facebook.com/Dinu Plingau

Dinu Plîngău solicită prelungirea mandatului comisiei de anchetă pentru investigarea tentativei de puci anticonstituțional

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Dinu Plîngău, a înregistrat un proiect de hotărâre privind prelungirea mandatului comisiei speciale de anchetă privind investigarea tentativei de puci anticonstituțional. Într-o conferință de presă care a avut loc miercuri, 5 februarie, acesta a anunțat că i s-a creat impresia că anumiți deputați nu își doresc ca raportul să fie prezentat în parlament. În cazul în care mandatul nu va fi prelungit, Plîngău susțin că intenționează să prezinte o sinteză proprie a activității sale din cadrul comisiei. 

„Membrii comisiei și-au exercitat atribuțiile demn, au investigat pe bune această faptă care a avut loc între 7-14 iunie, însă ulterior, din cauza voinței anumitor deputați, activitatea a fost îngreunată. S-au schimbat președinți de comisie, a fost o perioadă în care comisia nu a activat. Presupun că nu se dorește ca raportul să fie prezentat în plen. Ca ultimă speranță de a ne încadra în termenul legal, astăzi voi înregistra proiectul de hotărâre cu privire la prelungirea mandatului, astfel ca comisia să poată prezenta raportul în plen și să fie votat. Acolo sunt informații foarte interesante, inclusiv despre fapte care ies din câmpul legal al unor persoane care se aflau în funcții de conducere la acea perioadă”, a menționat Plîngău.

Totodată, deputatul susține că unele instituții nu au dorit să îi ofere acces la informațiile secretizate.

„S-a tergiversat foarte mult prezentarea acelor documente, mie personal, iar când mi-au fost prezentate, lipseau anexele în care, consider eu, se conțineau informații care ar putea incrimina anumite persoane”, a precizat parlamentarul.

Acesta a mai spus că în cazul în care termenul de activitate al comisiei nu va fi prelungit, el va prezenta o sinteză proprie. Plîngău speră, totuși, că solicitarea sa va fi satisfăcută.

„De ce insist pentru revenirea în câmpul legal, pentru ca astfel, inclusiv eu, în calitate de membru al comisiei, voi putea să solicit să fie desecretizate mai multe documente la care am avut, la o parte acces, inclusiv care conțin informații pe care societatea civilă din Republica Moldova trebuie să le cunoască”, a precizat acesta.

Amintim că Comisiei de anchetă privind tentativa de puci anticonstituțional a fost constituită pe 18 iunie 2019. Aceasta a investigat acțiunile Partidului Democrat din Moldova din perioada 7-14 iunie 2019.

Fostul procuror general interimar, Dumitru Robu, a dispus inițierea unei cauza penale pe faptul uzurpării puterii în stat de către Partidul Democrat. De asemenea, pe 8 iunie 2019, cu votul a 61 de deputați socialiști și celor din blocul ACUM, Republica Moldova a fost declarat stat capturat, iar aleșii poporului au exprimat vot de neîncredere Curții Constituționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

трамп
Reuters

Trump: „Este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”. Reacție la Kiev

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, relatează Deutsche Welle.

„Știți ce propun eu? Propun să-și găsească un nou lider (nota red. ucrainenii), care să poată încheia un acord, deoarece el (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată. (…) Cred că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”, a declarat Trump, ca răspuns la afirmația unei jurnaliste care a spus că ucrainenii sunt supuși zilnic atacurilor Rusiei.

Potrivit liderului de la Casa Albă, SUA i-au spus lui Zelenski că „poate face orice dorește în privința Rusiei”, dar că nu ar trebui să atace rafinăriile de petro, deoarece acest lucru reprezintă „o problemă mondială”. Cu toate acestea, atacurile asupra rafinăriilor nu au încetat, a subliniat Trump. „El (nota red. Zelenski) vrea să creeze probleme lumii. Vrea să le creeze probleme fermierilor noștri din cauza motorinei, deoarece Rusia furnizează o parte semnificativă din motorina utilizată la nivel mondial. (…) Ar face bine naibii (nota red. Zelenski) să înceteze (nota red. atacurile asupra rafinăriilor)”, a adăugat Trump.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că Zelenski conduce statul „într-o perioadă de război – un război pentru independența, libertate și demnitate” și merită sprijin. Zelenski „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, a subliniat Sibiga. „Declarațiile venite din străinătate nu fac decât să confirme că el (nota red. Zelenski) își îndeplinește excelent atribuțiile”, a conchis Sibiga.

Prim-ministrul Mării Britanii, Andy Burnham, și-a „reafirmat deplină solidaritate” cu Kievul, în cadrul unei convorbiri telefonice cu liderul ucrainean. Biroul premierului britanic a public un comunicat în acest sens la scurt timp după declarațiile lui Trump. Nu se știe dacă Burnham și Zelenski au discutat despre afirmațiile liderului de la Casa Albă.

„Pentru câțiva litri de motorină. Ce faliment moral!”, a reacționat Karin Prien, ministra federală a educației și familiei din Germania

***

Liderul american l-a criticat pe Zelenski la o zi după ce a anunțat încheierea unui acord cu Rusia privind livrarea de motorină rusească pe piața americană și pe alte piețe. Pentru punerea în aplicare a acordului, Ministerul Finanțelor al SUA a emis o licență care autorizează efectuarea de operațiuni cu motorină din Rusia, interzise anterior din cauza sancțiunilor. Licența este valabilă până pe 7 aprilie 2027. La rândul lor, autoritățile ruse au anunțat ridicarea anticipată a restricțiilor privind exportul acestui tip de combustibil.

„Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui nici la pace, nici la bunăstarea lumii civilizate. Rusia va „mulțumi” pentru motorină continuându-și campania de teroare și acțiunile perfide. Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere înseamnă investiții într-un război care trebuie oprit, nu prelungit”, a reacționat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: