facebook.com/dodon.igor

Dodon nu are dreptul să părăsească Moldova nici în următoarele 60 de zile. Măsura, dictată de magistrați în dosarul „Kuliok”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, cercetat penal în dosarul denumit generic „Kuliok”, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Măsura a fost dictată de magistrați pe data 18 mai. Ex-președintele susține că decizia a fost luată „printr-o procedură netransparentă” și în lipsa unor „criterii obiective și legale”.

„Astăzi, procurorul Maiei Sandu, Petru Iarmaliuc, a obținut prelungirea interdicțiilor în privința mea. Subliniez că decizia a fost pronunțată de un complet de judecători de la instanțele inferioare, transferați temporar la CSJ, printr-o procedură netransparentă și în lipsa unor criterii obiective, legale. Așa o procedură nu există nicăieri în lume, decât în justiția de buzunar a Maiei Sandu”, a declarat Dodon în reacție la decizia instanței.

Amintim că Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul de atunci Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

În vara anului 2022, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Fostul șef de stat pledează nevinovat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Cum va fi vremea de 1 mai și în weekend în Republica Moldova: datele meteorologilor

Pe 1 mai, în Republica Moldova sunt așteptate maxime de până la +15°C în sudul țării și minime de până la -1°C în partea de nord. În weekend, maximele vor oscila între +12°C și +17°C, în funcție de regiune. Sâmbătă, în sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat.

În nordul țării, în perioada 1-3 mai, cerul va fi variabil. Pe 1 mai, temperaturile vor ajunge până la +10°C ziua, iar noaptea vor coborî până la -1°C. Pe 2 și 3 mai, valorile termice vor urca până la +12°C ziua, iar noaptea vor oscila între +1°C și +2°C.

Spre comparație, astăzi temperaturile vor ajunge până la +10°C ziua, iar noaptea vor coborî până la -1°C.

În centrul țării, în perioada 1-3 mai, cerul la fel va fi variabil. Pe 1 mai, temperaturile vor ajunge până la +13°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +3°C. Pe 2 și 3 mai, valorile termice vor urca până la +15°C ziua, iar noaptea vor oscila între +4°C și +5°C.

Spre comparație, astăzi temperaturile vor ajunge până la +13°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +3°C.

În sudul țării, pe 1 și 3 mai, cerul va fi variabil. Pe 2 mai sunt prognozate ploi slabe.

Pe 1 mai, temperaturile vor ajunge până la +15°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +5°C. Pe 2 și 3 mai, valorile termice vor urca până la +17°C ziua, iar noaptea vor oscila între +6°C și +7°C.

Spre comparație, astăzi temperaturile vor ajunge până la +15°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +5°C și sunt așteptate ploi slabe.

Amintim că 1 mai, când este marcată Ziua Internațională a Solidarității Oamenilor Muncii, este zi liberă în Republica Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: