balcanii de Vest și Republica  Moldova reflectă angajamentul nostru comun de a construi această bază – oferind beneficii  reale și tangibile pentru industrie, utilizatori, mediul de afaceri și societate.” 

Reprezentantul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Liliana Vieru,  șefa Direcției promovare și relații internaționale a menționat: „pentru Republica Moldova,  acest proiect survine într-un moment deosebit de important al parcursului nostru de integrare  europeană. Consolidarea drepturilor de proprietate intelectuală nu reprezintă doar un  obiectiv de reformă sectorială, ci face parte dintr-un efort mai amplu de consolidare a  previzibilității cadrului de reglementare, de sporire a protecției investițiilor și de accelerare a  integrării Republicii Moldova în piața unică europeană.” 

Sprijinirea inovării, creșterii economice și integrării în UE 

Sistemele solide de proprietate intelectuală sunt esențiale pentru economiile moderne. Prin  protejarea mărcilor, invențiilor, desenelor și modelelor, precum și a creațiilor intelectuale,  drepturile de proprietate intelectuală stimulează inovarea, atrag investiții și creează noi  oportunități de afaceri. 

Prin intermediul EU4IP-WB, autoritățile din domeniul proprietății intelectuale vor beneficia de  un sprijin extins pentru a oferi întreprinderilor, creatorilor, antreprenorilor, IMM-urilor și  tinerilor inovatori din întreaga regiune posibilitatea de a valorifica cadre de proprietate  intelectuală mai fiabile, echitabile și eficiente, care să le permită protejarea activelor pentru  dezvoltarea pe piața internă și accesul la piețele europene și internaționale mai largi. 

Totodată, acest proiect finanțat de Uniunea Europeană va contribui la eforturile mai ample  ale UE de stimulare a creșterii economice, promovare a integrării economice cu piața internă  a Uniunii și în cadrul regiunii, precum și de consolidare a cooperării regionale, în  conformitate cu Planul de Creștere pentru Balcanii de Vest și Planul de acțiuni al Pieței  Regionale Comune (CRM). Proiectul va contribui la transpunerea și aplicarea unor norme și  practici mai coerente în domeniul proprietății intelectuale, facilitând comerțul atât în Balcanii  de Vest, cât și între statele din regiune și Uniunea Europeană. 

Componenta EU4IP pentru Balcanii de Vest este cofinanțată de Comisia Europeană și  EUIPO și va fi implementată pe o perioadă de trei ani, începând din ianuarie 2026. În calitate  de agenție de implementare, EUIPO va colabora îndeaproape cu oficiile de proprietate  intelectuală, administrațiile publice, autoritățile de aplicare a legii, Secretariatul Acordului  Central European de Comerț Liber (CEFTA) și alți actori relevanți pentru modernizarea  serviciilor, simplificarea procedurilor și consolidarea unei protecții echitabile și eficiente a  proprietății intelectuale pentru inovatori și întreprinderi, în perspectiva aderării la UE. 

DESPRE EUIPO 

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este una dintre cele mai  mari agenții descentralizate ale Uniunii Europene, cu sediul în Alicante (Spania) fondată în  1994. EUIPO gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene, desenelor și modelelor,  precum și a indicațiilor geografice pentru produse artizanale și industriale – toate acestea reprezentând drepturi de proprietate intelectuală valabile în cele 27 de state membre ale  Uniunii Europene. 

EUIPO desfășoară, de asemenea, activități de cooperare la nivel european și internațional  pentru a crea condiții echitabile în domeniul proprietății intelectuale și este responsabil de  Observatorul European privind Încălcările Drepturilor de Proprietate Intelectuală. În anul  2025, EUIPO a fost clasificat drept cel mai inovator oficiu de proprietate intelectuală din  lume. 

DESPRE AGEPI 

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEP) este autoritatea administrativă a  Republicii Moldova, subordonată Ministerului Justiției, responsabilă de promovarea și  implementarea politicilor în domeniul protecției juridice a proprietății intelectuale, inclusiv în  domeniul proprietății industriale, dreptului de autor și drepturilor conexe.  

AGEPI reprezintă Republica Moldova în cadrul organizațiilor internaționale, regionale și  interstatale din domeniul proprietății intelectuale, inclusiv în cadrul Organizației Mondiale a  Proprietății Intelectuale (OMPI), și dezvoltă relații de cooperare cu instituții de profil și  partenerii internaționali pentru consolidarea sistemului național de proprietate intelectuală și  promovarea integrării europene. 

Contact media EUIPO: 

Serviciul Comunicare și Relații cu Mass-media al EUIPO 

Tel.: +34 653 674 113 

[email protected] 

Contact media AGEPI:  

Direcția promovare și relații internaționale  

Tel.: +37 322 188 584 

[email protected]

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: