Додон
gagauzia24.com

Dodon a propus anularea taxelor pentru drumuri. Însă pentru aceasta toți vor trebui să plătească. Analiză NM

Taxa pentru drumuri, care este achitată anual de către proprietarii mijloacelor de transport, ar putea fi inclusă în accizele la carburanți. Această inițiativă îi aparține președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, care este convins că în așa caz, taxa pentru folosirea drumurilor va fi mult mai echitabilă. Transportatorii susțin ideea, deși recunosc că o nouă scumpire a carburanților nu va fi pe placul nimănui. Experții au spus că mecanismul actual de achitare a taxei pentru drumuri nu este ideal, dar mai puțin echitabil în condițiile unei țări agrare precum este Moldova.

Ce a propus Dodon?

Mecanismul actual de achitare a taxei pentru drumuri – impozitul anual pentru folosirea drumurilor naționale, regionale și locale, ar putea fi modificat. Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a venit cu inițiativa de a include taxa pentru drumuri în accizele la carburanți. El a propus această modificare pe platforma „Președintele răspunde”. Președintele a menționat că în curând, va prezenta un proiect de lege în acest sens.

„Un bătrânel, de exemplu, are un „Jiguli” vechi, cu care se deplasează doar la Paști, când pleacă la cimitir, dar este nevoit să plătească același impozit ca și persoana care folosește automobilul în fiecare zi. Iată de ce consider că taxele rutiere trebuie excluse și incluse în accizele la carburanți, pentru ca cel care merge mai mult, să plătească mai mult”, a precizat Dodon.

În prezent, mărimea taxei rutiere depinde de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, indicate în adeverința de înregistrare a acestuia (tipul și greutatea autovehiculului, puterea motorului, numărul de locuri). De exemplu, pentru un autmobil cu volumul motorului de până la 1400 de centimetri cubi și greutatea de până la 2000 kg, taxa pentru drumuri constituie aproximativ 800 de lei anual. Iar pentru un autobuz cu capacitatea de 52 de locuri – 5400 de lei.

Menționăm că în unele state din UE, precum și în SUA, taxa rutieră este inclusă în prețul combustibilului.

Reacția transportatorilor

Eugen Dațco, directorul executiv al Uniunii Transportatorilor, a susținut, în general, ideea de a include taxa pentru drumuri în accizele la combustibil. Potrivit lui, această practică este în multe țări.

„Este actual pentru Moldova, pentru că mulți pensionari care au în proprietate un automobil se deplasează cu acesta doar uneori, vara, la vilă, dar oricum sunt nevoiți să plătească taxa rutieră o dată pe an”, a menționat Dațco.

El a adăugat că dacă va fi aplicat noul mecanism, ar putea să dispară și diferența dintre numărul de automobile înregistrate în Registrul de Stat și numărul celor care susțin testarea tehnică și pătesc taxa pentru drumuri.

„În prezent, în Registrul de Stat sunt incluse 1 milion de mijloace de transport, dar numai 640-650 de mii de autovehicule susțin testarea tehnică”, a menționat directorul executiv.

El a presupus că autoritățile vor calcula mărimea taxei pentru drumuri care a fost achitată anul trecut, o vor împărți la cantitatea de carburanți care s-a vândut și cifra obținută o vor include în accize. Potrivit lui Dațco, unica problemă este scumpirea automată a carburanților, ceea ce, bineînțeles, nu place nimănui, în schimb, proprietarii de autovehicule vor scăpa de necesitatea de a plăti anual taxa pentru drumuri.

Dațco nu a exclus și creșterea prețurilor în general din cauza că în costul mărfurilor va fi inclusă componenta majorată a transportului.

 

Reacția experților

Ex-ministrul finanțelor Veaceslav Negruța consideră că taxa pentru drumuri, în forma sa actuală, nu este ideală, însă întreținerea drumurilor este partea indispensabilă a bugetelor anuale.

„Includerea taxei pentru drumuri în accizele la carburanți este, probabil, una dintre cele mai simple soluții, dar, se pare, cea mai nedreaptă în raport cu cei care consumă carburanți fără a folosi drumurile: proprietarii de tractoare, combine și altă tehnică agricolă. Sau față de cei care folosesc combustibilul pentru generatoare, echipamentele care funcționează cu benzină sau motorină”, a menționat Negruța.

În opinia sa, situația ar putea fi soluționată prin compensarea cheltuielilor pentru combustibil suportate de producătorii agricoli, din contul accizelor colectate. „Însă aceasta este o altă istorie”, a subliniat Negruța. El consideră că la prima etapă, dacă taxa pentru drumuri va fi inclusă în accize, volumul nominal al încasărilor la buget ar putea crește, în funcție de cote, însă „următoarele compensații ar putea să joace festa autorilor acestei idei și, în final, bugetului”.

Negruța a adăugat că atunci când autoritățile vor prezenta un proiect de lege concret, se va putea vorbi despre o influență concretă asupra prețului la combustibil și a bugetului.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: