Andrei Mardari | NewsMaker

Curtea Constituțională a respins sesizarea comuniștilor privind decretul Maiei Sandu, prin care a fost demis Alexandr Stoianoglo

Curtea Constituțională a respins cererea de suspendare a acțiunii decretului semnat de președinta țării Maia Sandu, privind demiterea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general al țării. Decizia a fost publicată pe 6 noiembrie, ca urmare a sesizări depuse de deputații comuniști Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol și Constantin Starîș.

Cei cinci deputați socialiști au solicitat Curții Constituționale să verifice constituționalitatea decretului semnat de Maia Sandu la sfârșitul lunii septembrie, prin care Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general.

Curtea Constituțională a examinat sesizarea și a ajuns la concluzia că autorii nu au prezentat „niciun argument privind riscurile afectării unui domeniu”. Prin urmare, cererea deputaților comuniști a fost respinsă. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

 

Amintim că, pe 26 septembrie, la aproape doi ani de la suspendarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, șefa statului a semnat decretul privind demiterea acestuia. Pe 24 octombrie, Stoianoglo a anunțat că a depus o cerere la Președinție prin care a cerut suspendarea decretului semnat de Maia Sandu, privind eliberarea lui din funcția de procuror general, și restabilirea în funcție. El a adăugat că a primit refuz de la administrația prezidențială. Stoianoglo a declarat că urmează să se adreseze în instanța de judecată pentru anularea și suspendarea decretului prezidențial. El a numit acțiunile președintei „abuzive” și a spus că „lucrurile acestea vor fi investigate în mod obligatoriu, în mod penal”.

Tot pe, 24 octombrie 2023, CtEDO a publicat o decizie în care se arată că Stoianoglo a fost lipsit de dreptul la justiție, după suspendare, întrucât nu a avut posibilități legale să conteste decizia Consiliului Superior al Procurorilor, prin care a fost suspendat din funcție. Moldova trebuie să plătească lui Stoianoglo 3 600 euro drept despăgubire prejudiciului moral cauzat (Stoianoglo a cerut despăgubiri de 20 de mii de euro).

Pe 26 octombrie, președinta Maia Sandu a declarat că Moldova „ar fi pierdut mai mult” dacă procurorul general în demisie, Alexandr Stoianoglo, ar fi rămas în această funcție.

Între timp, CSP a anunțat un concurs public pentru funcția de procuror general. Candidații pot depune dosarele până pe 22 noiembrie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sunt piese care rămân cu noi, indiferent de generație. „Răsai”, de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, este una dintre ele

Astăzi de Ziua Independenței, maib readuce „Răsai” în vocile unei noi generații

În anul în care Republica Moldova împlinește 35 de ani, maib marchează Ziua Independenței printr-o reinterpretare a piesei „Răsai”, un omagiu adus creației celor doi artiști și un nou capitol al campaniei de brand „Tu conduci. maib”.

Independența unei țări se scrie prin istorie, dar capătă sens, zi de zi, prin oamenii ei. Prin libertatea de a alege, de a începe, de a crea, de a construi o familie, o afacere. De a rămâne sau de a reveni. De a avea încredere în propriul drum.

În 1991, Republica Moldova pornea pe drumul său ca stat independent. În același an începea și povestea maib. Au urmat 35 de ani de schimbări, de începuturi și de generații care au crescut odată cu țara. Iar maib a fost parte din această transformare, sprijinind oamenii și afacerile care au dezvoltat economia Moldovei.

Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib

Mesajul continuă firesc ideea campaniei de brand „Tu conduci. maib”, construită în jurul unui rol simplu: oamenii își aleg direcția, iar maib le este alături ca un co-pilot, cu soluțiile, sprijinul și încrederea de care au nevoie pentru a merge mai departe.

De Ziua Independenței, am ales să spunem această poveste prin muzică și printr-o piesă care ocupă un loc aparte în memoria noastră colectivă.

Într-o interpretare contemporană, „Răsai” se aude astăzi în vocile unei noi generații, păstrând emoția și forța creației originale. Spotul a fost filmat la Lumânarea Recunoștinței, un loc ales pentru simbolistica sa: omagiu adus celor care au fost înaintea noastră și legătura dintre generații.

Nu este prima dată când maib revine la creația Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. Anterior, „Scrisori pe zăpadă” a primit o nouă interpretare din partea tinerilor de la Auditoria. Prin „Răsai”, continuăm acest demers și aducem în prezent o creație cunoscută și iubită de generații.

Pentru maib, cei 35 de ani sunt și despre drumul parcurs împreună cu clienții noștri. Despre prima casă, o afacere pornită de la o idee, o investiție, un plan dus până la capăt sau curajul unui nou început. Momente diferite, alegeri personale care, puse împreună, înseamnă evoluția unei țări.

În toate aceste momente, direcția le-a aparținut oamenilor. Rolul maib a fost și rămâne de a fi un co-pilot care își ajută clienții să transforme alegerile în pași înainte și planurile în realitate.

Privim cu recunoștință la ceea ce am construit împreună și cu încredere la ceea ce urmează: la următoarea idee, următoarea afacere, următorul vis, următoarea generație.

Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: