Festivalul DescOPERĂ începe astăzi! Ediția aniversară a celui mai important eveniment de muzică clasică în aer liber vine cu trei seri de spectacol

Astăzi începe Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOperă. Astfel, timp trei zile, până pe 19 iunie în satul Butuceni, Rezervația Cultural Naturală „Orheiul Vechi”, publicul din Moldova și oaspeții de peste hotare vor participa la prestații spectaculoase cu muzică de calitate și interpreți de mare valoare, susținute pe scena amfiteatrului natural din relief stâncos, care asigură o sonoritate ideală pentru amplificarea emoțiilor generate de muzică.

Ediția 2022 a Festivalului DescOPERĂ își continuă misiunea de a crea o adevărată fuziune a creației muzicale cu natura prin vocile și instrumentele artiștilor implicați, iar atmosfera vibrantă a rezervației Orheiul Vechi oferă cel mai potrivit cadru de manifestare a muzicii clasice publicului larg.

Concertul de deschidere prezintă în prim plan soliști binecunoscuți și recunoscuți în întreaga lume, pe sopranele Valentina Nafornița, Natalia Tanasiiciuc și baritonul Andrei Jelihovschi,  acompaniați de orchestra  Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” sub bagheta dirijorilor Daniel Jinga, director al Operei Române din București și Andry Yurkevych – prim dirijor TNOB „Maria Bieșu”

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, aduce în fața publicului sâmbătă, 18 iunie, în spectacolul Carmen-Crossover, cea mai populară și cântată operă  „Carmen” de  Georges Bizet  într-o nouă   prezentare artistică de către  Concertino Accordion Band, Capela Corală Academică „Doina”,  soliștii invitați din Serbia  Ljubica Vraneš și Dragoljub Bajic.

Duminică, 19 iunie concertul de închidere a Festivalului va începe cu prezentarea invitaților speciali din Georgia – Ansamblul vocal „Batumi”, faimoșii reprezentanți ai stilului polifonic caracteristic cântatului georgian.

In partea a doua a concertului cu genericul sugestiv Anotimpul pasiunii… pământeanca noastră, violonista – Rusanda Panfili din Austria, va încânta publicul cu excepționalele „Anotimpuri” de compozitorul argentinian Astor Piazzolla. După care, din acest “Tango Nuevo” va deriva un “Latino simfonic” de diferite stiluri în interpretarea soliștilor consacrați din Moldova, acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, director artistic și prim-dirijor – Mihail Agafița.

Cumpără bilet pe: https://iticket.md/event/festivalul-de-muzic-clasic-descoper

Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Culturii al  Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Restricții în Chișinău pe 20 iulie: acces limitat temporar în contextul vizitei președintei Indiei

Pe 20 iulie, accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău va fi limitat temporar. Măsura este luată în contextul vizitei în Republica Moldova a președintei Indiei, Droupadi Murmu, care va avea întrevederi la instituțiile de stat. Informațiile au fost comunicate de Primăria Chișinău.

Restricțiile vor fi valabile între orele 07:00 și 22:00. Conform Primăriei, măsura este luată de poliție.

Astfel, accesul persoanelor va fi limitat temporar în centrul orașului și pe arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile vizează și desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor, a rețelelor electrice și termice, a sistemelor de apeduct și canalizare, precum și lucrările de curățare sau tăiere a arborilor în zona pe unde se va deplasa coloana oficială.

Excepție fac manifestările social-culturale pentru care au fost depuse notificări prealabile și care au fost coordonate cu Primăria municipiului Chișinău și alte instituții competente.

***

Vizita președintei Indiei, Droupadi Murmu, în Republica Moldova a fost anunțată pe 7 iulie de Agenția de Investiții. Instituția menționa că, pe 20 iulie, Droupadi Murmu va veni la Chișinău, unde va participa la Forumul de Afaceri Moldova-India, alături de o delegație oficială de circa 40 de oameni de afaceri.

Ulterior, Președinția a anunțat că Droupadi Murmu va vizita Republica Moldova la invitația președintei Maia Sandu. La Chișinău, cele două șefe de stat vor avea o întrevedere și vor susține declarații de presă, după care vor deschide Forumul de Afaceri Republica Moldova-India, organizat de Agenția de Investiții cu ocazia vizitei. Programul mai include o întâlnire cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, membrii Grupului parlamentar de prietenie și comunitatea indiană din Republica Moldova. Potrivit Președinției, aceasta este prima vizită a unui șef de stat indian în țara noastră de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și India, la 20 martie 1992.

oficiuldestiri.ro

Campionatul Mondial de fotbal 2026: unde poți vedea finala Spania-Argentina în Republica Moldova

Spania și Argentina se întâlnesc în finala Campionatului Mondial de fotbal din 2026 pe 19 iulie, de la ora 22:00, într-o partidă care va avea loc la New Jersey Stadium din New York. Fanii fotbalului din Republica Moldova pot urmări meciul, alături de alți suporteri, în mai multe locații din țară.

Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, meciul va putea fi urmărit în următoarele locații:

  • Orășelul Sportiv (BisConcert International) – str. Ștefan cel Mare 152, Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Chișinău;
  • Keller Holz Biergarten – str. Traian 1/2, Budești (Chișinău);
  • Tooman Lounge Bar – str. Ștefan cel Mare 6, Chișinău;
  • Kozlovna Ceska Pivni Restaurace – str. Pușkin 24, Chișinău;
  • Premier Football – str. Regele Carol 5, Durlești;
  • Avante Moldova –  str. Arborilor 19 și Tighina R2, Sîngera (ambele din Chișinău) și Raionul Fălești, s. Răuțel;
  • Studio Night Club – str. Bucuresti 68, Chișinău;
  • Craft Beer Soroca – str. Ștefan cel Mare 123/A, Soroca;
  • Primăria Orașului Stăuceni, Stadionul Olimp din Stăuceni – str. Olimp 1, Chișinău.

De asemenea, partida va fi transmisă în direct la Jurnal TV.

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

tv8.md

Baronul romilor din R. Moldova, Artur Cerari, condus pe ultimul drum: cavou din marmură italiană și haine aduse din Italia

Baronul romilor din Republica Moldova, Artur Cerari, este condus sâmbătă, 18 iulie, la Soroca, pe ultimul drum. Acesta va fi înmormântat într-un cavou din marmură italiană, construit după una dintre dorințele sale din timpul vieții. La ceremonie participă mii de etnici romi din țară și din străinătate, transmite Moldova 1.

Sute de persoane din Republica Moldova și de peste hotare au venit astăzi la Soroca pentru a-și lua rămas bun de la baronul romilor, Artur Cerari.

Ceremonia funerară a început la locuința acestuia, unde rude, prieteni și reprezentanții comunităților de romi au adus flori un ultim omagiu celui care timp de aproape trei decenii a fost considerat unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai romilor din țară.

Participanții au vorbit despre rolul important pe care l-a avut Artur Cerari în viața comunității rome și despre contribuția sa la păstrarea tradițiilor.

Atmosfera a fost una solemnă, marcată de rugăciuni, lacrimi și momente de reculegere.

Funeraliile baronului romilor au transformat Soroca într-un loc de pelerinaj pentru romii veniți din mai multe țări, marcând sfârșitul unei epoci și începutul unei noi etape pentru comunitatea pe care acesta a condus-o.

Sicriul și hainele purtate de regretatul baron au fost aduse din Italia, potrivit dorinței exprimate de acesta în timpul vieții.

Potrivit tradiției romilor, peste 40 de zile va avea loc adunarea comunității în cadrul căreia va fi ales noul baron al romilor din Republica Moldova.

Artur Cerari a fost lider tradițional al comunității rome din 1998, după moartea tatălui său, Mircea Cerari.

În cadrul comunității rome, el a avut un rol important în medierea conflictelor, reprezentarea intereselor romilor și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor specifice. De asemenea, el s-a implicat de-a lungul anilor în numeroase inițiative sociale și culturale dedicate comunității rome din Republica Moldova.

Artur Cerari s-a stins din viață pe 4 iulie, din cauza unui atac de cord. Acesta avea 65 de ani.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: