telegraph.md

Moldovenii care vor demonstra că pleacă în călătorii își vor putea perfecta actele cu prioritate – șeful ASP

Toți cetățenii care au nevoie de pașaport în regim de urgență, inclusiv pentru călătorii de vacanță, primesc actele fără întârziere, a declarat directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu. La fel, el a adăugat că persoanele care au o dovadă de călătorie vor fi deservite în mod prioritar. Eșanu a evidențiat că, la moment, numărul solicitărilor de pașapoarte s-a triplat din cauza războiului din Ucraina, transmite Radio Chișinău.

„Circumstanțele din regiune au determinat un flux extrem de mare, triplu, de solicitări de pașapoarte. Acum noi ne asigurăm că toți cei care au nevoie în regim de urgență își primesc pașaportul”, a declarat Eșanu.

Tot el a menționat că toate persoanele care au o dovadă de călătorie de orice gen vor fi deservite în mod prioritar și își vor obține actele de călătorie.

De cealaltă parte, Mircea Eșanu a îndemnat cetățenii care nu au nevoie de acte în regim de urgență să se adreseze peste două săptămâni.

„Acele persoane care nu pleacă în perioada imediat următoare noi îi încurajăm să vină peste o săptămână, două, când o să dispară această situație, complet. Noi avem suficiente blanchete ca să asigurăm toate persoanele care vin în regim de urgență și asta este pentru noi prioritar, să nu întrerupem emiterea de pașapoarte”, a spus Eșanu.

De menționat că anterior, deputații Partidului Șor au acuzat guvernarea de lipsa blanchetelor pentru pașapoarte, care ar provoca rândurile la oficiile Agenției Servicii Publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Șor a încercat să saboteze summitul Moldova-UE? Protest înăbușit de poliție

Liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, au fost așteptați cu protest la Reședința de Stat, care găzduiește astăzi primul summit Moldova – UE. Manifestația a fost, însă, rapid înăbușită de forțele de ordine. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru NM că acțiunea a fost premeditată și orchestrată de membri ai „grupării criminale Șor”, iar manifestanții au fost identificați în zona de maximă securitate.

„Poliția a cunoscut din timp faptul că în cursul zilei de astăzi urmau să apară provocatori, cu scopul de a schimba accentele și a deturna atenția de la elementul central al evenimentului.
Mai multe persoane, inclusiv tineri au fost văzuți în zona de maximă securitate („zona zero”), iar forțele de ordine au intervenit prompt, acționând strict în conformitate cu prevederile legale. Persoanele în cauză au fost verificate și identificate, iar în urma primelor constatări s-a stabilit că acestea fac parte din gruparea criminală „Șor””, a declarat Mariana Bețivu pentru NM.

IGP reiterează că rămâne ferm angajată în asigurarea ordinii și siguranței publice „și nu va tolera acțiuni menite să destabilizeze situația din țară”.

Amintim că, mai devreme, oamenii legii au confirmat pentru NM că Aeroportul din Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă, înainte de vizita liderilor europeni în țara noastră. „Toate serviciile cu atribuții în domeniul siguranței au anticipat astfel de scenarii”, a precizat Poliția.

Astăzi, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău are loc primul summit bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Evenimentul este găzduit de președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. Uniunea Europeană este reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa.

Agenda summitului include subiecte-cheie precum procesul de aderare a Moldovei la UE, aprofundarea cooperării economice, extinderea rețelelor de infrastructură, tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct central al discuțiilor îl constituie prezentarea și avansarea Planului de Creștere pentru Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: