Fiecare al doilea card de masă este emis sub sigla Up Moldova

De 3 ani angajații din Republica Moldova se bucură de cardurile Up Dejun. Operatorul francez este numărul 1 pe piața tichetelor de masă, cu peste 35 de mii de carduri emise și o rețea de acceptare de aproximativ 800 de comercianți.

Youssef Achour, Președinte Director Grup Up: „În cele 30 de țări în care operăm, piața de beneficii este în plină efervescență din mai multe motive. Unul dintre motive este legat de participarea soluțiilor noastre la politicile de relansare economică. Un al alt motiv este legat de nevoia de a veni în întâmpinarea clienților, partenerilor și utilizatorilor noștri cu soluții inovatoare, care creează cercuri virtuoase, care accelerează relansarea consumului, alimentează teritorii sau comunități bine definite și aduc beneficii economiilor în cel mai scurt timp.”

Elena Pap, director regional Grup Up (Romania, Moldova, Bulgaria, Serbia, Grecia): „Contextul în care suntem nu ne poate decât propulsa ca parteneri ai companiilor în optimizarea și creșterea business-ului lor, dar și a sectoarelor în care acestea activează, în calitate de furnizor de soluții digitale performante. Țările din regiune sunt în plină diversificare a ofertei lor digitale, care se consolidează și se dezvoltă, în special în Republica Moldova.”

Dumitru Cozmolici, director Up Moldova: „Ne bucurăm mult că putem constata faptul că piața tichetelor de masă este constituită și în plină consolidare. Una dintre realizările grupului francez Up în Republica Moldova constă și în faptul că fiecare al doilea card de masă poartă sigla Up Dejun. O altă realizare a filialei noastre este că am reușit să menținem cea mai largă rețea funcțională de comercianți. Nu ne vom opri la aceste realizări și în viitorul foarte apropiat vom veni cu noi surprize atât pentru angajatori, cât și pentru utilizatorii noștri.”

Odată cu lansarea cardurilor UP, angajatorii dețin un instrument eficient pentru a-și motiva echipele. Companii importante din țară, preocupate de bunăstarea angajaților lor, l-au inclus în pachetul de beneficii oferit acestora.

Emmanuel Skoulios, Presedinte al CCI France Moldavie: „Up este o frumoasă întreprindere franceză pe care Camera de Comert si Industrie Franța-Moldova a asistat-o în procesul de luare a deciziei de lansare în Republica Moldova. Tichetul de masă este un know-how francez. Vreau deci să felicit intreaga echipă Up Moldova cu ocazia aniversării sale, întreprindere care face parte de acum înainte din peisajul comunității de afaceri din Republica Moldova.”.

Petru Delinschi, vicepreședinte, director comercial Mobiasbanca: „Doresc companiei Up Moldova să crească mai departe, iar echipei acesteia le doresc multă sănătate în primul rând și eforturile pe care le depun să fie apreciate de toată țara.”

Mila Malairău, director, Camera Americană de Comerț: „Prin tichetele de masă a apărut o oportunitate minunată pentru angajatori de a motiva angajații, de a le oferi clipe frumoase la masă alături de cei dragi – colegi sau membrii familiei. La mulți ani!”

Dan Nuțiu, președinte, Asociația Investitorilor Români: „Doresc să urez celor de la Up Moldova multe succese, realizări și parteneri din plin. Sunt convins că dacă vor fi la fel de buni ca și până acum, toate aceste deziderate se vor îndeplini fără indoială.”

Tatiana Cartoflea, Șef serviciu resurse umane, Petrom Moldova SRL, OMV Group: „Dragă Up Moldova, îți mulțumim pentru colaborarea pe care am avut-o de la bun început. Vă dorim mult succes în continuare, sa aveți cât mai mulți parteneri care să dorească să-și bucure angajații cu serviciile pe care le oferiți. La mulți ani în continuare!”

La 3 ani de la lansare, cardul de masă Up a demonstrat că pentru anagajatori este un instrument de motivare a echipei : pentru angajați crește puterea de cumpărare, iar pentru comercianți mărește cifra de afaceri. Acest serviciu poate fi accesat pe www.upmoldova.md.

Despre Grupul Up

Up conectează indivizi, companii și teritorii dezvoltând platforme de gestiune, de tranzacții și de relaționare, ce contribuie la creșterea calității vieții și a performanței.

Up concepe soluții integrate ca răspuns la nevoile diferiților săi parteneri, clienți și beneficiari. Facilitează accesul la alimentație, cultură, timp liber, educație, ajutor la domiciliu, ajutoare sociale, gestiunea cheltuielilor profesionale și animarea dispozitivelor de motivare și fidelizare.

Cu o istorie de peste 50 de ani, puternic prin cei 3 600 de colaboratori și o prezență în 30 de țări, Grupul Up însoțește în viața de zi cu zi 29 milioane de persoane din întreaga lume. Up este un grup independent a cărui societate-mamă este o societate cooperativă și participativă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

(VIDEO) Sandu nu vrea grațierea lui Guțul?/Moldova va fi separată de Ucraina?/SUA se „apucă” de Transnistria

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chișinăul vrea să cumpere până la 50 mln metri cubi de gaz din Ucraina
— Opoziția cere ajutorul Martei Kos pentru demiterea lui Igor Grosu
— SUA caută soluții pentru conflictul transnistrean
— Examene auto anulate, deși candidații au primit „admis”. Explicația ASP
— UE oferă 30 de milioane de euro pentru compensațiile la energie
— Programul „Moldova pregătită” va fi lansat pe 19 noiembrie, la Chișinău
— Începe tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile din Găgăuzia
— Chicu vrea să-l demită pe Grosu și cere intervenția oficialilor europeni
— Dodon, despre acuzațiile de corupere a alegătorilor din Găgăuzia: este o jignire
— Kremlinul, despre interdicția pentru Krasnoselski: cea mai rea practică a URSS
— Marta Kos, întrebată despre restanțe: axați-vă pe lucruri pozitive și sărbătoriți
— Dodon: cererea de grațiere a Evgheniei Guțul este o simplă formalitate
— Trafic suspendat pe strada Ismail, din cauza lucrărilor de asfaltare
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

„Rucsac de urgență” și rezerve pentru 72 de ore. Autoritățile lansează programul „Moldova Pregătită”

În Republica Moldova va fi lansată, în perioada 19-21 noiembrie, prima campanie națională de pregătire a populației pentru situații de criză, care va marca începutul programului național „Moldova Pregătită”. Centrul Național de Management al Crizelor a anunțat că, în cadrul inițiativei, cetățenii vor primi recomandări despre cum să se protejeze în situații de urgență, cum să își pregătească gospodăriile și ce rezerve de bază ar trebui să aibă la dispoziție.

Campania va debuta pe 19 noiembrie, la Chișinău, prin organizarea Congresului Național de Reziliență. La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților centrale și locale, parteneri internaționali, mediul de afaceri, societatea civilă și mediul academic.

În cadrul congresului vor fi prezentate mai multe instrumente destinate pregătirii populației. Printre acestea se numără un Ghid de reziliență pentru familii, comunități și cetățeni, care va conține recomandări privind pregătirea gospodăriei, constituirea rezervelor de bază, comunicarea în familie și măsurile de siguranță în diferite situații de criză. Ghidul va include recomandări adaptate și pentru familiile cu copii, proprietarii de animale, persoanele în etate și cele cu dizabilități.

Totodată, autoritățile vor prezenta conținutul unui „rucsac de urgență”, cu produse pe care familiile le pot pregăti treptat, în funcție de necesități și posibilitățile financiare.

Un alt instrument este modulul „Alerte” din aplicația EVO, prin intermediul căruia cetățenii vor putea primi informații și notificări în situații de criză. Centrul Național pentru Management al Crizelor a precizat că această funcționalitate este distinctă de sistemul MD-Alert, a cărui lansare este planificată pentru 2027. Acesta din urmă va utiliza tehnologia Cell Broadcast, care permite transmiterea mesajelor de avertizare direct pe telefoanele mobile dintr-o anumită zonă, fără instalarea unei aplicații.

Programul mai prevede exerciții practice de simulare a unor situații de criză în domeniul sănătății publice și în cazul incidentelor cu drone. De asemenea, va fi prezentată Platforma pentru Reziliență Comunitară, prin care organizațiile interesate vor putea participa la inițiativă.

Campania va continua pe 20 noiembrie, la Edineț, și pe 21 noiembrie, la Ștefan-Vodă. Activitățile din teritoriu vor viza pregătirea gospodăriilor pentru primele 72 de ore ale unei crize, consolidarea capacităților de gestionare a situațiilor de urgență la nivel local și identificarea măsurilor de sprijin pentru persoanele vulnerabile.

Potrivit Centrului Național pentru Management al Crizelor, pregătirea cetățenilor pentru primele 72 de ore ale unei crize este importantă deoarece, în acest interval, autoritățile trebuie să evalueze situația, să mobilizeze resursele și să intervină în zonele în care există pericol pentru viață. Rezervele individuale ar urma să ajute familiile să își asigure nevoile de bază, în timp ce serviciile de intervenție se concentrează asupra persoanelor aflate în pericol imediat.

„Această campanie nu este organizată ca răspuns la o amenințare concretă și nu presupune întreruperi planificate ale serviciilor publice. Statul rămâne responsabil de protecția populației, intervenția în situații de criză și asigurarea continuității serviciilor. Pregătirea pentru riscuri nu înseamnă că acestea numaidecât urmează să se producă. Înseamnă să avem din timp informațiile, resursele și capacitățile necesare pentru a face față mai bine situațiilor neprevăzute”, a menționat CNMC.

Programul „Moldova Pregătită” este aliniat recomandărilor Uniunii Europene privind pregătirea pentru situații de criză și urmărește transformarea pregătirii populației într-o practică permanentă.

Poliția Republicii Moldova

Trei mistreți, găsiți în automobilul bărbatului care a lovit o mașină de poliție la Dubăsari. Poliția: Ar fi fost vânați ilegal

Trei mistreți au fost găsiți în automobilul bărbatului care ar fi lovit o mașină de poliție în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului în raionul Dubăsari. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat.

„În urma percheziției autorizate a automobilului, polițiștii au depistat în portbagaj trei mistreți, despre care există bănuiala că ar fi fost vânați ilegal”, a transmis IGP.

Oamenii legii continuă acțiunile procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.

Amintim că, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, un bărbat de 40 de ani, originar din Chișinău, a fost reținut după ce ar fi încercat să fugă de polițiști în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului, desfășurate în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari. Individul, aflat la volanul unui Dacia Duster, ar fi lovit intenționat automobilul de serviciu al poliției în timpul urmăririi, după care a ajuns cu mașina într-un gard.

evz.ro

Rusia a refuzat să-i comunice lui Șor învinuirea în dosarul ALDE, „din motive de securitate”. Oligarhul fugar va fi judecat în lipsă?

Rusia a refuzat să-i comunice lui Ilan Șor învinuirea în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului ALDE. Autoritățile ruse au explicat refuzul prin motive de securitate, a declarat pe 9 noiembrie șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, la Conferința anuală privind extinderea UE, care a avut loc la Chișinău. Potrivit acestuia, răspunsul Moscovei, primit după „luni de așteptare”, le permite procurorilor să continue demersurile pentru trimiterea cauzei în instanță. Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, ar urma să fie judecat în lipsă dacă dosarul ALDE va ajunge în instanță.

Subiectul a fost ridicat la conferință de lidera ALDE, Arina Spătaru, care a lucrat sub acoperire în cadrul anchetei. Ea a întrebat când va ajunge cauza în instanță: „Noi toți simțim un fel de injustiție. Și eu. Simt că nu mi s-a făcut dreptate până la sfârșit”.

„În premieră vă anunț acum că am primit răspuns de la Federația Rusă, după luni de așteptare, că ni se refuză în aducerea la cunoștință a acestei ordonanțe către Șor din motive de securitate. Anume acest răspuns ne deschide calea de a expedia cauza penală în judecată. Procuratura Anticorupție a înaintat un demers judecătorului de instrucție pentru a verifica legalitatea actelor din dosar și pentru a ne permite să expediem în instanța de judecată această cauză penală. Avem încheierea judecătorului de instrucție”, a declarat, în răspuns, Dumbravan.

Șeful PA a precizat că dosarul este „pe ultima sută de metri”. Dacă dosarul va ajunge în instanță, Ilan Șor ar urma să fie judecat în lipsă.

Amintim, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis, pe 24 aprilie, la solicitarea procurorilor anticorupție, un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul ALDE. Tot atunci, autoritățile de la Chișinău au anunțat că au transmis Federației Ruse cererea de asistență juridică prin care solicitau să-i fie comunicată învinuirea. Detalii – AICI.

Detalii din dosar: cum a încercat Șor să finanțeze ilegal partide din Moldova

Procuratura Anticorupție îl acuză pe Ilan Șor că ar fi organizat și instigat finanțarea ilegală a unui partid politic din surse interzise de lege, inclusiv cu bani proveniți de la un grup criminal organizat. Potrivit acuzării, Șor urmărea să sprijine o formațiune de dreapta, cu orientare proeuropeană, pentru a-și menține influența asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova.

Prin intermediul fostului deputat Alexandr Nesterovschi Șor ar fi contactat-o pe Arina Spătaru și i-ar fi propus să înființeze sau să preia conducerea unui partid proeuropean. În schimb, i-ar fi promis că formațiunea va beneficia de sprijinul financiar al grupului pe care, potrivit procurorilor, îl conducea.

Nesterovschi ar fi organizat o deplasare a Arinei Spătaru în Israel, unde aceasta s-a întâlnit cu Șor. La scurt timp după revenirea ei, Nesterovschi i-ar fi transmis, sub controlul organului de urmărire penală, 50.000 de dolari, 100.000 de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Șor. Nesterovschi a fost condamnat între timp și, potrivit oamenilor legii, a fugit în regiunea transnistreană.

Procurorii anticorupție susțin că Șor ar fi determinat alte două persoane să înființeze sau să preia conducerea unui partid cu aceeași orientare, care urma să participe la alegeri locale. Cele două persoane au fost condamnate în baza unor acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit PA, Șor ar fi finanțat ilegal ALDE cu 452.700 de dolari, echivalentul a peste opt milioane de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: