valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Chișinău: În acest weekend vor avea loc diverse manifestări cultural-artistice. Care este programul activităților?

În acest weekend, pe 19 și 20 iunie, în sectoarele capitalei vor avea loc diverse manifestări cultural-artistice în aer liber, informează Primăria Chișinău.

Iată care este programul activităților:

Sâmbătă, 19 iunie:

Parcul Public „Alunelul” – manifestare cultural-artistică cu genericul: „Prin creație spre stele”. Vor fi organizate ateliere practice, activități cognitiv-distractive pentru copii.

Parcul „Valea Trandafirilor” (Havuzul muzical) – manifestare cultural-artistică cu genericul „Botanica baștina mea”. Va evolua ansamblul folcloric „Doina” (program de muzică populară), studioul de creație a copiilor „TIGY Academy” (program de muzică ușoară), corul „Поющие сердца” (program de muzică corală și romanțe) și ansamblul folcloric „Baștina” (muzică populară).

Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din str. Miron Costin – manifestare cultural-artistică cu genericul „Duminica Mare”. Va avea loc un program artistic cu melodii și dansuri populare, susținut de Centrul de activitate extrașcolară „Curcubeul”, ansamblul folcloric ,,Opincuța”, ansamblul ,,Zâmbetul”, ansamblul de fluierași, ansamblul ,,Cireșarul”, ansamblul folcloric ,,Ștefăneii”. Va avea loc și o expoziție de lucrări plastice ale copiilor de la Centrul de activitate extrașcolară „Curcubeul” din sectorul Râșcani.

Scuarul Direcției Educație Ciocana, str. Alecu Russo, 57 – manifestare cultural-artistică cu genericul „Curcubeul muzical”. Va avea loc un concert cu participarea compozitorilor autohtoni și cu participarea corului „Allegretto”.

Scuarul „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” – manifestarea „Luna lui Cireșar”. Vor avea loc expoziții, prezentări și diverse ateliere.

Duminică, 20 iunie:

Scuarul Dokuceaev – program cultural-artistic „Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului”. Vor avea loc dansuri, recitaluri de poezie, cântece, scenete teatrale prezentate de CCC „Floarea Soarelui”, ansamblul de dans modern „Tip-Top” și ansamblul de dans sportiv „Tinerețe”.

Scuarul din str. Kiev, 1, Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”– program cultural-artistic cu genericul: „Împreună creăm frumosul”. Va avea loc expoziție de origami.

Scuarul Direcției Educație Ciocana, str. Alecu Russo, 57 – program muzical „Plai moldovenesc”, cu participarea ansamblului etnofolcloric „Ciucurel”, fondator Colegiul „MondostudArt”, ansamblul „MOLDOVIȚA”, grupul muzical de la CC „Convorbitorul”.

Parcul „Alunelul” – manifestare cultural-artistică cu genericul „Duminica mare”. Va avea loc spectacolul muzical dedicat sărbătorii creștine ortodoxe „Duminica Mare”, cu participarea artiștilor Teatrului Etnofolcloric „Ion Creangă”.

Activitățile vor fi desfășurate cu respectarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: