Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

FOTO În Moldova a fost inaugurată cea mai mare Unitate Primiri Urgențe. Lucrările au costat 49 mln lei 

În Republica Moldova a fost inaugurată cea mai mare Unitate Primiri Urgențe. Lucrările de construcție au costat peste 49 de milioane lei, dintre care 34 de milioane lei au fost oferite de Ministerul Sănătății, iar aproximativ 15,2 milioane de lei – de Uniunea Europeană.

Pe 4 mai, la Institutul de Medicină Urgentă a fost inaugurată Unitatea Primiri Urgențe. La eveniment a participat președinta Maia Sandu, ministra Sănătății Ala Nemerenco, lucrători medicali și parteneri internaționali.

Potrivit Ministerului Sănătății, în cadrul Unității, cu o suprafață de circa două mii de metri pătrați, va fi acordată asistență în cazul urgențelor medico-chirurgicale, persoanelor transportate la Institut cu ambulanța sau transferate din alte instituții medicale din țară.

Asistența medicală va fi oferită, în funcție de gravitatea stării pacienților, în zonele: roșie, galbenă, verde și albastră, spații dotate cu dispozitive, precum ventilatoare pulmonare, aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, electrocardiografe, dar și mobilier medical – paturi multifuncționale, lămpi de operație, etc.”, au precizat reprezentanții Ministerului.

De asemenea, Unitatea dispune de un tomograf computerizat performant, unicul de acest fel din țară, în valoare de circa un milion de euro. Acesta permite stabilirea rapidă și cu precizie înaltă a diagnosticului, în cazul pacienților cu accident vascular cerebral, traumatisme, hemoragii interne, infarct miocardic, afecțiuni respiratorii și alte urgențe medicale.

Totodată, pentru investigarea promptă a pacienților critici, în Unitate există o instalație radiologică, aparat de ultrasonografie și alte echipamente moderne.

Pentru dotarea Unității cu dispozitive de ultimă generație, Ministerul Sănătății a alocat circa 42 de milioane de lei, din bugetul de stat și proiecte implementate cu suportul partenerilor.

Unitatea Primiri Urgențe a fost construită în cadrul proiectului transfrontalier SMURD-2 „Zona de cooperare transfrontalieră România-Moldova o zona mai sigură prin îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, creșterea nivelului de pregătire și menținerea capacității personalului de intervenție în situații de urgență”.

Lucrările de construcție au costat peste 49 de milioane lei, dintre care 34 de milioane lei au fost oferite de Ministerul Sănătății, iar aproximativ 15,2 milioane de lei – de Uniunea Europeană.

Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: