Vaccinarea obligatorie nu încalcă nici dreptul la viaţă privată, nici libertatea de conştiinţă. Este concluzia la care a ajuns Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Vavřička ş.a. contra Republica Cehă, scrie portalul vedemjust.ro.
Legislaţia: Legislaţia din Cehia impune cetăţenilor săi şi străinilor să îşi facă vaccinurile de rutină. Într-un ordin al Ministrului Educaţiei cu privire la vaccinare şi boli contagioase, precum şi în Legea Educaţiei se arată că în creşe şi grădiniţe se pot primi numai copii vaccinaţi, cei imunizaţi altfel, ori cei care nu pot fi vaccinaţi din anumite motive legate de sănătate. Pentru copiii sub 15 ani, se arata că responsabilitatea revine părinţilor. Vaccinurile sunt gratuite. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie contravenţie sancţionată cu amendă de 400 euro.
Reclamanţii: Un reclamant a fost sancţionat penal în anul 2003 pentru că nu şi-a vaccinat cei doi copii, ajunşi la vârsta de 13 şi 14 ani, contra poliomielitei, hepatitei B şi tetanosului. El a susținut că reglementările în cauză contravin drepturilor și libertăților sale fundamentale, în special dreptul de a refuza o intervenție medicală și dreptul de a deține și manifesta convingerile sale religioase și filosofice. Acesta a arătat că s-a opus unor experimente, a subliniat efectele secundare ale vaccinurilor și a susținut că în cazul său nu a apărut niciun risc pentru sănătatea publică.
Un al doilea reclamant a fost admis în anul 2006 la creşă la vârsta de 3 ani şi 6 luni. După doi ani, s-a revenit asupra deciziei de admitere pentru că s-a descoperit că nu era vaccinat MMR – contra rujeolei, rubeolei şi oreionului. A invocat Convenţia de la Oviedo care nu stabileşte o limită de vârstă până când trebuie făcute vaccinurile aşa cum stabileşte decretul ministerial; referindu-se la „informații statistice” și „opinia experților”, a susținut că vaccinarea prezintă un risc pentru sănătate și nu este necesară într-o societate democratică; prin decizia luată împotriva sa, i se afectează dreptul la educaţie.
Pentru un al treilea reclamant s-a constat că nu a făcut niciun fel de vaccin şi nu a putut fi primit la creşă la vârsta de 3 ani. A invocat faptul că nu i s-a recomandat aşa ceva de medicul pediatru.
Alţi doi reclamanţi în vârstă de 3 ani au fost refuzaţi să se înscrie la creşă pe motiv că nu sunt vaccinaţi. Ei au invocat faptul că părinţii au refuzat să îi vaccineze din motive religioase.
Ultimul reclamant are părinţii biologi de profesie. Aceştia au decis să elaboreze un plan individual de vaccinare pentru el. Drept urmare, a fost vaccinat mai târziu decât prevede regulile aplicabile și nu a fost vaccinat împotriva tuberculozei, poliomielitei sau hepatitei B și nu a primit vaccinul MMR. Când a împlinit doi ani, s-a refuzat primirea lui la creşă.
Analize: Curtea Europeană a decis după ce a analizat hotărâri pronunţate de Curţile Constituţionale din Franţa, Ungaria, Macedonia de Nord, Italia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia; o hotărâre judecătorească din UK; Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (art. 12, Comentariul general 14); Convenţia ONU privind Drepturile Copilului (art. 3 şi 24, Comentariul 15); Planul global de acţiune privind Vaccinarea (Organizaţia Mondială a Sănătăţii); Carta Socială Europeană (art. 11); Convenţia Oviedo (art. 5, 6, 24, 26); Recomandarea PACE din 1997 „Vaccinarea în Europa”; Rezoluţia din 2011 a PACE „Drepturile fundamentale şi responsabilităţi”; dreptul UE.
În cauză şi-au exprimat punctele de vedere guvernele din: Franţa, Germania, Polonia, Slovacia, Asociaţia Pacienţilor Victime ale Vaccinurilor, Centrul European pentru Drept şi Justiţie, Asociaţia Rozalio, Forumul European pentru Supravegherea Vaccinării.
Hotărârea CtEDO:
A. Cu privire la dreptul la viaţă privată:
- Vaccinarea este una dintre cele mai reușite și mai rentabile intervenții în domeniul sănătății și fiecare stat ar trebui să urmărească atingerea celui mai înalt nivel posibil de vaccinare a populației. În ceea ce privește eficacitatea vaccinării, Curtea constată un consens general cu privire la importanța vitală a acestui mijloc de protejare a populațiilor împotriva bolilor care pot avea efecte grave asupra sănătății individuale și care, în cazul unor focare grave, pot cauza perturbări societății;
- Abordarea vaccinării este diferită de la un stat la altul: unele doar recomandă, altele obligă. În ultima vreme a scăzut rata de vaccinare voluntară şi imunitatea turmei, drept pentru care statele abordează un regim obligatoriu. Transformarea vaccinării într-o problemă legală ridică probleme de ordin moral, căci se pune problema solidarităţii cu ceilalţi membri ai comunităţii;
- Cu privire la vaccinarea copiilor, statele au o marjă de apreciere asupra obligativităţii vaccinării, având în vedere că ele au obligaţia de a lua măsurile adecvate pentru a proteja viața și sănătatea celor din interiorul lor. Există obligația statelor de a plasa interesul superior al copilului, precum și interesele copiilor ca grup, în centrul tuturor deciziilor care le afectează sănătatea și dezvoltarea. Când vine vorba de imunizare, obiectivul ar trebui să fie protejarea fiecărui copil împotriva bolilor grave. În marea majoritate a cazurilor, acest lucru este realizat de copiii care primesc programul complet de vaccinări în primii ani. Cei cărora nu li se poate administra un astfel de tratament sunt protejați indirect împotriva bolilor contagioase atâta timp cât nivelul comun de acoperire a vaccinării este menținut în comunitatea lor, adică protecția lor provine din imunitatea turmei. Astfel, în cazul în care se consideră că o politică de vaccinare voluntară nu este suficientă pentru a obține și menține imunitatea turmei sau imunitatea turmei nu este relevantă din cauza naturii bolii (de exemplu, tetanosul), autoritățile interne pot introduce în mod rezonabil o politică de vaccinare obligatorie pentru a atinge un nivel adecvat de protecție împotriva bolilor grave;
- În Cehia, legislaţia internă prevede obligativitatea, dar nu administrarea forţată a vaccinurilor. Curtea acceptă că alegerea legiuitorului ceh de a aplica o abordare obligatorie a vaccinării este susținută de motive relevante și suficiente, astfel că efectele asupra reclamanţilor (amendarea, neadmiterea în sistemul preșcolar) sunt justificate. Efectele asupra solicitanților copii au fost limitate în timp: la atingerea vârstei de frecvență obligatorie la școală, admiterea lor la școala primară nu a fost afectată de statutul lor de vaccinare.
B. Cu privire la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie:
- nu a existat nicio interferenţă în dreptul la religie, deoarece vaccinarea este obligatorie pentru toată lumea;
- obiecţiunile sunt mai degrabă legate de sănătate, decât de filosofia de viaţă.
