Facebook/Dorin Recean

FOTO Ministra Justiției, prezentată colectivului de premierul Dorin Recean: „Avem sarcina clară să reformăm sistemul”

Premierul Dorin Recean a prezentat-o pe ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru colectivului. Prim-ministrul spune că, în cadrul evenimentului de prezentare, a spus că „cea mai dificilă reformă pe care trebuie să o realizeze Moldova este cea a justiției”.

„La prezentarea doamnei ministru Veronica Mihailov-Moraru, am menționat că cea mai dificilă reformă pe care trebuie să o realizeze Republica Moldova este cea a justiției”, a scris Recean, pe Facebook.

Totodată, el a mulțumit fostei conduceri a Ministerului. „Mulțumesc echipei ministerului, pentru efortul depus, dar și domnului Sergiu Litvinenco pentru programele inițiate și reforma concepută. Avem sarcina clară să reformăm sistemul, să încurajăm cât mai mulți oameni onești să iasă în față și să-și asume să conducă acest sistem. Am încrederea că doamna ministru Veronica Mihailov-Moraru ne va conduce într-un mod accelerat pe această cale”, a conchis premierul.

Pe 16 februarie, fostul ministru al Justiției Sergiu Litvinenco declara că a fost o onoare să fie parte a Guvernului Gavrilița – „care a obținut pentru R. Moldova statutul de țară-candidată pentru aderare la Uniunea Europeană și care a reușit să lanseze reforme curajoase, în pofida unui context regional extrem de dificil”.

Facebook/Dorin Recean
Facebook/Dorin Recean

Amintim că pe 16 februarie, majoritatea parlamentară a dat vot de încredere cabinetului de miniștri condus de către Dorin Recean. Noii miniștri au depus în aceeași zi și jurământul de credință patriei, în fața președintei Maia Sandu.

Noii miniștri sunt:

Veronica Sirețeanu – ministru al Finanțelor

Veronica Mihailov-Moraru – ministru al Justiției

Lilia Dabija – ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Victor Parlicov – ministru al Energiei

De asemenea, în noul executiv se regăsesc și foștii miniștri:

Ala Nemerenco – ministru al Sănătății

Anatolie Nosatîi – ministru al Apărării

Anatolie Topală – ministru al Educației și Cercetării

Alexei Buze – ministru al Muncii și Protecției Sociale

Sergiu Prodan – ministru al Culturii

Iordania Rodica Iordanov – ministru al Mediului


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Platforma DA

Plîngău confirmă discuții cu PAS despre o posibilă coaliție în Parlament: „Scopul – să nu admitem la putere pro-rușii”

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a confirmat pentru NewsMaker că poartă discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) privind o eventuală participare comună la alegerile parlamentare din septembrie. Plîngău susține că negocierile durează de mai bine de o lună și au un singur scop – de a preveni revenirea forțelor pro-ruse în Parlamentul Republicii Moldova.

„Părerea noastră toată lumea o cunoaște, a fost anunțată public de multe ori. În condițiile în care stânga se unește, în care grupurile de crimă organizată, oligarhii fugari umblă pe la oameni, pe la primari, inclusiv pe la partide politice cu genți cu bani, politicienii de dreapta trebuie să chibzuiască foarte atent aceste lucruri – dacă vor cu adevărat ca Republica Moldova să fie parte a UE, să găsească înțelepciunea necesară să comunice și să găsească soluții pentru a nu admite ca în viitorul Parlament să ajungă grupuri de crimă organizată sau pungile Kremlinului”, a declarat liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, pentru NewsMaker.

Precizăm că liderul PAS, Igor Grosu, a confirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că formațiunea pe care o conduce poartă discuții cu partidele Blocului „Împreună”. Grosu a declarat că Partidul Schimbării a refuzat să participe pe lista PAS, dar a precizat că unii politicieni din Platforma DA ar putea fi cooptați pe lista electorală a partidului de guvernare.

„Da, am purtat discuții de-a lungul timpului. A fost un răspuns la multiplele solicitări ale simpatizanților noștri. Una dintre componentele Blocului a refuzat categoric, alta a votat să nu meargă împreună, iar Platforma DA încă analizează opțiunea de a merge pe lista PAS”, a explicat Grosu.

Liderul PAS a exclus categoric coalițiile cu Mișcarea Alternativa Națională, condusă de primarul capitalei, Ion Ceban, și cu Partidul Nostru al lui Renato Usatîi.

De menționat că din Blocul „Împreună”, cu care PAS a recunoscut că poartă discuții, fac parte, la moment, trei partide politice – Platforma „DA”, Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist. Recent, din bloc și-a anunțat retragerea Liga Orașelor și Comunelor. Atunci, LOC a acuzat PAS că ar încerca să „absoarbă” pe listele sale „personalități și formațiuni oneste”. Purtătoarea de cuvânt a partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a confirmat atunci pentru NewsMaker că formațiunea politică „este în discuții cu partide pro-europene”.

Amintim că alegerile parlamentare vor avea loc la toamnă, pe data de 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: