Anul acesta, copiii din Moldova sunt supuși mai frecvent abuzului sexual pe internet. Apărătorii drepturilor omului și poliția asociază acest lucru cu epidemia de coronavirus și cu faptul că mulți au început să lucreze în regim online, iar infractorii au început să fie mult mai agresivi. NM relatează, cum comunicarea cu o persoană necunoscută poate duce la viol, de ce fotografia copilului nu trebuie publicată pe rețelele sociale și ce-i de făcut dacă un copil s-a confruntat cu abuzul sexual pe internet.
Din cauza lockdown-ului și a instruirii în regim online, care au fost introduse la începutul primăverii, copiii au început să petreacă mult mai mult timp pe internet. Ei compensează insuficiența de comunicare directă cu semenii lor prin comunicarea online. În consecință, a crescut brusc numărul adresărilor copiilor și adolescenților după ajutor: în primele șase luni ale anului, peste 1,6 mii de copii au solicitat consultații de la Centrul Internațional La Strada prin intermediul platformei siguronline.md. Aceasta înseamnă de patru ori mai mult decât a fost pe tot parcursul anului 2019. Iar numărul întrebărilor despre relațiile online a crescut cu 250%. În 49 de adresări este vorba despre abuzul sexual, în cazul a 25 din aceste adresări s-au deschis dosare penale. Cele mai mici victime aveau de la 6 până la 9 ani, iar cele mai mari – 18.
La 19 noiembrie, La Strada și Inspectoratul General al Poliției au încheiat un acord de colaborare care are drept scop coordonarea și susținerea eforturilor pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor pe internet.
Despre ce povestesc copiii „Nu m-am gândit niciodată că el ar putea face așa ceva”
NM prezintă mărturisirile copiilor care au solicitat ajutorul apărătorilor drepturilor omului de la La Strada. Din motive etice, numele copiilor nu sunt dezvăluite.
I., 13 ani: „Am acceptat, numai să mă lase în pace. Am inclus camera și am început să fac tot ce îmi cerea el. Voia să găsesc pe cineva care să mă sărute pe locurile intime. Nu am găsit pe nimeni. Am fost nevoită să-i povestesc despre aceasta surioarei mele de nouă ani și s-o rog să mă ajute. Ea a acceptat să se filmeze cu mine. Abia mai târziu am aflat că el făcea screenshot-uri”.
N., 13 ani: „Îmi plăcea un băiat, Mihai. Avea 14 ani. Pentru a-l impresiona, am acceptat propunerea lui și m-am filmat pentru el cu sânii goi. Acum, două colege de clasă de-ale mele au acest video, ele l-au transmis tuturor, chiar și părinților mei”.
A., 14 ani: „El avea grijă de mine. Mă întreba mereu, dacă sunt bine îmbrăcată, dacă nu am înghețat, cum a fost ziua la școală. Spunea că nu trebuie să prietenesc cu Sofia, pentru că ea fumează și umblă pe la discoteci. Nu m-am gândit niciodată că ar putea face așa ceva…”.
S., 13 ani: „El mi-a spus că dacă nu voi filma cum bag degetele […], va da foc casei buneilor mei”.
Ce au spus polițiștii și avocații „El folosea tactica „grooming” pentru a convinge copilul să vină la întâlnire”
La briefingul din 19 noiembrie, Daniel Mazepa, șeful Secției prevenire delincventă a Direcției prevenire a INSP, a menționat că mulți copii nu sunt pregătiți să vadă un pericol în mediul online.
El a spus că în primele 11 luni ale anului 2020, poliția a descoperit peste 170 de cazuri de abuz și exploatare sexuală a copiilor. „O parte dintre aceste infracțiuni a început în spațiul online. Voi spune pe scurt: cel mai adesea, este vorba despre grooming (curtare – NM), când un matur cu intenții rele începe să pregătească minorul de contactul fizic”, a menționat Mazepa, adăugând că infractorul face cunoștință cu minorul pe rețelele sociale pentru a-i câștiga încrederea. În viața reală, dacă o persoană străină se apropie de un copil, în 80% din cazuri copiii refuză să facă cunoștință, a mai spus Mazepa. Potrivit afirmațiilor sale, astfel de cazuri se întâmplă mai rar în spațiul online, pentru că infractorul poate folosi fotografii străine și poate oferi susținere morală copilului pentru a-i câștiga încrederea.
„A fost un caz când un necunoscut a comunicat cu un copil timp de un an, a folosit tactica „grooming” pentru a-l convinge să vină la o întâlnire la care l-a batjocorit. Copilul nu s-a plâns nimănui. El se temea și considera că cele întâmplate sunt normale”, a menționat Mazepa.
„Copiii cedează ușor unor astfel de provocări”
Mazepa a mai remarcat că alte riscuri apar din cauza că minorii singuri creează conținut erotic. Pot fi fotografii și înregistrări video pe care le transmit prietenilor. „Acest lucru se întâmplă destul de des. Copiii cedează ușor unor astfel de provocări pentru a se face remarcați și pentru like-uri”, a spus Mazepa, subliniind că cei cărora le sunt expediate astfel de fotografii le pot distribui pe internet. Totodată, persoanele necunoscute pot să șantajeze minorul cu astfel de imagini.
Potrivit lui Mazepa, o problemă este și faptul că unii părinți publică fotografiile copiilor lor. El a menționat că din această cauză, copilul poate fi abuzat. „Ca să se laude cunoscuților și prietenilor, o persoană matură face fotografii frumoase ale copilului său și le postează pe internet. […] Apoi, în timpul anchetei, se constată că acolo [pe internet], erau persoane cu anumite tulburări sexuale, care au folosit aceste fotografii pentru a se autosatisface sau au încercat să găsească acest copil și să intre în contact cu el”, a spus Mazepa.
El a subliniat că situația s-a agravat din cauza pandemiei și din cauza că majoritatea domeniilor de activitate trec în regim online.
„Fiecare mesaj, fotografie, screenshot, video înseamnă urme electronice”
În pofida eforturilor depuse de polițiști și apărătorii drepturilor omului, 8 din 10 cazuri de abuz și agresiune sexuală a copiilor nu ajung până la etapa anchetei. În unele cazuri, ancheta se desfășoară în mod superficial, în altele este dificilă colectarea probelor. Polițiștii menționează că adesea, copiii care s-au confruntat cu astfel de infracțiuni încearcă să șteargă mesajele și fotografile compromițătoare. Același lucru îl pot face și părinții care au aflat despre comunicarea cu agresorul.
Potrivit afirmațiilor lui Daniel Mazepa, dacă un copil s-a confruntat cu situații de abuz pe internet, este important să nu șteargă mesajele cu agresorul, ci dimpotrivă, să facă screenshot-uri pentru a oferi poliției probe. „Fiecare mesaj, fotografie, screenshot, video înseamnă urme electronice care conduc poliția spre infractor. Dacă ați depistat mesajele, nu întrerupeți legătura [cu agresorul] și nu schimbați subiectul comunicării. Informați poliția și vi se va spune, cum trebuie să discutați cu acesta pentru ca noi să putem stabili contactul cu el”, a menționat Mazepa.
„25 de cazuri – înseamnă vârful ghețarului”
Elena Botezatu, directoare Program Copii, La Strada, a menționat că „25 de cazuri [în care s-au deschis dosare penale] înseamnă vârful ghețarului”. Ea a subliniat faptul că există mult mai mulți copii care nu au solicitat ajutor. De asemenea, ea a menționat că aproape 80 la sută din copii refuză să discute cu specialiștii de la siguronline.md atunci când află că vor trebui să comunice despre cele întâmplate părinților sau oamenilor legii.
„Probabil, mulți cred că 25 este o cifră nesemnificativă […]. În realitate, este vorba despre sute de fotografii și video care au fost publicate pe internet”, a menționat Botezatu. Ea a mai spus că anul aceasta, pe adresa La Strada adesea s-au comunicat despre cazuri în care agresorii trimit fetițelor secvențe video cu semenele acestora, pentru ca ele să înțeleagă, ce fel de video trebuie să filmeze și să transmită agresorului.
„Dacă până la pandemie, pentru a primi fotografii erotice de la un copil, agresorul putea vorbi cu el câteva zile sau câteva luni, în timpul pandemiei, toate au început să se desfășoare mai repede. Timp de doar o oră, un copil putea fi convins să facă o fotografie intimă”, a menționat Elena Botezatu.
În același timp, ea a spus că în perioada pandemiei, copiii acceptă mai ușor întâlnirile offline. Elena Botezatu a remarcat că La Strada a fost informată despre două cazuri de viol, care s-au produs după astfel de comunicări online.
Ce-i de făcut
Potrivit afirmațiilor lui Daniel Mazepa, în majoritatea cazurilor de acest gen sunt de vină părinții care au o atitudine prea superficială față de această problemă. El a menționat că părinții fie subestimează potențialul tehnologiilor, fie consideră că „minorul se ocupă de prostii și în curând va trece”. El a mai spus că adesea, părinții încearcă să nu vorbească cu copilul despre sexualitate și lasă această responsabilitate pe seama școlii. Dacă însă copilul nu primește informații de la părinți, își completează spațiile „albe” cu ajutorul prietenilor și al internetului, a adăugat Mazepa.
„Pentru a avertiza copilul despre pericol, un matur ar trebui să conștientizeze [riscurile]. Dacă o persoană matură îi dăruiește unui copil un telefon de ultimă generație, trebuie să știi, la ce-i trebuie acest telefon și care-i este potențialul. Dacă persoana matură nu știe cum să controleze [ce face copilul în telefon], nu trebuie să i-l dăruiască”, a spus Mazepa.
El a mai menționat că La Strada are site-ul siguronline.md, pe care poate fi solicitată consultația specialiștilor. La rândul său, Elena Botezatu a menționat că psihologii sunt mereu la legătură și pot comunica cu minorul în timp real.
Cancerul de prostată: de ce nu trebuie să așteptăm simptomele și când este necesară operația. Interviu cu urologul Vasile Botnari, doctor în științe medicale
Cancerul de prostată poate evolua mult timp fără simptome, iar momentul în care este descoperit poate schimba semnificativ opțiunile de tratament. Când trebuie făcut testul PSA? Un rezultat crescut înseamnă neapărat cancer? Este biopsia periculoasă? Când este necesară operația și când poate fi evitată? NewsMaker a discutat cu Vasile Botnari, medic urolog-oncolog, doctor în științe medicale la Spitalul Internațional Medpark din Chișinău, despre diagnosticul precoce, metodele moderne de tratament, recuperarea după prostatectomie și progresele care au schimbat în ultimii ani abordarea cancerului de prostată în Republica Moldova.
Cancerul de prostată poate evolua mult timp fără simptome
Dle Botnari, aveți peste 15 ani de experiență în urologie oncologică. Dacă priviți retrospectiv, cum s-a schimbat profilul pacientului cu cancer de prostată în ultimii ani? Vorbim despre schimbări în ceea ce privește vârsta, incidența sau stadiul în care este depistată boala? Observați tendințe îngrijorătoare sau, dimpotrivă, semne de progres?
În ultimii ani, observ două tendințe în paralel. Pe de o parte, sunt mai mulți bărbați care vin la medic înainte de apariția simptomelor, în urma unui PSA (antigenul specific prostatic) modificat sau a unui control preventiv. La acești pacienți avem șansa să depistăm boala într-un stadiu localizat, când opțiunile de tratament cu intenție curativă sunt cele mai numeroase.
Pe de altă parte, continuăm să vedem pacienți care ajung târziu la medic, uneori abia când apar blocajul urinar, durerile osoase sau deteriorarea stării generale. Această diferență arată că accesul la informație s-a îmbunătățit, dar nu în mod egal pentru întreaga populație.
Vârsta rămâne principalul factor de risc. La nivel internațional, vârsta mediană la diagnostic este de aproximativ 68 de ani. Totuși, diagnosticăm și bărbați mai tineri, mai ales atunci când există antecedente familiale sau mutații genetice. Creșterea numărului de diagnostice nu înseamnă neapărat că tumora a devenit biologic mai frecventă. La această creștere contribuie și îmbătrânirea populației, precum și testarea PSA mai răspândită.
Pentru Republica Moldova, GLOBOCAN 2024 estimează 909 cazuri noi de cancer de prostată și 298 de decese într-un an. În rândul bărbaților, acesta este estimat drept al doilea cel mai frecvent tip de cancer, după cancerul colorectal. Datele sunt estimări modelate, întrucât Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) menționează că nu dispune de date naționale complete privind incidența bolii.
Deși investigațiile au devenit mai precise și permit depistarea la timp a mai multor cazuri, boala metastatică la prima prezentare rămâne încă prea frecventă în practica de zi cu zi.
În 2023, ați realizat, la Medpark, prima prostatectomie radicală laparoscopică din Republica Moldova. Unde suntem astăzi, la trei ani distanță? Ce s-a schimbat concret pentru pacienți și de ce opțiuni moderne de tratament pot beneficia acum?
În 2023, această premieră a demonstrat că o intervenție oncologică majoră poate fi efectuată în Republica Moldova pe cale laparoscopică, prin incizii mici, cu avantajul unei recuperări rapide și cu rezultate mai bune în ceea ce privește continența urinară precoce și tardivă, precum și posibilitatea prezervării bandeletelor neuromusculare, cu păstrarea funcției sexuale.
A fost rezultatul unei munci grele și al unei pregătiri de durată, care a inclus participarea la traininguri și masterclassuri în chirurgia laparoscopică. Acest lucru a fost posibil și datorită susținerii Spitalului Internațional Medpark, care a avut un rol important în instruire, pregătire și achiziționarea utilajului performant, fără de care chirurgia modernă nu este posibilă astăzi.
Este, totodată, meritul întregii echipe chirurgicale. Nu este succesul unei singure persoane, ci al întregii echipe de medici, asistenți, asistente medicale și echipa ATI –, căreia îi mulțumesc din suflet.
La trei ani distanță, progresul real nu constă doar în faptul că putem efectua operația, ci și în faptul că am integrat-o într-un traseu mai complet și mai previzibil: selecția corectă a pacientului, planificarea pe baza imagisticii, evaluarea multidisciplinară, tehnica standardizată și monitorizarea după tratament.
Astăzi, pacientul nu ar trebui să primească automat aceeași soluție. În practica noastră am consolidat utilizarea RMN-ului de prostată înaintea biopsiei, biopsia țintită atunci când există o leziune suspectă, clasificarea pe grupe de risc, discutarea cazurilor complexe în Tumor Board și planificarea individuală a operației. Dacă riscul oncologic permite, putem păstra fasciculele nervoase implicate în erecție. Dacă riscul ganglionar este relevant, efectuăm limfodisecția indicată. După operație, PSA este urmărit sistematic, iar tratamentul de salvare poate fi inițiat precoce când este necesar.
Rezultatul depinde de selecția corectă, de stadiul bolii și de experiența echipei, nu doar de numele tehnologiei folosite.
Un PSA crescut este un semnal de alarmă, nu un verdict
Există un mit răspândit: „PSA crescut înseamnă cancer”. Cât de adevărat este și care sunt pașii corecți de diagnostic, pentru a evita panica sau autodiagnosticarea pe internet?
PSA-ul este un semnal de alarmă, nu un verdict. El este specific prostatei, dar nu este specific cancerului. Poate crește în cazul adenomului benign de prostată, al inflamației sau infecției urinare, al retenției de urină ori după anumite manevre urologice. Invers, un PSA relativ mic nu exclude absolut toate formele de cancer. De aceea, o valoare izolată nu trebuie transformată nici în motiv de panică, nici într-un diagnostic făcut pe internet.
Primul pas este consultația urologică. Sunt evaluate istoricul pacientului, tușeul rectal, volumul prostatei, medicamentele utilizate și condițiile în care a fost recoltată analiza. Ghidul EAU recomandă ca, în cazul unui bărbat fără simptome, cu PSA între 3 și 10 ng/ml și fără un tușeu rectal suspect, testul să fie repetat după aproximativ patru săptămâni, în același laborator și în condiții standardizate, fără infecție urinară, ejaculare sau manipulări recente. Finasterida și dutasterida pot reduce PSA aproximativ la jumătate, iar acest lucru trebuie luat în calcul.
Dacă suspiciunea persistă, evaluăm densitatea PSA, folosim un calculator de risc și efectuăm RMN bazin mic cu contrast înaintea biopsiei. Biopsia țintită și prelevările din jurul leziunii se indică atunci când riscul o justifică.
Diagnosticul de cancer se confirmă, în mod obișnuit, numai prin examen histopatologic al biopsiei. Nu recomand antibiotice „ca să scadă PSA-ul” în absența semnelor de infecție și nici repetarea haotică a analizelor fără un plan medical.
Pentru un pacient care tocmai a primit diagnosticul de cancer de prostată, care este primul pas corect? Există timp pentru o a doua opinie sau deciziile trebuie luate rapid?
În primul rând, pacientul nu trebuie să intre în panică. Cancerul de prostată de obicei este un cancer cu evoluție lentă și de obicei după biopsie avem timp pentru stadializare, investigații pentru a stabili tactica de tratament.
Primul pas corect nu este alegerea imediată a tratamentului, ci completarea „hărții” bolii. Trebuie cunoscute PSA-ul, grupa de grad ISUP/Gleason, numărul și extensia fragmentelor de biopsie pozitive, eventualele componente cribriforme sau intraductale, stadiul local la RMN și, pentru riscurile mai mari, stadiul ganglionar și metastatic prin investigațiile potrivite, inclusiv PSMA PET/CT atunci când rezultatul ar schimba conduita.
La fel de importante sunt vârsta biologică, bolile asociate, funcția urinară și sexuală și prioritățile pacientului.
În majoritatea cancerelor localizate există timp pentru o a doua opinie, inclusiv revizuirea biopsiei de către un anatomopatolog cu experiență și discutarea cazului într-o echipă multidisciplinară. Ghidul EAU arată că, inclusiv în boala cu risc înalt, o întârziere de până la aproximativ trei luni a tratamentului definitiv nu pare să afecteze rezultatul oncologic; întârzierile de șase până la nouă luni pot fi însă asociate cu rezultate patologice și biochimice mai slabe. Aceasta este o șansă pentru o decizie bine informată, nu o invitație la amânare.
Decizia trebuie luată mai repede dacă există retenție urinară, afectarea rinichilor, dureri osoase severe, fracturi, slăbiciune sau amorțeală la nivelul picioarelor ori suspiciune de compresie medulară. În aceste situații, tratăm mai întâi riscul imediat. Pentru ceilalți pacienți, câteva săptămâni dedicate stadializării și luării unei decizii împreună cu medicul reprezintă, de regulă, timp bine investit.
Se vorbește frecvent despre scorul Gleason. Ce înseamnă acesta, pe înțelesul pacientului, și cum influențează alegerea tratamentului?
Scorul Gleason descrie cât de mult s-a modificat arhitectura celulelor tumorale față de țesutul normal și, indirect, cât de agresiv se poate comporta cancerul. Anatomopatologul identifică două modele predominante, fiecare notat, de obicei, de la 3 la 5, apoi le adună.
Prima cifră reprezintă modelul dominant – deci tipul de celule care predomină în materialul examinat. Cu cât este mai mare cifra, cu atât este mai agresivă tumoarea. De aceea, Gleason 3+4=7 nu este identic cu 4+3=7: în al doilea caz predomină componenta mai agresivă.
Pentru a simplifica comunicarea, folosim grupele de clasificare a agresivității cancerului – grad ISUP de la 1 la 5. Un detaliu important pentru pacient este că Gleason 6 nu înseamnă „șase din zece, adică o agresivitate medie”; este cel mai mic scor atribuit în mod obișnuit unui cancer de prostată diagnosticat la biopsie.
Scorul nu decide singur tratamentul. Îl interpretăm împreună cu PSA-ul, stadiul, cantitatea de tumoră, aspectul RMN și starea generală. Grupa 1 poate fi adesea supravegheată activ, în timp ce grupele 4 – 5 impun, de regulă, stadializare completă și tratament mai intens sau multimodal.
Grupa ISUP
Gleason
Interpretare simplificată
1
6 (3+3)
Risc biologic mai mic; frecvent eligibil pentru supraveghere activă.
2
7 (3+4)
Risc intermediar favorabil în multe cazuri; predomină modelul 3.
3
7 (4+3)
Risc intermediar nefavorabil; predomină modelul 4, mai agresiv.
4
8
Boală cu risc înalt; necesită stadializare și tratament activ.
5
9-10
Cea mai mare agresivitate histologică; frecvent necesită tratament multimodal.
Sursa clasificării: EAU 2026 / sistemul ISUP. Interpretarea clinică rămâne individuală.
Cancerul de prostată nu înseamnă automat operație
Când este indicată prostatectomia și cât de mult s-au diversificat tehnicile chirurgicale în ultimii ani? Mai vorbim despre o soluție standard sau tratamentul este adaptat fiecărui pacient?
Prostatectomia radicală este indicată în special pacienților apți, cu o speranță de viață de peste zece ani, care au cancer localizat cu risc intermediar sau înalt și la care intervenția oferă o șansă reală de control pe termen lung.
Pentru multe tumori cu risc mic, supravegherea activă este standardul corect și permite evitarea supratratării. În boala local avansată, operația poate fi selectată ca parte a unui tratament multimodal. În boala metastatică, operația prostatei nu reprezintă un standard în afara studiilor clinice.
Avem trei căi principale – deschisă, laparoscopică și asistată robotic – dar principiul oncologic rămâne același: îndepărtarea completă a prostatei și a veziculelor seminale, cu margini de siguranță, păstrând funcția sexuală atunci când este posibil.
Tehnica se personalizează după localizarea tumorii, extensia extracapsulară, anatomia pacientului și funcția erectilă inițială. Păstrarea fasciculelor neurovasculare este recomandată doar pe partea unde riscul de extensie tumorală este redus. Limfodisecția pelvină se efectuează când riscul ganglionar o justifică.
Așadar, nu mai există o singură operație „standard” aplicată identic tuturor. Există un standard oncologic, dar pașii tehnici sunt adaptați pacientului. Chirurgia robotică poate îmbunătăți ergonomia și unele rezultate precoce, iar laparoscopia oferă avantajele unei abordări minim invazive. Studiile comparative arată, însă, că rezultatele funcționale pe termen lung pot fi apropiate între tehnici.
Se discută tot mai mult și despre imunoterapie. În ce măsură aceasta poate înlocui intervenția chirurgicală în cancerul de prostată?
În prezent, imunoterapia nu înlocuiește prostatectomia în cancerul de prostată localizat. Chirurgia și radioterapia sunt tratamente locale cu intenție curativă, în timp ce imunoterapia acționează sistemic și are un rol limitat la anumite forme avansate.
Majoritatea cancerelor de prostată răspund modest la inhibitorii punctelor de control imun, deoarece au o biologie mai puțin „vizibilă” pentru sistemul imunitar decât melanomul sau unele cancere pulmonare.
Cercetarea avansează, însă mesajul corect pentru pacient este clar: imunoterapia este astăzi o opțiune de nișă, nu un substitut al operației.
În cazul pacienților cu metastaze, cum se schimbă strategia de tratament? Care sunt cele mai frecvente organe afectate și ce opțiuni există astăzi pentru acești pacienți?
Cancerul de prostată se extinde cel mai frecvent la oase și la ganglionii limfatici. Metastazele viscerale – în ficat sau plămâni – sunt mai puțin frecvente, dar indică, de obicei, o boală mai agresivă.
Când apar metastaze, obiectivul se schimbă: nu mai tratăm doar prostata, ci întregul organism. În majoritatea cazurilor vorbim despre o boală controlabilă pe termen lung, uneori ani, dar rareori vindecabilă prin mijloacele actuale.
Baza tratamentului este scăderea testosteronului, numită terapie de deprivare androgenică. Pentru un pacient apt, aceasta nu ar trebui folosită singură. Ghidul EAU recomandă asocierea cu un medicament modern care blochează calea receptorului androgenic – de exemplu abirateronă cu corticosteroid, apalutamidă, enzalutamidă sau darolutamidă – iar la pacienți selectați se adaugă docetaxel.
În boala metastatică nou diagnosticată cu volum mic, radioterapia prostatei poate prelungi supraviețuirea. Operația prostatei nu este recomandată de rutină în stadiul metastatic.
Dacă boala devine rezistentă la tratamentul hormonal, alegerea depinde de terapiile anterioare, simptome, localizarea metastazelor și profilul genetic. Putem utiliza docetaxel sau cabazitaxel, lutetiu-177-PSMA pentru tumori PSMA-pozitive, radium-223 pentru anumite metastaze osoase fără afectare viscerală și, rar, imunoterapie pentru anumite tipuri de tumori.
Radioterapia paliativă controlează foarte eficient durerea osoasă. Protecția osului, prevenirea fracturilor, exercițiul fizic și controlul metabolic fac parte din tratament și nu sunt detalii secundare.
Viața după tratament: incontinența și funcția sexuală
Mulți bărbați se tem de efectele secundare, precum incontinența urinară sau disfuncția erectilă. Cum arată, în realitate, viața pacientului după tratament?
Viața după tratament poate fi activă și împlinită, dar recuperarea nu este instantanee, iar riscurile trebuie discutate onest înainte de luarea deciziei.
Nu există un procent universal. Rezultatul depinde de vârstă, controlul urinar și funcția erectilă înainte de tratament, diabet, obezitate, extensia tumorii, posibilitatea păstrării nervilor și experiența chirurgului. Chiar și studiile folosesc definiții diferite pentru „continență”, de aceea cifrele publicate variază mult.
După operație, pierderile urinare la efort sunt frecvente la început și, la majoritatea pacienților, se reduc progresiv în primele luni. Exercițiile corecte pentru planșeul pelvin și recuperarea ghidată ajută. Dacă incontinența rămâne importantă, există soluții – sling uretral sau sfincter urinar artificial.
Recuperarea erecțiilor este de obicei mai lentă și poate continua unu-doi ani; poate necesita inhibitori PDE5, dispozitiv vacuum, injecții intracavernoase sau, în cazuri selectate, proteză peniană. Orgasmul poate rămâne posibil, dar este „uscat”, fără ejaculare, iar fertilitatea naturală se pierde după îndepărtarea prostatei.
Radioterapia are un profil diferit: poate produce iritație urinară sau intestinală și o scădere mai graduală a funcției erectile. Tratamentul hormonal poate cauza bufeuri, oboseală, scădere musculară, creștere în greutate și fragilitate osoasă.
De aceea, recuperarea modernă trebuie să înceapă înainte de tratament și să includă kinetoterapie, sănătate sexuală, exercițiu fizic, control metabolic și sprijin psihologic. Calitatea vieții este un obiectiv medical la fel de legitim ca valoarea PSA.
Cel mai bun moment pentru control este când te simți bine.
Care sunt principalii factori de risc pentru cancerul de prostată și, realist vorbind, cât de mult poate fi prevenit? Controalele regulate pot juca un rol decisiv?
Cei mai bine demonstrați factori de risc sunt cei pe care nu îi putem modifica: înaintarea în vârstă, antecedentele familiale, originea africană și anumite mutații ereditare, în special BRCA2, dar și HOXB13 ori genele implicate în sindromul Lynch.
Riscul crește atunci când mai multe rude apropiate au avut cancer de prostată, mai ales la vârste tinere. Obezitatea și fumatul sunt asociate mai ales cu forme mai agresive sau cu o mortalitate mai mare, însă legătura cu apariția cancerului este mai puțin directă.
Realist vorbind, nu avem o dietă, un supliment sau un medicament care să prevină cu certitudine cancerul de prostată. Ghidul EAU spune explicit că dovezile nu susțin o măsură alimentară specifică de prevenție.
Greutatea normală, mișcarea, renunțarea la fumat și o alimentație echilibrată rămân recomandări importante pentru sănătatea generală și pentru tolerarea mai bună a unui eventual tratament, dar nu oferă o garanție anticancer.
Controlul regulat nu previne cancerul, dar poate schimba decisiv momentul diagnosticului. Ghidurile internaționale recomandă discutarea testării PSA de la 50 de ani la bărbații fără factori speciali de risc, de la 45 de ani la cei cu antecedente familiale de cancer de prostată diagnosticat înainte de 60 de ani sau de origine africană și de la 40 de ani la purtătorii unei mutații BRCA2. Intervalul nu trebuie să fie automat anual; se adaptează valorii PSA inițiale, riscului și speranței de viață.
Ideea-cheie este să vii la control înainte de simptome, deoarece boala localizată este de obicei tăcută, dar depistată la timp, poate fi tratată radical.
Care este ultima conferință internațională la care ați participat și ce noutate v-a atras cel mai mult atenția? Există practici sau ghiduri noi pe care le aplicați deja în activitatea dvs. la Medpark?
Cea mai recentă participare internațională pe care o pot menționa cu certitudine este al 41-lea Congres Anual al Asociației Europene de Urologie, desfășurat la Londra în martie 2026. Am participat inclusiv la cursuri ale European School of Urology despre chirurgia laparoscopică pelvină – cu aplicații în prostatectomia radicală – și despre laparoscopia avansată a tractului urinar superior.
Noutatea care mi-a atras atenția nu a fost un singur aparat, ci maturizarea medicinei de precizie: RMN înainte de biopsie, biopsie țintită, imagistică PSMA, evaluare moleculară și alegerea tratamentului în funcție de riscul real al tumorii și de prioritățile pacientului.
În activitatea de la Medpark aplicăm recomandările EAU, ESMO și NCCN, discutăm cazurile complexe în Tumor Board și standardizăm traseele clinice, documentarea și indicatorii de calitate. În chirurgie, planificarea individuală și păstrarea funcției sunt urmărite numai fără a compromite siguranța oncologică.
Pentru mine, valoarea unei conferințe nu este să aducem acasă fiecare noutate, ci să distingem ce are dovezi suficiente, ce se potrivește sistemului nostru și ce poate îmbunătăți concret rezultatul pacientului. Implementarea înseamnă și audit: nu doar să folosim o tehnică modernă, ci să măsurăm complicațiile, marginile chirurgicale, recuperarea continenței și timpul de la diagnostic la tratament.
Inteligența artificială începe să își facă loc și în medicină. Cum vedeți utilizarea ei în urologia oncologică – mai degrabă oportunitate sau risc?
O văd ca pe o oportunitate majoră, dacă este folosită drept copilot, dar poate fi un risc mare dacă este tratată drept pilot automat.
În urologia oncologică, inteligența artificială poate ajuta la interpretarea RMN-ului de prostată, la identificarea și gradarea tumorii pe lamele de anatomie patologică, la calcularea riscului, la planificarea intervenției și la urmărirea pacientului. Poate reduce variația dintre evaluatori și poate atrage atenția asupra unor detalii omise.
Principiul corect este cel formulat de OMS: inteligența artificială trebuie să amplifice, nu să automatizeze decizia. Responsabilitatea finală rămâne la medic, iar instrumentele trebuie validate local, auditate, protejate din punct de vedere al datelor și folosite cu supraveghere umană. AI nu trebuie să înlocuiască discuția cu pacientul, dar ar trebui să ne lase mai mult timp pentru ea.
Pe final, ce mesaj aveți pentru bărbații care amână consultul urologic din teamă sau jenă?
Le-aș spune simplu: consultația nu pune o sentință, ci aduce claritate. Cancerul de prostată aflat la început nu doare și, de cele mai multe ori, nu dă simptome. Tocmai de aceea, a aștepta până când „simți ceva” poate însemna să pierzi cea mai bună fereastră de tratament.
Mulți pacienți se tem că biopsia ar putea duce la diseminarea bolii, însă acest lucru nu este adevărat. În condițiile actuale, biopsia este o procedură de rutină și standard în stabilirea diagnosticului de cancer.
Un PSA crescut nu înseamnă automat cancer, iar un diagnostic de cancer nu înseamnă automat operație. Unele tumori se supraveghează, altele se vindecă prin tratament local, iar formele avansate au astăzi mai multe opțiuni decât în urmă cu zece ani.
Teama nu scade riscul, doar poate întârzia răspunsul. Cel mai bun moment pentru control este când te simți bine, nu când boala te obligă să vii.
