IGSU

FOTO Pompierii și localnicii, uniți pentru prevenirea inundațiilor. Mobilizare maximă în raioanele Ocnița, Soroca și orașul Vadul lui Vodă

Pe parcursul ultimelor 48 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost antrenați pentru a interveni pentru prevenirea inundațiilor în raioanele Ocnița, Soroca dar și orașul Vadul lui Vodă, se arată într-un comunicat publicat în dimineața de 27 iunie. De asemenea, inundații s-au produs și în satul Telița din Anenii Noi.

Salvatorii, în comun cu localnicii, au ridicat un dig de protecție în localitatea Vălcineț, raionul Ocnița și au întreprins lucrări de consolidare a unui canal de scurgere a apei în apropierea râului Nistru. La lucrări au participat peste 30 de persoane, printre care salvatori, reprezentanți a autorităților publice locale, localnici și voluntari.

Lucrări complexe au fost efectuate și în orașul Soroca, unde au fost fortificate două baraje cu o lungime totală de peste 70 m pentru protecția locurilor joase din oraș. La Vadul lui Vodă, salvatorii au continuat instalarea digului metalic pe distanța de 1000 m. Totodată, pompierii au folosit motopompele pentru pomparea apei și evitarea inundării clădirilor din zona de agrement a plajei.

Pe parcursul zilei de 27 iunie, angajații IGSU vor fi permanent în zona de risc pentru a evita pericolul inundațiilor, se mai arată în comunicat. În vederea evaluării riscurilor pe râurile Prut și Nistru, activează în continuare posturile fixe de măsurare a nivelului apei. Informațiile sunt transmise Centrului de Dirijare a Situațiilor excepționale pentru luarea deciziilor operative în vederea prevenirii riscurilor.

IGSU
IGSU
IGSU
IGSU
IGSU

Primarul satului Telița, Anenii Noi, Rodica Russu, a scris în dimineața de 27 iunie că 5 gospodării, 200 m de drum, stadionul și plantația forestieră de 3 ha din localitate au fost inundate. De asemenea, 4 mașini cu turiști au fost blocate din cauza apei.

Facebook/Rodica Russu
Facebook/Rodica Russu

Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică (cod portocaliu) privind creșterea nivelului apei pe râurile Prut și Nistru cu ieșire a apei în lunca râului Prut (în raionale Briceni și Edineţ) și în lunca râului Nistru (în raioanele Camenca, Rezina, Criuleni, Grigoriopol, Anenii Noi, Slobozia și Ștefan Vodă).

Avertizarea a intrat în vigoare pe data de 23 iunie și este valabilă pentru perioada 24 iunie – 2 iulie pentru râul Nistru și perioada 23 -29 iunie pentru râul Prut.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nordinfo.md/foto simbol

Investiție de peste €500.000 în construcția unui depozit modern pentru semințe la Bălți

La Bălți se construiește un depozit modern pentru păstrarea semințelor, cu o investiție ce depășește jumătate de milion de euro. Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare. Lucrările sunt programate să se finalizeze la începutul toamnei 2025. Informațiile au fost comunicate pe 11 iulie de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Ministerul a anunțat că depozitul este construit la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, filiala Bălți. Investiția în construcție se ridică la 514 mii de euro și este realizată prin proiectul „Livada Moldovei”, gestionat de minister. „Livada Moldovei” este o linie de creditare oferită de Banca Europeană de Investiții Guvernului Republicii Moldova.

„Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare și va fi dotată cu un cântar rutier instalat pe structură de beton armat, pentru o gestionare logistică eficientă. Proiectul a fost lansat ca răspuns la uzura avansată a infrastructurii existente, care nu mai asigură condiții corespunzătoare de umiditate, protecție fitosanitară și manipulare mecanizată”, au comunicat reprezentanții ministerului, adăugând că lucrările urmează să fie finalizate la începutul toamnei 2025.

Ministerul a declarat că „infrastructura modernizată va contribui la sporirea capacității naționale de producere și păstrare a semințelor certificate, adaptate condițiilor pedoclimatice locale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: