NewsMaker

Curtea Constituțională a respins sesizarea depusă de deputatul Platformei DA, Vasile-Andrei Năstase

Curtea Constituțională (CC) a respins sesizarea depusă de deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei-Vasile Năstase, privind privind amendarea abuzivă a cetățenilor Republicii Moldova pe timp de pandemie de coronavirus. În decizia publicată joi, 30 aprilie, CC menționează că „nu deține atribuția de a exercita controlul constituționalității actelor Comisiei pentru Situații Excepționale și nu poate decide în privința suspendării acțiunii acestora”.

De asemenea, Curtea Constituțională și-a motivat decizia prin faptul că „autorul sesizării nu a motivat cererea respectivă și nu a argumentat necesitatea suspendării acțiunii prevederilor contestate din perspectiva evitării intensității și posibilelor prejudicii iminente și ireparabile ale riscului afectării domeniilor prevăzute de acest articol”.

Ieri, liderul Partidului Unității Naționale (PUN), care a depus o sesizare similară la CC cu o zi mai devreme, adică pe 27 aprilie, l-a acuzat pe deputatul Platformei DA Vasile Năstase că ar fi copiat de la PUN sesizarea la Curtea Constituțională privind amendarea abuzivă a cetățenilor Republicii Moldova pe timp de pandemie de coronavirus.

„Știu că ați fost nedreptățiți… Iată de ce am decis să fundamentăm o Sesizare către Înalta Curte, Sesizare depusă deja, prin care solicităm examinarea constituționalității prevederilor art. 76.1 Cod contravențional, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 212 din 24 iunie 2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război și a pct. 4-11, 22-40 și 45 din Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale”, a scris ieri Vasile Năstase pe pagina sa de Facebook.

De cealaltă parte, Octavian Țîcu a scris pe pagina sa de Facebook că textul contestației depuse de Platforma DA ar fi un exemplu de plagiat.

„Eu n-am să tac și voi spune că Platforma DA, prin Vasilică Năstase (cu mai multe antecedente de la alte „facultăți”), a copiat azi sesizarea privind abuzurile în amendarea cetățenilor R. Moldova pe timp de pandemie, depusă de Partidul Unității Naționale la Curtea Constituțională, și a depus-o la rândul lor la aceeași Curte, pentru a nu rămâne în urmă de gura lumii”, a menționat Țîcu.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10222867366693047&set=a.1264048201659&type=3&theater

Amintim că, până în prezent, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor de restricție impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului de tip nou.

În total, au fost întocmite peste 1700 de procese contravențioanale pentru persoane fizice, juridice și transportatori.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: