criuleni.md

Fostul director al spitalului din Criuleni ar putea fi sancționat. Și-ar fi angajat soția drept șefă a unei secții

Fostul director al Spitalului raional Criuleni, Nicolae Croitor, a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Inspectorii au emis act de constatare pe motiv că acesta ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese și și-a angajat soția în calitate de șefă a unei secții din incinta instituției medicale, se arată într-un comunicat publicat pe 7 august.

Controlul a fost inițiat în baza unei sesizări depuse în luna mai 2018. Potrivit documentelor, subiectul vizat, aflându-se în funcția de director al spitalului, a emis și a încheiat direct acte juridice cu soția sa, care ar fi fost selectată în calitate de șefă a secției Terapie din cadrul spitalului, în rezultatul unui concurs.

În cadrul controlului, fiindu-i solicitat punctul de vedere, fostul director a invocat că ar fi emis o declarație despre conflictul de interese în care s-a aflat cu soția sa, depusă la juristul instituției. În baza acestor delcarații, inspectorul de integritate a stabilit că – în situația dată, subiectul avea obligația de a se conforma prevederilor legale și ar fi trebuit să se adreseze direct Consiliului raional Criuleni pentru a-și soluționa starea de conflict de interese, iar faptul că a semnat o declarație și a transmis-o juristului instituției nu se justifică ca fiind o conformare a acestuia la prevederile legale.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

Dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Comisia Europeană, precizări pentru NewsMaker privind interdicția lui Ceban în Schengen: „E responsabilitatea statelor membre”

Comisia Europeană a răspuns solicitării NewsMaker privind interdicția primarului Chișinăului, Ion Ceban, în România și spațiul Schengen. Comisia a subliniat că aplicarea acestor măsuri este „responsabilitatea” statelor membre Schengen, care pot restricționa intrarea persoanelor considerate „o amenințare la ordinea publică sau securitatea internă”.

Este important de menționat că înregistrarea interdicțiilor de călătorie în Sistemul de Informații Schengen (SIS) este responsabilitatea statelor membre Schengen.

În conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, statele membre pot restricționa intrarea persoanelor considerate o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Aceasta include și autoritatea de a introduce astfel de persoane în SIS, pentru a le împiedica accesul, dacă sunt evaluate ca prezentând un risc pentru ordinea publică sau securitatea națională.

O condiție esențială pentru intrarea în Spațiul Schengen este ca o persoană să nu fie înscrisă în SIS și să nu fie identificată ca o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Prin urmare, persoanele care îndeplinesc oricare dintre aceste criterii nu pot intra în Spațiul Schengen”, subliniază Comisia.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe de altă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.

Ceban a declarat pe 10 iulie că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din România. Președinția a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: