SheKnows/ foto simbol

Copil de un an, diagnosticat cu cancer la ochi. Părinții cer ajutor: „În așa momente, te simți abandonat, mic, singur și umilit”

Elem, băiețelul de doar un an al fotografului Natalia Garbu, are nevoie de ajutor. Acesta a fost diagnosticat cu retinoblastom – cancer la ochiul stâng. Întrucât în Republica Moldova medicii nu îi dădeau șanse de vindecare, părinții au apelat la o clinică din Elveția. Cheltuielile sunt, însă, foarte mari, iar familia nu mai face față de una singură și a decis să ceară ajutor. 

„Elem s-a născut în februarie, luna mea preferată. Noi cu Macar eram atât de fericiți, încât am hotărât să nu zicem nimănui deocamdată despre el. (…) Apoi s-a întâmplat ceea ce ne-a zguduit, ne-a întors pe dos, ne-a făcut să plângem, mai întâi pe-ascuns, prin colțuri, în baie, apoi pe umărul unui altuia. Ne promiteam că vom putea, vom reuși, vom trece peste. Pentru că suntem împreună, suntem puternici, talentați, încă tineri. Vom putea. Elem făcuse trei luni, era luna mai și diagnosticul era deja confirmat: retinoblastom – cancer la ochiul stâng. Cancerul este acea fiară lăuntrică, pe care nu știi cum s-o îmblânzești, nu știi cum să te porți cu ea. Iar cancerul la copii e o fiară aparte, care urlă în fiecare din noi”, a scris mama lui Elem pe Facebook.

Întrucât Moldova nu le dădea șanse, familia a început tratamentul la clinica din Lausanne, Elveția.

„Acolo se tratează astfel de tumori, doar cu bani enormi, la care nici statul moldovenesc, nici asigurarea nu au putut contribui cu nimic. În așa momente, te simți abandonat, mic, singur și umilit. Tare umilit. Și se respiră altfel, fix în jumătate. Nu am avut de ales, ne-am propus să găsim totul singuri. Cu economiile proprii și câteva împrumuturi, Elem a început tratamentul. În această jumătate de an, pentru servicii medicale au fost cheltuite 100 000€, fără transport, mâncare, cazare incluse, au fost schimbate peste 24 de avioane, în schimbul tratamentului cu cryo și chimioterapii generale și arteriale. Muncim foarte mult în paralel și foarte tare vrem să achităm serviciile medicale pentru 2023, însă avem mare nevoie de ajutor”, a mai scris Natalia Garbu.

Donațiile pot fi făcute astfel:

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: