gagauzmedia.md

De ce PLDM se retrage din cursa electorală de la Hâncești și ce îndemn are formațiunea pentru alegători

Anatolie Postolachi, candidatul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la alegerile din Hâncești, se retrage din cursa electorală. O decize în acest sens a fost luată la ședința Biroul Permanent Central al partidului. Mai mult, formațiunea îndeamnă alegătorii din circumscripția 38 să meargă la vot și să-l aleagă pe candidatul pro-european cu șanse reale de a câștiga acest scrutin.

„PLDM a intrat în această cursă electorală în speranța că va putea iniția, măcar în ceasul al doisprezecelea, o platformă de dialog cu ceilalți candidați de pe dreapta eșicherului politic pentru a stabili cine are șanse mai mari și pentru a oferi, astfel, alegătorilor o alternativă sigură și viabilă. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat”, se arată într-un comunicat al partidului.

Formațiunea menționează că de cealaltă parte, „candidații care reprezintă arcul guvernamental, folosesc resursele administrative și pomenile electorale pentru a se poziționa cât mai avantajos în preferințele alegătorilor”. În aceste condiții, PLDM nu vede rostul de a continua cursa electorală.

Menționăm că în raionul Hâncești are loc campania electorală pentru alegerile parlamentare noi pentru funcția de deputat, care se vor desfășura pe 15 martie. La scrutin va participa Ștefan Gațcan (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), Ion Mereuță (Partidul Democrat din Moldova), Olesea Stamate (Partidul Acțiune și Solidaritate), Vitalie Balinschi (Partidul ȘOR) și Dorin Chirtoacă (Mișcarea Politică „UNIREA”).

Susțineți-ne cu un like la pagina noastră de Facebook.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Șeful SIS, despre amploarea unei eventuale explozii la Cobasna: Comparația cu Hiroshima este falsă

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a respins informațiile potrivit cărora o eventuală explozie la Cobasna ar putea avea efecte comparabile cu cele ale bombei atomice de la Hiroshima. Potrivit lui Musteața, comparația, care se regăsește într-un studiu din 2005, este falsă.

„Aș vrea să mă opresc asupra unei afirmații pe care, cu siguranță, am auzit-o mai mulți dintre noi: și anume aceea că o explozie la Cobasna ar putea avea o forță a unei bombe nucleare comparabile cu Hiroshima. Această afirmație provine dintr-un studiu din 2005, citat pe larg de agențiile de presă rusești, care invocă un cutremur de circa 7,5 grade pe scara Richter. Raportul nostru arată clar de ce această comparație este falsă. Ea confundă masa totală a munițiilor depozitate cu cantitatea reală de explozibil activ. O bombă precum cea de la Hiroshima echivalează cu 15 mii de tone de TNT, de circa 1500 de ori mai puternică decât cea mai puternică muniție convențională existentă în Cobasna. Pentru ca acest scenariu să fie real ar fi nevoie ca 1500 de bombe convenționale, de 10 tone fiecare, să detoneze simultan în același loc. Acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic la Cobasna”, a declarat Musteața.

Potrivit directorului SIS, raportul prezentat „spune că depozitul de la Cobasna este un risc, dar limitat și controlabil”. „Nu e o amenințare existențială pentru regiune, așa cum a fost prezentat în mod repetat în scop geopolitic”, a conchis acesta.

Menționăm că studiul la care s-a referit directorul SIS a fost efectuat de un grup de savanți de la Academia de Științe a Moldovei, potrivit Federației Mondiale a Savanților în Republica Moldova. Aceștia menționau în studiu că o eventuală explozie la Cobasna ar putea transforma în ruine un număr foarte mare de localități din Republica Moldova, aflate pe ambele maluri ale Nistrului, dar și o parte din localitățile din Ucraina. Totodată, se declara că efectele ipotetice ale detonării simultane a tuturor munițiilor de la Cobasna pot fi comparate cu cele ale exploziei bombei nucleare aruncate la Hiroshima, în august 1945. Mai mult, se menționa că scenariul ipotetic simulat de cercetători a arătat că o eventuală explozie simultană a tuturor munițiilor de la depozitul din Cobasna ar putea provoca un cutremur devastator de 7,5 grade pe scara Richter. 

***

Potrivit raportului, prezentat pe 21 august curent, din cele aproximativ 20 000 de tone de muniții raportate în anul 2006, la Cobasna se află în prezent circa 14 000 de tone. Din această cantitate, doar aproximativ 2800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile nu sunt concentrate într-o singură construcție, acestea fiind repartizate în 42 de depozite, la distanță de aproximativ 80-200 metri unul față de altul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: