MECC

„Este prematur”. Prima reacție a Liliei Pogolșa la propunerea de separare a Ministerului Culturii

Ministrul în exercițiu al Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa a comentat, în premieră, petiția online inițiată de fostul secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) în guvernul Sandu, Victoria Nagy-Vajda. În cadrul ediției din 18 februarie a emisiunii „Puterea a Patra”, șefa MECC a declarat că nu crede că un minister al Culturii ar soluționa problema oamenilor din acest domeniu. În plus, aceasta a atras atenția că ar fi nevoie de fonduri suplimentare, bani care nu sunt prevăzuți în bugetul de stat, notează IPN.

Lilia Pogolșa consideră că instituirea unui minister separat al culturii nu este o soluție pentru acest domeniu.

„Domeniul culturii a fost unul dintre cele mai afectate domenii, dar oamenii culturii trebuie să înțeleagă că problemele din domeniul culturii nu depind de existența sau de absența unui minister al culturii”, a declarat Lilia Pogolșa.

Mai mult, oficialul spune că o astfel de divizare necesită fonduri suplimentare, bani care nu sunt prevăzuți în bugetul de stat pentru anul 2021.

„Acum este prematur să vorbim despre apariția unui minister separat al culturii, deoarece pentru a diviza Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ar trebui planificate surse financiare. Crearea unui minister separat atrage după sine costuri”, a declarat Lilia Pogolșa.

***

Recent, fostul secretar de stat al MECC) în guvernul Sandu, Victoria Nagy-Vajda, a inițiat o petiție online, prin care se cere separarea domeniului de activitate cultură de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și reînființarea Ministerului Culturii.

Autoarea petiției susține că sectorul cultural are nevoie urgentă de o relansare din temelii: „Lipsa unui minister profesionist dedicat sectorului cultural poate cauza pierderi irecuperabile ale monumentelor istorice, prin demolare sau incendiu, tragedie care s-a și întâmplat în 2020, odată cu incendiul clădirii istorice a Filarmonicii Naționale. Lipsa investițiilor în acest sector poate cauza și alte daune și tragedii, inclusiv umane”.

Până în prezent, 465 de persoane au semnat petiția. Autoarea își propune să colecteze 3 mii de semnături.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: