Marina Cobileanschi

Compania aeriană Hisky a vândut bilete pentru cursele din Chișinău – Moscova, dar nimeni n-a zburat. Ce s-a întâmplat?

Pe rețelele sociale au apărut câteva mesaje ale internauților indignați din cauza că operatorul aerian Hisky a vândut bilete de avion pentru cursele Chișinău-Moscova și Moscova-Chișinău pentru sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, dar acestea așa și nu au avut loc. Cei de la compania aeriană au explicat acest lucru prin faptul că încă nu au reușit să obțină autorizația din partea autorităților ruse pentru realizarea zborurilor și au promis că vor returna banii tuturor persoanelor zborurile cărora au fost anulate. Cei de la Autoritatea Aeronatică Civilă au menționat că astfel de situații sunt unice, dar au remarcat că nu recomandă  transportatorilor să vândă bilete înainte de a obține autorizație.

Ce s-a întâmplat?

Compania aeriană Hisky din Moldova a vândut bilete pentru cursele Chișinău – Moscova – Chișinău pentru sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, însă aceste curse ale companiei nu au avut loc. Acest lucru a devenit cunoscut după ce mai mulți pasageri indignați au scris pe rețelele sociale. Internauții au scris cum au cumpărat biletele, au plătit testele PCR, iar când au venit la aeroport, s-a constatat că a fost anulată cursa. Unii au fost preîntâmpinați despre anularea cursei cu o zi-două înainte de zbor.

În același timp s-au plâns și pasagerii care au zburat de la Chișinău la Moscova, și cei care intenționau să zboare din Moscova. Toate mesajele erau aproximativ aceleași: în grupurile de pe Facebook și de pe Viber oamenii scriau, cum au fost anulate cursele lor, iar unii au ratat călătorii și evenimente importante.

„Am cumpărat bilet pentru ziua de 26 aprilie, decolarea trebuia să fie dimineața, de la Domodedovo. Cu două zile înainte de zbor, am primit un mesaj prin care ne-au anunțat că această cursă a fost amânată cu o zi (amânată pentru 27 aprilie – NM). La 26 aprilie, seara târziu, a venit un mesaj precum că zborul se amână pentru seara, deci, zborul – la 27 aprilie, ora 17:50”, a scris Angela Paleva pe Facebook, adăugând că în ziua decolării, au primit un mesaj despre anularea cursei și le-a fost propusă restituirea banilor.

Internauții au atașat și mesajele de e-mail în care se menționa despre anularea cursei și despre propunerea de returnare a banilor. La postul de televiziune TSV din regiunea transnistreană a fost prezentată istoria unei locuitoare din Tiraspol: din cauza anulării cursei, „a ars” testul PCR al acesteia necesar pentru călătorii.

Acum, compania vinde bilete pentru cursa Chișinău – Moscova, începând cu 16 mai.

Cum explică acest lucru compania aeriană?

Cei de la Hisky au comunicat pentru NM că au fost nevoiți să anuleze cursele, deoarece compania nu a obținut de la regulatorul din Rusia autorizația pentru efectuarea curselor. „Noi am depus actele necesare pentru autorizația curselor spre Moscova și Sankt-Petersburg, dar încă nu am obținut răspunsuri, pentru că acolo sunt sărbătorile tradiționale din luna mai”, au răspuns cei din companie.

Cei de la Hisky au adăugat că vor returna banii în timpul apropiat, iar unii pasageri ai companiei au fost redirecționați la cursele Chișinău – Moscova efectuate de alte companii aeriene. Cei din companie nu au putut să răspundă, câți pasageri au fost afectați de anularea acestor curse, dar au menționat că este vorba despre sute de persoane.

La întrebarea NM de ce operatorul aerian a început să comercializeze bilete înainte de a obține autorizația, cei de acolo au menționat că vânzarea biletelor în prealabil este o practică obișnuită pentru transportatorii aerieni.

„Când toate actele companiei sunt în regulă, acestea sunt depuse în țara de destinație a zborului cu câteva zile înainte de lansarea zborurilor. În unele țări, este vorba de 10 zile, în altele – 15 zile. Noi am depus actele în Rusia, așa cum cere legislația acestei țări”, au menționat cei de la Hisky.

Ce spune AAC?

Cei de la Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) au comunicat pentru NM că la 20 aprilie, AAC a expediat în Rusia o informație precum că în Moldova, compania a obținut autorizația pentru efectuarea zborului Chișinău – Moscova.

„Compania aeriană trebuie să obțină autorizația autorităților ruse pentru efectuarea cursei Chișinău – Moscova, după care să poată iniția comercializarea biletelor”, ne-au spus cei de la AAC. Totodată, aceștia au adăugat că întotdeauna recomandă companiilor să nu inițieze comercializarea biletelor până a obține toate autorizațiile.

Sursele au mai menționat că AAC nu deține informații despre întârzierea obținerii autorizației de către compania aeriană. „Reprezentanții Hisky au dat asigurări că pasagerilor care au cumpărat bilete pentru cursele anulate le vor fi returnați banii în decurs de 14 zile”, au menționat cei de la AAC.

La întrebarea NM dacă această companie va fi sancționată pentru că a comercializat biletele fără autorizația pentru cursă și pentru neîndeplinirea cursei, cei de la AAC au menționat că asemenea situații sunt unice și că legislația nu prevede niciun fel de sancțiuni pentru astfel de încălcări.

Menționăm că reținerea și anularea curselor sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din anul 2012. În aceasta se menționează că în cazul în care o cursă este anulată, pasagerii au dreptul să ceară compensații – de la 250 de euro până la 600 de euro.

Însă compania ar putea să nu achite compensația în cazul în care pasagerii au fost informați despre anularea cursei și „li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută”. Totodată, operatorul aerian nu este obligat să plătească compensații în cazul în care „anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu recunoaște că reforma teritorială va costa politic PAS: „Ăsta nu este argument să nu o facem”

Reforma administrației publice locale va genera „costuri politice” pentru partidul de guvernare, dar acestea nu pot fi un argument pentru a renunța la schimbare, a declarat președinta Maia Sandu într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu. Șefa statului a mai anunțat că localitățile care nu vor opta voluntar pentru amalgamare vor fi unificate prin decizie normativă a statului, iar reforma trebuie finalizată până la alegerile locale din toamna lui 2027.

„Vor exista niște costuri politice pe care partidul de la guvernare le va plăti, dar ăsta nu este argument să nu facem reformă. Noi vrem ca localitățile noastre să se dezvolte, să aibă perspectivă de creștere și pentru asta trebuie să facem reformă”, a declarat Sandu.

Președinta a explicat că structura actuală, cu foarte multe primării mici, nu are capacitatea să presteze servicii de calitate și să asigure condiții de viață bune pentru cetățeni, și că primăriile mari dispun de mai multe resurse, echipe mai mari, specialiști necesari și o capacitate mai mare de a atrage și gestiona fonduri.

„Nu poți, într-o primărie mică, să ai un proiect de management a deșeurilor care să fie sustenabil. Nu poți, într-o primărie mică, să ai un proiect de canalizare sau chiar de asigurare cu apă la robinet care să fie sustenabil. Aceste proiecte se fac pentru mai mulți locuitori și implică mai multe localități”, a subliniat Sandu.

Referitor la localitățile care nu vor găsi o majoritate pentru a vota amalgamarea voluntară, șefa statului a declarat că statul va interveni normativ.

„Dacă nu vor alege amalgamarea voluntară, care vine și cu bani suplimentari pentru proiecte în aceste localități, această unificare a primăriilor oricum se va întâmpla, dar se va întâmpla așa cum va spune statul. Acum oamenii au ocazia să decidă ei cu cine vor să-și unească primăriile, unde să fie centrul primăriei. Dacă nu vor face asta voluntar, atunci va veni statul și normativ va stabili pentru restul cum se întâmplă reforma”, a precizat Sandu.

Șefa statului a mai respins acuzațiile că reforma ar urmări controlul politic al localităților, subliniind că localitățile rămân, nu vine nimeni să schimbe denumirea satelor, ci este vorba doar despre consolidarea primăriilor și eficientizarea costurilor de administrare.

„Localitățile rămân, nu vine nimeni să ne ia satul, să schimbe denumirea satului. Este vorba despre consolidarea primăriilor, despre eficientizarea costurilor de administrare a localităților noastre și despre creșterea acestor capacități”, a adăugat Sandu.

Maia Sandu i-a criticat pe cei care atacă reforma, amintind că niciun guvern din ultimii 20 de ani nu și-a asumat-o, tocmai pentru că nu este populară și nu dă rezultate imediate. „Cei care critică această reformă trebuiau să o facă ei mai bine în ultimii 20 de ani, dar niciunul dintre cei care au fost la guvernare nu și-au asumat această reformă pentru că nu este foarte populară, nu va da rezultate imediate”, a conchis Sandu.

***

Menționăm că, în ianuarie 2026, Guvernul Republicii Moldova a dat start oficial reformei administrativ-teritoriale. 

Reforma administrativ-teritorială este considerată una dintre cele mai dificile reforme planificate de autorități, întrucât presupune reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale. NM a explicat, anterior, care sunt reformele dificile pe care va trebui să le realizeze guvernarea în 2026.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la postul public de televiziune că, până la începutul anului 2027 – an în care vor avea loc alegeri locale în Republica Moldova –  trebuie să se vină cu o decizie politică asumată privind reforma administrativ-teritorială, astfel încât viitorii primari și consilieri locali să fie aleși deja în noile unități administrativ-teritoriale.

608 consilii locale din Republica Moldova au aprobat decizii de inițiere a amalgamării voluntare, dintr-un total de 892 de primării existente în țară, potrivit datelor Guvernului. Localitățile care aleg să-și unească administrațiile beneficiază de stimulente financiare de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor. Totodată, peste 600 de servicii publice vor putea fi accesate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestări Servicii și al Ghișeului unic, iar în fiecare localitate va activa un reprezentant al primarului pentru a menține legătura cu comunitatea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: