Autoritățile au anunțat despre instalarea a 19 stații de așteptare pe drumurile din 13 raioane, printre acestea: Orhei, Soroca, Chișinău, Strășeni, Ungheni. Ministrul Andrei Spînu a declarat că stațiile auto sunt noi, au structură de metal ușoară, panouri de sticlă securizată și stâlpi de iluminat stradal dotați de sisteme fotovoltaice. Potrivit oficialului, alte 14 stații sunt în proces de construcție.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a scris pe rețelele de socializare că autoritățile modernizează stațiile de așteptare și primele 19 au fost deja instalate.
„Stațiile de așteptare sunt noi, au structură de metal ușoară, panouri de sticlă securizată și stâlpi de iluminat stradal dotați de sisteme fotovoltaice. Vom continua construcția acestora pe toate drumurile naționale și regionale. Astfel, vom oferi cetățenilor care așteaptă autobuzul sau microbuzul condiții mai bune și mai multă siguranță, mai ales pe timp de ploaie. Primele 19 stații au fost instalate pe drumurile din raioanele Orhei, Rezina, Telenești, Drochia, Rîșcani, Soroca, Florești, Șoldănești, Chișinău, Strășeni, Călărași, Ungheni și Fălești. Altele 14 sunt încă în proces de construcție”, a menționat oficialul.
Spînu a adăugat că pe toate stațiile se va instala drapelul Moldovei și al Uniunii Europene.
„Inscripția „Stație Auto” va fi înlocuită de denumirea stației/a localității în următoarea perioadă la recepția lucrărilor”, a precizat el.
Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au declarat că „pavilioanele auto sunt construite în conformitate cu un proiect de tip modern, evidențiind un design inovator și funcțional”.
„Aceste construcții metalice cu structură ușoară și panouri de sticlă securizată sunt dotate cu scaune din lemn, urne de gunoi, stâlpi de iluminat stradal și două panouri fotovoltaice. (…) În total, proiectul prevede construcția a 33 de astfel de pavilioane”, au comunicat reprezentanții Administrației.
MoldStreet a identificat că licitația pentru construcția de pavilioane auto în raioanele Orhei, Rezina, Telenești a fost câștigată de compania Primaterax-Nord SRL, deținută de Vladimir Badrajan. Potrivit sursei, costul de construcție a unui pavilion oscilează între 209 500 și 223 000 lei. Construcția pavilionului din satul Peresecina ar fi 222.666,05, în satul Leușeni – 209.517,05 lei.
„ASD menționează că lucrările de instalare a încă 14 stații sunt în desfășurare în alte sectoare ale țării, precum Cimișlia, Căușeni, Taraclia, Anenii Noi, Hîncești, altele. Aici licitația a fost câștigată de firma Pro Tron Media SRL (84% – Dragoș Mustață și câte 8% – Lilian Rabei și Nicolai Bagrii). Costul lucrărilor este însă mai mic, arată datele din devizul de cheltuieli. El este același pentru orice pavilion – 178.240,99 lei, atât pentru un pavilion auto din satul Iserlia, raionul Basarabeasca, cât și pentru pavilionul din Albota de Sus, raionul Taraclia”, a menționat sursa.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!