dw.com

Găgăuzia vrea propriile negocieri cu Gazpromul. A fost formată o delegație, cu toate că organul legislativ nu e funcțional

Deputații Adunării Populare a Găgăuziei intenționează să plece la Moscova „pentru a negocia prețul pentru furnizarea gazului” în autonomie. Inițiativa a fost susținută de majoritatea legislatorilor. Asta cu toate că de mai mult de două luni și jumătate aceștia nu reușesc să își aleagă speakerul, motiv pentru care organul legislativ rămâne nefuncțional, informează Nokta.md.

Deputații Adunării Populare a Găgăuziei au ales componența delegației care ar urma să meargă la Moscova pentru negocieri pe tema livrării de gaze în regiune. În componența acesteia au fost incluși Ivan Dimitroglo, Elena Iurcenco și Victor Petrov, care a candidat independent la ultimul scrutin, însă este susținut neoficial de socialiști la funcția de președinte al organului legislativ.

„Ar fi rezonabil să delegăm un grup format din trei persoane la Moscova, pentru a discuta problema furnizării de gaz cu reprezentanții Guvernului sau ai Președinției”, a propus deputatul local Serghei Cimpoeș.

Aspectele tehnice ale vizitei au provocat dezbateri în rândul aleșilor găgăuzi.

„Am mai discutat subiectul, din punct de vedere tehnic nu este posibil. Prin magistrala de la Ceadîr-Lunga, magistrala iese spre Ucraina la gazoductul transbalcanic”, a argumentat deputatul independent Nicolai Ivanciuc.

A intervenit și deputatul Ivan Caraja: „Noi, Găgăuzia, niciodată nu vom primi gaz la direct. Trebuie să plecați cu scopul de a obține un ajutor umanitar pentru poporul găgăuz”.

Deputatul Cimpoeș a propus să fie făcută o adresare către Ambasada Rusiei pentru pregătirea vizitei.

„În anul 2014 ne-am înțeles că vom primi gratis 20 mln de metri cubi, însă guvernul nu a permis”, a spus acesta (în 2014, după vizita delegației Găgăuziei la Moscova, conducerea autonomiei a anunțat despre o posibilă reducere la prețul gazelor naturale, însă inițiativa nu a fost implementată, nota redacției).

Întrebați de jurnaliștii portalului nokta.md cu cine intenționează să se întâlnească la Moscova, deputații locali au refuzat să răspundă. Aceștia nu au precizat nici când ar urma să aibă loc vizita. Victor Petrov a spus doar că își va achita singur cheltuielile de călătorie.

Pe 25 ianuarie, deputații Adunării Populare a Găgăuziei au eșuat pentru a 14-a oară în alegerea speakerului organului legislativ.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Grosu, despre concertul lui Usatîi cu artiști ruși, lângă expoziția despre terorile staliniste: „Au căscat gura toți”

Președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernare, Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a criticat concertul cu artiști ruși, organizat de politicianul Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale – acolo unde are loc o expoziție dedicată victimelor represiunilor sovietice.

„La un capăt de PMAN comemorăm, deplângem pe cei care au fost deportați, duși, schilodiți, și la alt capăt de piață chefuim. Unii comemorează, alții chefuiesc. E iurea, evident că e iurea, și foarte urât s-a primit”, a declarat Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la N4.

Șeful Legislativului a criticat, de asemenea, atât autoritățile care au permis accesul artiștilor ruși în Republica Moldova, cât și organizatorii care au oferit scena și spațiul public pentru concert.

„Ping-pongul ăsta, că ăla a dat piața, dar cine le-a dat voie în țară. Aici trebuie să tragem linia și să spunem că, scuzați-mă, au căscat gura toți. De la cei care i-au lăsat să intre pe cântăreții ăștia faimoși, până la cei care le-au permis desfășurarea activității în Piața Marii Adunări Naționale”, a conchis Grosu.

Amintim că, pe 15 iulie, Renato Usatîi a organizat în PMAN al doilea concert din cadrul Festivalului Absolvenților 2025. Pe scena din Chișinău au evoluat artiști din Republica Moldova, precum și din Rusia: Leonid Agutin și Liusea Cebotina. Concertul, organizat în imediata apropiere de expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, a stârnit un val de critici.

Guvernul a condamnat ferm concertul organizat de Usatîi în PMAN, la mică distanță de expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste, calificându-l drept „o insultă la adresa memoriei colective”. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a criticat Primăria Chișinău pentru că a permis desfășurarea evenimentului în proximitatea expoziției și a cerut explicații publice din partea autorităților municipale.

În replică, consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, l-a acuzat pe Vodă de „manipulare”. Ea a precizat că primăria nu autorizează evenimentele, ci doar este notificată despre organizarea acestora.

Într-o transmisiune live pe Facebook, Renato Usatîi a declarat că expoziția nu a fost afectată în niciun fel și că zona a fost menținută curată. Totodată, acesta a calificat autoritățile centrale drept „o rușine”.

Cu o reacție a venit și Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, care și-a exprimat profunda indignare față de decizia autorităților locale de a permite desfășurarea unui concert cu participarea artiștilor din Federația Rusă — unii dintre ei susținători ai războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei — chiar în vecinătatea unei expoziții comemorative.

Asociația a lansat un apel public către autorități să-și reconsidere prioritățile și să manifeste respect față de memoria victimelor regimului stalinist: „Este esențial ca suferința și sacrificiul deportaților și deținuților politici să fie onorate cu demnitate și seriozitate”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: