Copiii de vârstă preșcolară stau acasă deja de cel puțin trei luni: ei nu socializează cu pedagogii și cu mult mai puțin – cu cei de vârsta lor. Tatiana Cozman, psiholog pentru copii, a povestit pentru NM, prin ce este periculoasă carantina pentru psihicul copiilor, de ce va fi cel mai greu pentru cei care vor merge în clasa întâi și cum ar trebui să i se explice unui copil, de ce el nu are voie să meargă la terenul de joacă, deși alți copii se joacă acolo.
Fotо: mamamoldova.com
De ce închiderea grădinițelor ar putea afecta psihicul copilului?
Modul în care închiderea grădinițelor influențează asupra copiilor depinde de particularitățile individuale. Pentru un copil extravert, aceasta este o situație deosebit de greu de suportat, iar pentru un copil introvert – una destul de reușită și chiar favorabilă.
Dar există o problemă: copilul nu are posibilitatea de a se juca cu cei de aceeași vârstă. Anume în timpul jocului se dezvoltă abilitățile sociale, emoțiile, copilul ia cunoștință de reguli, de granițele proprii și de cele străine. Totodată, se dezvoltă imaginația și atenția sa.
Insuficiența jocurilor ar putea afecta dezvoltarea copilului. S-ar putea întâmpla să îi fie mai greu să găsească limbaj comun cu altcineva, nu va respecta regulile și nu va reacționa în mod adecvat la eșecuri, vor începe probleme ce țin de controlul voinței, copilul va petrece mai mult timp cu gadgeturile pentru a se juca. La fel, ar putea să apară probleme de atenție și memorie, să se dezvolte prost vorbirea și vocabularul, ar putea apărea infantilismul în raționamente. În situații de conflict, asemenea copii ar putea fi impulsivi sau, dimpotrivă, prea mult lăsați să fie conduși.
Despre astfel de copii se spune, de obicei: „Nu s-a jucat suficient în copilărie”. Acest deficit va fi dificil de completat pe viitor, iar uneori chiar imposibil.
Din cauza carantinei, cel mai puțin le-a mers părinților și copiilor care anul acesta vor merge în clasa întâi. Cu o jumătate de an – cu un an înainte de a merge la școală, este important pentru copil ca el să învețe să audă și să asculte un matur „străin” – educatorul sau pedagogul, să înțeleagă explicațiile acestuia, să-i urmeze instrucțiunile, să învețe să ceară ajutor, să găsească limbaj comun, să găsească diferite modalități de a soluționa problemele dificile. Există probabilitatea că în perioada carantinei, copilul nu va obține aceste abilități.
Cum poate fi compensată lipsa de comunicare cu semenii?
Se poate încerca să se reia comunicarea copilului cu cei de seama sa. Acum există posibilitatea de a se întâlni în grupuri mici, pot fi organizate plimbări, întâlniri acasă, unde copiii ar putea să participe la jocuri libere, în comun. Dacă există pericolul de contaminare, poate fi organizat un joc cu semenii în spațiul virtual. Oricum, e mai bine decât nimic.
Am constatat că în perioada carantinei, copiii s-au obișnuit să se joace unii cu alții prin conexiune virtuală: de exemplu, jocul „mama – fiica” prin apel video. Acest lucru demonstrează potențialul artistic al psihicului copiilor. Este o bună alternativă, dar nu va înlocui jocul „viu”, cu participarea fizică.
Ar putea rudele să înlocuiască educatorii?
Comunicarea cu educatorul este mai greu de compensat, pentru că între el și copil este o legătură specifică, posibilă doar în condiții de instruire. Părinții, bunicile și bunicii nu sunt educatori și nici profesori, de aceea ei nu vor putea completa deficitul unei astfel de comunicări. Unicul mod de a soluționa această problemă este simpla așteptare a întâlnirilor offline și restabilirea relațiilor.
De ce autoizolarea ar putea provoca tulburări de stres post-traumatic?
Pentru unii copii, viața în carantină va rămâne ca niște amintiri plăcute despre jocurile împreună cu părinții. Cineva însă se va alege cu „ecourile” autoizolării sub formă de tulburări de stres post-traumatic.
Tulburările de stres post-traumatic pot fi provocate nu atât de perioada de carantină propriu-zisă, cât de situațiile care au apărut pe durata acesteia. De exemplu, îmbolnăvirea cuiva dintre membrii familiei, conflictele de acasă, schimbările de comportament ale cuiva din cei din familie, pierderea comunicării cu copiii de aceeași vârstă sau oricare altă situație de stres care a avut loc în perioada carantinei.
Tulburările de stres post-traumatic (PTSD) constituie un stres psihic „nedigerat”, care s-a blocat sub formă de tensiune psihică, care te împiedică să-ți trăiești viața în mod obișnuit și să te bucuri de ea. La copii, tulburările de stres post-traumatic se pot manifesta sub formă de tulburări ale somnului, ticuri, regres în comportament, înstrăinare, încălcarea regulilor, agresivitate, probleme de concentrare, „invadarea amintirilor” frecvente.
Aceste manifestări pot apărea și peste 2-3 luni de la anularea regimului de autoizolare. Este important ca părinții să fie atenți la schimbările de comportament ale copilului, pentru a-i acorda ajutor la timp și pentru a nu admite complicații.
Cum îi explicăm copilului că nu are voie la terenul de joacă?
Este dificil să-i explici unui copil, de ce cuvintele unor maturi nu corespund acțiunilor acestora. Adesea, când cuvintele maturilor diferă de acțiuni, la copil apare neîncrederea și sentimentul de nesiguranță. Totodată, trebuie să i se explice, de ce a fost tratat pe nedrept (așa cum percepe el): de ce cineva are voie să se distreze la terenul de joacă, iar el nu?
Explicațiile ar trebui, în primul rând, să ajute copilul să conștientizeze faptul că abținerea de la jocurile la teren îl va ajuta să păstreze sănătatea familiei și a celor din jur. Iar în al doilea rând, să-l asigure că toate acestea se vor termina neapărat, trebuie doar să mai așteptăm puțin. „De ce cineva are voie, iar el nu?”. Nimeni nu are voie, dar cineva alege să încalce regulile. Iar alegerea familiei noastre este alta.
În acest caz, maturii trebuie să dea dovadă de fermitate, să-și antreneze înțelegerea și să dea dovadă de creativitate: să-și respecte promisiunea și să nu meargă la terenul de joacă atâta timp cât acestea sunt închise, să demonstreze că maturii înțeleg și acceptă sentimentele copilului și că el nu este singur în „necazul” său. Pentru terenurile de joacă se poate găsi o soluție de alternativă: să se formeze o companie mică de copii, să meargă la plimbare, să fie organizate exerciții fizice, de exemplu, jocurile copilăriei „șotron” sau „elasticul”, activități creative.
Ce contează în cazul relaxării carantinei?
E stresant să ne adaptăm condițiilor de după autoizolare, inclusiv pentru copil. E ca și cum ar reveni la grădiniță după o boală îndelungată, când este nevoit să se adapteze din nou la condițiile de viață din grupă. Orice adaptare este un stres. Acest lucru nu poate evitat, dar nici nu trebuie.
Orice încercare de protejare a copilul de stres înseamnă relaxarea resurselor psihice și fizice ale acestuia, el nu se va obișnui să facă față greutăților din viață cu care se va confrunta de nenumărate ori pe viitor. Dar și numeroasele situații de stres sunt dăunătoare. Ele epuizează psihicul copilului, apoi poate provoca tulburări de stres post-traumatic.
În orice situații de stres, pentru copil este important să știe că are un sprijin, sunt maturii care, prin acceptarea și dragostea lor, îl vor susține, vor împărtăși problemele sale, vor demonstra un exemplu de rezistență și adaptare creativă la noile condiții.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
