screenshot

Fotbalistul moldovean Denis Marandici a fost accidentat grav în Cupa Azerbaidjanului

Fundașul moldovean al echipei „Turan Tovuz”, Denis Marandici, a suferit o fractură gravă a piciorului în timpul meciului cu „Sabah”, din optimile de finală ale Cupei Azerbaidjanului, transmite Moldova1.

Accidentarea a avut loc în minutul 21 al partidei, când Denis Marandici, încercând să oprească un atac al adversarilor, a suferit o fractură dublă a piciorului. Jucătorul a fost transportat de urgență la spital cu ambulanța.

Purtătorul de cuvânt al clubului „Turan Tovuz”, Suleyman Taghizade, a declarat că Marandici urmează să fie operat în Baku.

„Fotbalistul a fost diagnosticat cu fractură completă a fibulei cu deplasare și fractură a tibiei fără deplasare. S-a aplicat un ghips pe picior. Conform concluziilor medicului clubului și ale specialiștilor spitalului, operația este planificată să aibă loc în Baku, dar, dacă va fi necesar, ar putea fi efectuată în străinătate. Totuși, intervenția chirurgicală va putea fi realizată doar după ce hematomul de pe picior se va resorbi”, a explicat Taghizade.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură foto

Susține PAS poziția Anastasiei Nichita în privința moldovenilor anti-UE? Grosu: „Este o opinie”

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a comentat declarațiile Anastasiei Nichita, campioana care a aderat recent la PAS, în care aceasta a sugerat retragerea pașapoartelor românești moldovenilor care au votat împotriva integrării europene. Grosu a menționat că „fiecare are dreptul la opinie”, iar cazul cetățenilor care au pașapoarte românești, dar manifestă comportament „anti-român” este „un subiect de gândit” pentru autoritățile din România.

„Este o opinie. Atunci toți eram în febra evenimentelor. Fiecare are dreptul la opinie”, a declarat Grosu în raport cu postarea Anastasiei Nichita, care a stârnit critici în rândul internauților.

Întrebat de NewsMaker dacă PAS împărtășește această poziție, Igor Grosu a declarat că „nu trebuie să disconsiderăm dreptul cetățenilor de a avea cetățenia altui stat”.

„Probabil trebuie să fim atenți atunci când cetățenii, de exemplu cetățenii R. Moldova, care au cetățenia României, dar se comportă prin tot ce fac ei atât de anti-români și românofobi. Da, acesta e un subiect de gândit pentru autoritățile române, pentru că nu poți să parazitezi pe cetățenia română, să beneficiezi fie de indemnizație pentru copii, fie de posibilitatea să studiezi în universități, în licee, să călătorești în UE, să beneficiezi de dreptul la muncă în țările UE și, în același timp, să fii, prin ce spui, prin ce faci, împotriva statului român. Dar este la latitudinea statului român să analizeze”, a subliniat președintele Parlamentului.

Amintim că multipla campioană europeană și mondială la lupte, Anastasia Nichita a anunțat oficial, pe 7 iulie, că intră în politică pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate. După anunțul făcut, sportiva a devenit ținta unui val de critici pe rețelele sociale.

Internauții au reacționat, în special, la o postare a sportivei în care aceasta a sugerat retragerea pașapoartelor românești celor care au votat împotriva integrării europene, precum și deportarea moldovenilor din diaspora care au exprimat aceeași opțiune. Mesajul, considerat de unii o încălcare a principiilor democratice, a fost apreciat ca fiind inacceptabil pentru un viitor parlamentar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: