Andrei Mardari / NewsMaker

Codul urbanismului și construcțiilor, aprobat. Spînu: „Va preveni interpretarea abuzivă a prevederilor legale”

Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Codul Urbanismului și Construcțiilor (CUC). Acesta va reglementa toate ariile conexe domeniului – de la amenajarea teritoriului, autorizarea și executarea lucrărilor de proiectare și construcție, până la controlul calității lucrărilor.

Potrivit Guvernului, noul Cod vine să soluționeze mai multe probleme esențiale ce țin de legislația în domeniu și să prevină, de asemenea, interpretarea abuzivă a prevederilor legale. Astfel, conform sursei citate, în urma aprobării Codului Urbanismului și Construcțiilor va fi anulat conceptul de autorizare tacită, în temeiul căruia au fost comise un șir de încălcări în domeniu.

De asemenea, va fi simplificată procedura de emitere a certificatului de urbanism pentru proiectare și a autorizației de construire/desființare, în cazul localităților cu o populație de până la 3000 de locuitori. De procedura simplificată vor beneficia aproximativ 679 de localități – estimativ 1,5 milioane de locuitori.

În același timp, va fi stabilit statutul, obligațiile și responsabilitățile specialiștilor în domeniu și va fi creat Registrul de stat al companiilor din domeniul urbanismului și construcțiilor.

În plus, Codul prevede extinderea listei lucrărilor de construcție care se pot executa fără certificat de urbanism pentru proiectare şi fără autorizație de construire. Totodată, certificatul de urbanism și autorizația de construire/desființare pentru obiectele declarate de utilitate publică de interes național vor fi eliberate de către instituția din subordinea organului central de specialitate.

„Aprobarea Codului va reduce o serie de acțiuni infracționale întâlnite frecvent, cum ar fi: construirea pe terenuri pentru care nu se deține dreptul de proprietate, modificarea construcțiilor prin acțiuni care pot pune în pericol viața oamenilor sau mediul înconjurător, întocmirea ori semnarea proiectelor pentru construcție de către persoane care nu dețin acest drept”, a menționat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: