Depuneri de flori, fanfară și concert. Programul evenimentelor dedicate aniversării celor 31 de ani de Independență

Guvernul a anunțat programul evenimentelor de sâmbătă, 27 august, zi în care moldovenii vor sărbători 31 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Ziua va începe cu depuneri de flori, fanfară militară și se va încheia cu un concert chiar în inima capitalei – Chișinău.

Potrivit Guvernului, programul manifestărilor va începe la ora 08:30 cu depuneri de flori la monumentul „Maica îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare, după care conducerea țării va participa la festivitatea de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova”.

Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) vor evolua: Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Orchestra Prezidențială, Orchestra MAI, Capela corală academică „Doina”, solista Mariana Bulicanu, studioul muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, BrioSonores, Igor Podgoreanu, Cătălin Josan, dar și violoniștii Alexandra Conunova și Ilian Gîrneț.

Conform sursei citate, pe lângă spectacolul tematic „Moldovă, tu ești patria mea!”, manifestarea va cuprinde și uvertura „Gânduri pentru și despre țară”, care presupune proiectarea colajului documentar „Moldova suverană”.

Programul va culmina cu defilarea fanfarelor militare în Piața Marii Adunări Naționale. Iar seara, cu începere la ora 19:00, pe scena din centrul capitalei vor cânta Cristofor Aldea-Teodorovici, Formația Zdob și Zdub și Ansamblul de Muzică Populară „Fluieraș”.

Manifestări dedicate Zilei Independenței vor avea loc, pe 27 august, în toate localitățile din țară.

Guvernul RM

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: