Litvinenco în parlament
Максим Андреев, NewsMaker

Directorul CNA ar putea fi demis. Ministrul Justiției: „Fii bun și pleacă”

Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA) Ruslan Flocea, cel mai probabil, va fi demis. Declarația a fost făcută de către ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, în cadrul ediției din 24 august a emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova. 

Sergiu Litvinenco susține că directorul CNA a fost numit în această funcție pe criterii politice, fiind promovat de Partidul Socialiștilor (PSRM) și de către ex-președintele țării, Igor Dodon.

„Nu am nimic cu domnul Flocea, aproape că nu îl cunosc. În situația în care obții un mandat pe baza de încredere politică acordată de cineva, fii bun și pleacă în momentul în care acel partid pierde puterea politică, nu te mai ține de funcție. Domnul Flocea a fost propulsat în funcția de director al CNA grație faptului că era exponentul PSRM-ului și a lui Igor Dodon, toată lumea știe asta”, a precizat Litvinenco.

Ministrul Justiției a adăugat că concursul prin care Flocea a fost numit director al CNA ar fi fost trucat.

„Acel concurs a fost viciat. Noi am aprobat un regulament, acolo erau punctaje pentru mai multe criterii și unul dintre ele era diploma de studii superioare. De exemplu, un candidat a demonstrat diploma, însă cel puțin un membru al Comisiei juridice de la PSRM a notat candidatul cu zero puncte. Ce înseamnă un concurs? Că niște membri obiectivi au în față niște criterii și oferă niște punctaje obiective”, a argumentat politicianul.

Potrivit ministrului Justiției, directorul CNA va fi supus unei evaluări, iar în urma acesteia, cel mai probabil, va fi demis.

„Acum, ce se va întâmpla cu domnul Flocea? Conform acestei legi, el va fi supus unei evaluări mai simple decât cea în cazul procurorului general, prin prisma funcției Parlamentului de a exercita controlul asupra acestei instituții. Comisia juridică va face această evaluare și va veni cu un verdict. Iar eu cred că va fi în sensul eliberării din funcție a domnului Flocea, având în vedere că sunt puține rezultate la CNA”, a conchis Litvinenco.

***

Pe 24 august, Parlamentul a adoptat, în lectură finală, legea cu privire la CNA. Aceasta prevede că directorul instituției va putea fi numit de către Legislativ – prin votare simplă și nu în urma unui concurs. Conducerea instituției a criticat noua procedură de numire a directorului CNA și susține că aceasta „contravine actelor normative naționale și internaționale în domeniul anticorupție” și va contribui „la slăbirea instituțională și subminarea independenței Centrului”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Natalia Morari

Natalia Morari a comentat informația privind posibila interdicție în spațiul Schengen, alături de Ion Ceban: „Nu am confirmare oficială”

Ex-jurnalista Natalia Morari, care în ultimul an este implicată în politică și a candidat inclusiv la funcția de președinte al țării, a comentat informațiile apărute în presa din Moldova și România despre posibila interdicție în spațiul Schengen alături de primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Morari a reacționat pe rețelele sociale, declarând că „știrea este prea serioasă” pentru a o comenta în lipsa unei confirmări oficiale:

„Știu că așteptați o reacție din partea mea, dar știrea e prea serioasă ca să comentez ceea ce a apărut doar pe surse. Nu am deocamdată nicio confirmare oficială. Dacă va apărea, neapărat voi veni cu o reacție”, a scris aceasta.

Al doilea nume vehiculat în presa din Moldova și România, privind interdicția în spațiul Schengen este cel al ex-premierului Vasile Tarlev, în prezent lider al Partidului „Viitorul Moldovei”. El nu a comentat deocamdată informațiile. De menționat că, în dimineața de 9 iulie, Tarlev a expediat presei un comunicat în care a informat despre participarea la conferința științifico-practică organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța. În seara de 9 iulie, pe pagina de Facebook a acestuia a fost publicată o secvență dintr-un interviu oferit presei române.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

***

Precizăm că Natalia Morari a activat peste 15 ani în domeniul jurnalismului politic din Republica Moldova. De-a lungul timpului a lucrat la TV8, unde a avut propria emisiune politică și făcut parte din Consiliul de administrare al televiziunii. În 2021, Morari a părăsit Consiliul de administrare al televiziunii, invocând „presiunii” din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Morari a declarat că SIS o șantaja cu informații despre viața ei personală și a dezvăluit că tatăl copilului ei este controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care ulterior a fost anunțat în căutare. Informația despre legătura lui Morari cu Platon a provocat un scandal, deoarece s-a aflat că ea a făcut interviuri cu el în timp ce erau deja într-o relație. În final, emisiunea ei de la TV8 a fost închisă definitiv, iar Morari a devenit unul dintre primele și puținele exemple de „cancel culture” în comunitatea profesională și politică din care făcea parte.

După acest eveniment, Natalia Morari a devenit o voce critică față de actualul președinte al țării, Maia Sandu, și partidului de guvernare, pe care i-a susținut în trecut.

În mai 2024, ex-jurnalista a fost organizatoarea unei întâlniri dintre mai mulți lideri politici de opoziție, care a avut drept scop discutarea posibilității de a identifica un candidat comun la alegerile pentru funcția de președinte – o inițiativă a socialistului Igor Dodon. Într-un final, inițiativa a eșuat, iar în luna iulie, Natalia Morari și-a anunțat intenția de concura la scrutinul prezidențial în calitate de „candidat independent”.

În martie 2025, ea a realizat un interviu cu fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: