DOC Fermierii, ultimatum către Natalia Gavrilița: „Dacă ne ignorați, vom ieși la protest”
Full Article 3 minutes read

DOC Fermierii, ultimatum către Natalia Gavrilița: „Dacă ne ignorați, vom ieși la protest”

Agricultorii din Republica Moldova cer, repetat, o întrevedere cu prim-ministra Natalia Gavrilița, cel târziu până pe data de 12 septembrie. Fermierii se plâng pe inacțiunile statului și spun că o mare parte din agricultorii mici și mijlocii din zonele rurale riscă să falimenteze în scurt timp, dacă statul nu le vor auzi revendicările. În caz contrar, aceștia anunță că vor organiza noi proteste.

Potrivit unei scrisori adresate prim-ministrei Natalia Gavrilița și președintei țării, Maia Sandu, organizațiile care apără drepturile agricultorilor din Moldova se arată revoltați de atitudinea Guvernului față de situația „extrem” de dificilă din sectorul agrar, care, spun ei, se înrăutățește pe zi ce trece.

Potrivit scrisorii, seceta severă din acest an a compromis recolta de porumb în proporții de 80-90 la sută, în timp ce recolta de floarea soarelui și de sfeclă de zahăr ar fi fost compromise în proporții de 60-70 la sută.

„La moment mulți agricultori sunt impuși să comercializeze producția sub prețul de cost, în contextul în care, în anul curent, costurile de producere agricolă a crescut pe diferite categorii cu 200-400%”, anunță fermierii.

Organizațiile din domeniul agricol spun că în lipsa acțiunilor prompte din partea statului o mare parte din fermieri mici și mijlocii riscă să falimenteze în următoarele câteva luni. Agricultorii fac repetat apel către premierul țării, pe care o invită la masa de discuții. Mai mult, ei anunță și data până la care Natalia Gavrilița ar urma să dea urs invitației – 12 septembrie. Agricultorii anunță că dacă premierul le va ignora scrisoarea și nu va da curs invitației, vor ieși din nou la protest, pentru a-și exprima nemulțumirile.

Amintim că, în luna iulie, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a menționat că va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii. Anunțul a fost făcut de ministrul Vladimir Bolea. Oficialul spunea atunci că instituirea situației excepționale este necesară în contextual secetei severe din acest an. Solicitarea, însă, așa și nu a fost făcută.

Pe 5 septembrie, Vladimir Bolea a comunicat despre un pachet de măsuri urgente pentru reducerea impactului negativ asupra agricultorilor. Oficialul a anunțat că s-a luat decizia de plată a 100% din costul accizei la motorină până la cantitatea de 64 tone, folosită de un agent economic. În cadrul unui briefing de presă, ministrul a evidențiat că „în anul 2022 vorbim nu de crize, ci despre un cumul de crize”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: