Radu Marian/Telegram

Experți din ONG-uri, societatea civilă și business vor consulta deputații din comisia economie. Printre aceștia – rectorul ASEM

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, anunță crearea unui consiliu consultativ de experți, pe lângă comisia pe care o conduce. Membrii consiliului nou format vin diferire domenii: academic, societatea civilă, mediul de afaceri, etc. Printre ei se numără, inclusiv, rectorul Academia de Studii Economice din Moldova, Alexandru Stratan. Marian susține că aceștia au fost selectați în baza unui concurs public, iar recomandările pe care le vor formula vor purta un caracter strict consultativ.

Deputatul PAS anunță că consiliul consultativ de experți va putea veni cu propuneri și comentarii asupra inițiativelor legislative aprobate în cadrul comisiei și asupra politicilor economice ale autorităților centrale. Prima ședință a avut loc astăzi, 26 noiembrie.

„Astăzi a avut loc o primă ședință a acestui consiliu, în care am reușit să schimbăm opinii cu privire la situația economică a țării. Vom consulta periodic cu membrii consiliului deciziile de politici publice din domeniile aflate sub responsabilitatea comisiei economie, buget, finanțe”, a anunțat Radu Marian.

Așadar, din consiliul consultativ fac parte:

  • Stratan Alexandru – rector, Academia de Studii Economice din Moldova;
  • Lupușor Adrian – Director executiv, Centrul analitic Independent „Expert-Grup”;
  • Crețu Ina – Ofițer de program, Fundația „Soros Moldova”;
  • Tumuruc Denis – expert senior în energie, Secretariatul Comunității Energetice;
  • Busuioc Liliana – director executiv, Alianța întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova;
  • Verejan Oleg – doctor în economie, expert național în domeniul economico-financiar;
  • Ghilețchi Stanislav – : Director adjunct pentru cercetare la Institutul pentru Politici și Reforme Europene;
  • Russu-Marin Veronica – Director de program, Centrul pentru Antreprenoriat și Politici Economice;
  • Sirițanu Mihaela – consilier politici publice, Comunitatea WatchDog.md

Amintim că Parlamentul a anunțat despre crearea consiliului, la mijlocul lunii februarie, curent. Candidații au avut posibilitatea să își depună dosarele în perioada 14 februarie -1 martie.

Legislativul a precizat anterior că calitatea de membru al consiliului de experți este una onorifică, voluntară și neremunerată, iar recomandările elaborate de experți poartă un caracter consultativ.

Durata mandatului consiliului de experți este perioada unei legislaturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Natalia Morari

Natalia Morari a comentat informația privind posibila interdicție în spațiul Schengen, alături de Ion Ceban: „Nu am confirmare oficială”

Ex-jurnalista Natalia Morari, care în ultimul an este implicată în politică și a candidat inclusiv la funcția de președinte al țării, a comentat informațiile apărute în presa din Moldova și România despre posibila interdicție în spațiul Schengen alături de primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Morari a reacționat pe rețelele sociale, declarând că „știrea este prea serioasă” pentru a o comenta în lipsa unei confirmări oficiale:

„Știu că așteptați o reacție din partea mea, dar știrea e prea serioasă ca să comentez ceea ce a apărut doar pe surse. Nu am deocamdată nicio confirmare oficială. Dacă va apărea, neapărat voi veni cu o reacție”, a scris aceasta.

Al doilea nume vehiculat în presa din Moldova și România, privind interdicția în spațiul Schengen este cel al ex-premierului Vasile Tarlev, în prezent lider al Partidului „Viitorul Moldovei”. El nu a comentat deocamdată informațiile. De menționat că, în dimineața de 9 iulie, Tarlev a expediat presei un comunicat în care a informat despre participarea la conferința științifico-practică organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța. În seara de 9 iulie, pe pagina de Facebook a acestuia a fost publicată o secvență dintr-un interviu oferit presei române.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

***

Precizăm că Natalia Morari a activat peste 15 ani în domeniul jurnalismului politic din Republica Moldova. De-a lungul timpului a lucrat la TV8, unde a avut propria emisiune politică și făcut parte din Consiliul de administrare al televiziunii. În 2021, Morari a părăsit Consiliul de administrare al televiziunii, invocând „presiunii” din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Morari a declarat că SIS o șantaja cu informații despre viața ei personală și a dezvăluit că tatăl copilului ei este controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care ulterior a fost anunțat în căutare. Informația despre legătura lui Morari cu Platon a provocat un scandal, deoarece s-a aflat că ea a făcut interviuri cu el în timp ce erau deja într-o relație. În final, emisiunea ei de la TV8 a fost închisă definitiv, iar Morari a devenit unul dintre primele și puținele exemple de „cancel culture” în comunitatea profesională și politică din care făcea parte.

După acest eveniment, Natalia Morari a devenit o voce critică față de actualul președinte al țării, Maia Sandu, și partidului de guvernare, pe care i-a susținut în trecut.

În mai 2024, ex-jurnalista a fost organizatoarea unei întâlniri dintre mai mulți lideri politici de opoziție, care a avut drept scop discutarea posibilității de a identifica un candidat comun la alegerile pentru funcția de președinte – o inițiativă a socialistului Igor Dodon. Într-un final, inițiativa a eșuat, iar în luna iulie, Natalia Morari și-a anunțat intenția de concura la scrutinul prezidențial în calitate de „candidat independent”.

În martie 2025, ea a realizat un interviu cu fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: