Așteptarea unui copil, mai ales în pandemie, poate fi umbrită de neliniștea că ceva ar putea să nu meargă bine. Informațiile contradictorii de pe internet despre riscurile unor malformații congenitale și complicații ale sarcinii, mai ales în cazul infectării cu noul coronavirus, pot provoca anxietate. NewsMaker a discutat cu mai mulți experți și a aflat care sunt lucrurile de care trebuie să țină cont viitorii părinți, cum pot fi minimizate riscurile asociate și ce trebuie să facă o gravidă pentru a-și menține sănătatea și liniștea sufletească în pandemie.
Emoțiile și provocările unei sarcini în pandemie
Lilia Soltan are 42 de ani. În acest an, ea a devenit mămică pentru a treia oară. Chiar dacă împreună cu soțul său își mai doreau un copil, sarcina a venit pe neașteptate, într-o perioadă plină de restricții și incertitudine. „Totul a fost spontan, nu ne-am așteptat, dar a fost o mare bucurie”, mărturisește femeia.
Sarcina a decurs fără probleme până la 35 de săptămâni, când, la un control de rutină, medicul de familie i-a spus că ar avea nivelul de zahăr mărit. „Atunci am fost la endocrinolog și mi-a prescris insulină. Medicul de familie mi-a zis că trebuie să fac și analiza de toleranță la glucoză. În cazul meu, trebuia să fac această analiză după naștere, medicul de familie însă mi-a indicat-o la 35-36 de săptămâni de sarcină. M-am conformat. În aceeași zi, mi s-a făcut rău și am chemat ambulanța. Aveam zahărul mărit și tensiunea arterială mărită. Mi s-a spus ulterior că puteam să ajung și în comă”, povestește Lilia.
După ce mașina de ambulanță a plimbat-o pe la două spitale, într-un târziu, femeia a fost internată la Spitalul Clinic Municipal nr. 1. „Eu mă simțeam foarte rău. Aveam și febră. Am stat acolo o săptămână. Am urmat un tratament complex, cu insulină cu acțiune rapidă și antibiotice”, își amintește Lilia. Pentru că avea în continuare febră, femeia a făcut testul PCR, care i-a confirmat că a fost infectată cu noul coronavirus. Pentru că toate gravidele diagnosticate cu Covid ajung la Maternitatea nr. 2, Lilia a fost transferată la această instituție medicală. Condițiile de spital nu au bucurat-o deloc. „Când am ajuns acolo n-am fost deloc încântată de condiții. Nu mi-au administrat medicamentele necesare și nici nu au ținut cont de dieta care mi-a fost prescrisă.”
„Am adus-o pe lume, mi-au luat-o și timp de zece zile nu am știut nimic de ea, pentru că eram internată în secția Covid”
Peste doar o zi, Lilia a fost transferată la Institutul Mamei și Copilului, în secția Covid, la terapie intensivă, unde s-a aflat până la sfârșitul sarcinii. Pe 28 august pe lume a venit Lia-Maria. „Totul a decurs foarte repede. De cum am adus-o pe lume, mi-au luat-o și timp de zece zile nu am știut nimic de ea, pentru că eram internată în secția Covid. Abia la 20 de zile de la primul test pozitiv am fost externate în sfârșit acasă”, povestește emoționată femeia.
Lilia a trecut prin Covid, a făcut față complicațiilor în sarcină, dar și-a păstrat optimismul, energia și pofta de viață. „Înainte de naștere eram speriată și mă simțeam neputincioasă. Atunci mi-am amintit cuvintele moașei care mi-a primit a doua naștere – respiră adânc. Asta foarte mult m-a ajutat.”
Cum pandemia de coronavirus influențează sarcina
În ultimii ani, atitudinea femeilor față de sarcină s-a schimbat. De această părere este medicul obstetrician-ginecolog Ălina Bejan, vicedirectoarea Spitalului Clinic Municipal nr. 1. „Femeile au devenit mai egoiste, pentru că nu sunt sigure de viitorul lor, al familiei și al copiilor. Foarte multe cupluri nu formează o familie și nu fac copii sau se limitează la un copil, pentru că nu suportă cheltuielile materiale. Divorțurile prevalează asupra căsniciilor durabile. Reiese că natalitatea la noi este într-o descreștere continuă”, punctează experta.
Pentru multe femei, sarcina presupune revenirea unor frici, stări anxioase, stări de neajutorare, neputință sau nesiguranță din trecut, consideră Doinița Gupca, psiholog clinician de la Clinica Repromed. „Aceste stări trebuie discutate, elaborate și prelucrate în cadrul ședințelor de consiliere psihologică. Din experiența profesională și observația subiectivă pot spune că în perioada pandemiei de coronavirus majoritatea femeilor au îmbrățișat o atitudine mult mai responsabilă în raport cu sarcina, nașterea și perioada postnatală”, subliniază Gupca.
În același timp, odată cu începutul pandemiei, a crescut numărul de sarcini, remarcă medicul ginecolog-obstetrician Vadim Scarlat, de la Clinica Repromed. „Oamenii au început să aibă mai mult timp pentru ei, s-a mai redus din orele petrecute la muncă”, spune el. Pe de altă parte, infecția Covid a dus la apariția complicațiilor în sarcină. „Sunt multe consecințe. Totul depinde de forma prin care trece gravida. Multe femei au ulterior probleme neurologice. S-a mărit și numărul de decese antenatale”, subliniază Vadim Scarlat.
Cum să te pregătești de o sarcină
Orice cuplu care își dorește să aducă pe lume un copil, trebuie să urmeze o pregătire preconcepțională, spun specialiștii. În primul rând, este important ca partenerii să ducă un mod sănătos de viață, să excludă nicotina, alcoolul, cofeina și alte substanțe nocive, să reducă stresul, iar pentru asta este nevoie de timp. „Să duci un mod sănătos de viață nu înseamnă că azi nu mai consumi băuturi alcoolice și gata, ești curat. Pentru a te pregăti de sarcină este necesar un an. Atât este nevoie pentru purificarea organismului și reabilitarea lui la funcțiile normale”, punctează medicul Vadim Scarlat.
„Pentru a te pregăti de sarcină este necesar un an”
În același timp, femeia trebuie să facă neapărat un consult la medicul obstetrician ginecolog. „În fața oricărui specialist este o pacientă perfect sănătoasă sau o pacientă care are multiple patologii extragenitale sau anamnezic obstetrical complicat și abordarea este individuală în fiecare caz”, spune medicul obstetrician-ginecolog Ălina Bejan.
Consultația specialiștilor de profil îngust este necesară pentru a preveni sau trata anumite patologii care ar prezenta risc în sarcină. „Este important să fie tratați dinții. De asemenea, trebuie verificate toate organele. Dacă o femeie are o patologie cardiacă sau o patologie a sistemului nervos central, din cauza căreia, specialistul de profil nu-i permite să rămână însărcinată, acest lucru trebuie identificat la timp și tratat, pentru că unele tratamente sunt contraindicate în sarcină, menționează medicul Vadim Scarlat.
În același timp, tratamentul preconcepțional cu acid folic este crucial, consideră experții. Acesta este necesar pentru profilaxia tubului neural. „Noi acum ne confruntăm cu situația că printre cauzele cele mai importante ale deceselor prenatale se numără anomaliile de dezvoltare a fătului, care se depistează tardiv. Acidul folic poate fi administrat și cu o lună înainte de concepere, și cu două-trei sau jumătate de an, precum și în primele 13-14 săptămâni de sarcină. Este o metodă profilactică de determinare a diferitelor afecțiuni ale tubului neural al fătului”, explică Ălina Bejan.
Nu în ultimul rând, este esențială pregătirea preconcepțională psihologică, care este responsabilitatea ambilor parteneri. „Nu există un algoritm general sau specific în pregătirea psihologică pentru o sarcină. Consilierea psihologică în acest sens ar presupune evaluarea așteptărilor în raport cu sarcina, a stărilor emoționale asociate. De asemenea, în cadrul consilierii psihologice preconcepționale se pun în discuție asociațiile și scenariile mintale privind rolul de mamă\tată”, menționează psihologul clinician Doinița Gupca.
Ce să faci pentru a avea o sarcină sănătoasă
Când o femeie află că este însărcinată trebuie să se pună la evidență la asistența medicală teritorială. Conform unui protocol special de monitorizare a gravidelor pe parcursul sarcinii, medicul de familie va prescrie mai multe analize – analiza generală de sânge, analiza urinei, coagulograma, electrocardiograma, precum și consultația specialiștilor de profil îngust.
Pe de altă parte, exploatarea comercială a fricilor femeilor însărcinate, care sunt îndemnate să facă mai multe investigații decât este necesar, devine o problemă tot mai mare, spun specialiștii. „Eu consider că toate investigațiile care sunt indicate trebuie să fie argumentate. Pacienta e în drept să întrebe pentru ce este indicată o investigație sau alta. În ziua de azi, pacientele noastre circulă pe la mai mulți medici și colectează păreri”, spune obstetrician-ginecologul Vadim Scarlat.
„Dacă gravida caută online informații și face ce îi spun alte gravide pe un forum sau ce îi spune o cumătră, atunci sigur nu vom ajunge la nimic bun”
Totuși, potrivit lui, pentru ca o sarcină să decurgă normal, fără complicații, gravida trebuie să asculte de sfaturile medicului. „Dacă gravida caută online informații și face ce îi spun alte gravide pe un forum sau ce îi spune o cumătră, atunci sigur nu vom ajunge la nimic bun. Poate să citească pe forumuri, dar de multe ori pacienta este derutată de informațiile pe care le găsește online”, subliniază expertul.
Cum să păstrezi echilibrul emoțional în sarcină
Pentru o femeie însărcinată este firească o ușoară stare de neliniște, or prea multe lucruri se schimbă într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Medicul Vadim Scarlat consideră că în sarcină femeia trebuie, în primul rând, susținută. „Ea nu trebuie să citească de pe forumuri tot felul de informații negative. Uneori, își insuflă singură că are probleme după ce citește. Gravida trebuie să citească literatură artistică, nu informații negative de pe forumuri, trebuie să aibă doar gânduri pozitive, să vizioneze un film, să aibă timp pentru sine.”
Psihologul clinician Doinița Gupca le recomandă gravidelor să-și exprime stările emoționale, să aplice tehnici de relaxare ghidată pentru depășirea neliniștii lăuntrice, să aibă o rutină zilnică diversificată și un somn liniștit și să întrețină relații interpersonale calitative.
Pot să scadă din neliniștea viitoarelor mame și profesioniștii care organizează cursurile prenatale, unde gravidele află informații despre naștere și îngrijirea nou-născutului.
În centrul perinatologic de la Spitalul Clinic Municipal nr 1 funcționează Școala viitoarelor mame. Odată cu începutul pandemiei de coronavirus, școala și-a limitat activitatea, spune Ălina Bejan, vicedirectoarea Spitalului. „Anterior, când activa normal această școală, era foarte binevenită, pentru că orice femeie gravidă făcea cunoștință cu maternitatea, cu secțiile obstetricale, afla în ce condiții va naște, putea să facă cunoștință cu echipa profesionistă în acordarea actului medical și nu în ultimul rând era informată despre ce înseamnă travaliul, cum se desfășoară, care sunt criteriile activității travaliului, care sunt perioadele nașterii. Specialiștii noștri o învățau cum trebuie să se comporte în timpul nașterii, cum trebuie să reacționeze, ce să facă pentru a fi echilibrată psihologic, dacă se aplică sau nu anestezia epidurală, când decurge nașterea pe căi naturale, când se finalizează cu operație cezariană. Cursurile prenatale sunt binevenite pentru că oferă informația deplină, pe care nu o poți citi pe rețelele de socializare. Acum cu situația pandemică noi am limitat accesul în secția consultativă. Dacă se fac consulturi, le facem mai mult la telefon. Aici accesul este absolut restricționat”, menționează Ălina Bejan.
Gravidele trebuie să se vaccineze împotriva Covid-19
Chiar dacă medicii confirmă că vaccinul este singura armă eficientă de luptă împotriva noului coronavirus, gravidele din Republica Moldova sunt rezervate faţă de imunizare. După ce i-a fost afectată grav familia și era să-și piardă fiul din cauza infecției, azi Tatiana Bordian, medic obstetrician-ginecolog la o clinică din Capitală, subliniază că vaccinarea în masă este singura metodă prin care poate fi pus capăt pandemiei.
„În martie 2020, când s-a început epidemia și în Republica Moldova, primul din familie care a suferit a fost fiul meu, Alexandru, care lucrează la Poliția de Frontieră. Era un băiat sănătos, de 30 de ani, fără boli concomitente, fizic dezvoltat. După ce au apărut primele semne de boală, Alexandru a dat testul, care a ieșit pozitiv. Primele trei zile s-a tratat acasă. Îl trata fostul meu soț, tatăl lui, pentru că e medic, dar starea nu s-a ameliorat. Din contra, febra creștea. El locuiește la Soroca, de unde a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase Bălți. Vreo trei zile a stat acolo, dar iarăși, starea nu s-a ameliorat, ci s-a agravat. A început dispneea, febra nu scădea, dar scădea saturația și medicii din Bălți au luat decizia să-l transfere la Chișinău, în secția de reanimare a Spitalului de Urgență”, povestește Tatiana Bordian.
„Era un băiat sănătos, de 30 de ani, fără boli concomitente, fizic dezvoltat”
Chiar dacă imunitatea lui Alexandru era puternică, starea lui se agrava. În noaptea de 5 aprilie, el a făcut șoc bacterian, a fost intubat și reanimat. „Starea lui era extrem de gravă. După ce a stat o zi și jumătate conectat la aparatul de ventilare artificială, medicii i-au făcut trahiostomie. Starea lui s-a menținut extrem de gravă destul de mult timp. S-au adus medicamentele cele mai costisitoare și cele mai bune, au fost ridicați toți medicii, a fost folosită cea mai bună aparatură. Încet, încet a început să i se amelioreze starea. A învățat tot de la început – să mănânce, să meargă. Pe 4 mai, l-am luat acasă”, relatează Tatiana Bordian.
Câteva luni mai târziu, rând pe rând, s-au îmbolnăvit fostul și actualul ei soț. „Acum un an m-am îmbolnăvit și eu. Am fost internată în Spitalul Guvernului, unde starea s-a agravat brusc. Am fost transferată în stare gravă în secția de reanimare la Spitalul de Urgență, tot acolo unde a stat și fiul meu. Am fost conectată la aparatul CPAP timp de o săptămână”, își amintește Tatiana Bordian.
„Dacă femeia însărcinată se infectează cu Covid mai aproape de naștere, iată atunci se întâmplă catastrofa”
Acum, ea consideră că vaccinul anti-Covid este singura soluție pentru a depăși pandemia. Mai mult decât atât, a insistat ca și fiica sa vitregă, care era însărcinată, să se imunizeze împotriva noului coronavirus. „Fiica celui de-al doilea meu soț a rămas însărcinată și eu i-am recomandat să se vaccineze. Prima doză a făcut-o la 30 de săptămâni și a doua, la 32. Ca medic obstetrician-ginecolog pot să spun că la 30 de săptămâni fătul deja este dezvoltat și vaccinul nu poate influența nici într-un mod dezvoltarea sa. Însă dacă femeia însărcinată se infectează cu Covid mai aproape de naștere, iată atunci se întâmplă catastrofa. În ultimele săptămâni de sarcină se mărește coagularea sângelui. Asta e ca o profilaxie a hemoragiei în timpul nașterii, dată de natură. Pentru că și Covidul duce la mărirea coagulării sângelui, respectiv, riscul dezvoltării de tromboembolie crește foarte mult”, explică Tatiana Bordian.
Potrivit ei, fiica sa vitregă a suportat bine vaccinul și a născut un copil sănătos. „Mai mult decât atât, copilul a fost testat și de asemenea are anticorpi la Covid”, subliniază Bordian.
După ce a câștigat lupta cu boala, iar ulterior a fost vaccinat, și fiul Tatianei Bordian a devenit în acest an tată. Acum el are un băiat de cinci luni, perfect sănătos.
Autor: Mariana Colun
Ilustrații: Olga Kiskina