NewsMaker

Plângău: „Dodon va putea numi un președinte al CSM”. Parlamentul a schimbat modalitatea de alegere a președintelui instituției

Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea articolului 5 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în prima lectură. Modificarea se referă la posibilitatea alegerii președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) inclusiv din rândul membrilor care nu sunt judecători. Inițiativa a fost criticată de către unii deputați din opoziție.

„Inițiativa legislativă aparține președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, iar condițiile ce au impus elaborarea proiectului sunt încununate de Opinia comună urgentă a Comisiei de la Veneția și a Directoratului Drepturile Omului al Directoratului general pentru drepturile omului și statul de drept al Consiliului Europei”, se arată într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Dinu Plângău, susține că inițiativa îi va permite președintelui Igor Dodon să numească un președinte al CSM. Într-un discurs de la tribuna parlamentului, parlamentarul a criticat decizia.

„Nu trebuie să ne ascundem după cuvinte frumoase, Comisia de la Veneția și altele. Cei care vor ridica astăzi mâna pentru acest proiect de lege vor ridica mâna pentru ca Igor Dodon să poată numi un președinte al CSM”, subliniat deputatul.

„Când prima dată a venit consilierul lui Igor Dodon cu acest proiect în Comisia juridică, am râs cu toții, am râs și eu”, a mai spus Plîngău.

Totodată, acesta susține că trimiterea la prevederile instituțiilor europene și argumentul că inițiativa are drept scop „ajustarea conceptului de alegere a președintelui CSM în conformitate cu standardele internaționale”, ar fi, de fapt, un paravan.

Amintim că deputații s-au întrunit marți, 10 martie, într-o ședință plenară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: