meduza.io

Belarus: Mai mulți angajați ai fabricilor de stat au intrat în grevă, iar studenții au ieșit în stradă

Pe 26 octombrie, în Belarus a început o grevă la nivel național. Angajații mai multor întreprinderi de stat s-au alăturat inițiativei. Muncitorii au organizat proteste chiar pe teritoriile întreprinderilor unde activează.

Și muncitori din multe companii private s-au alăturat grevei. Unii dintre ei au anunțat ziua de 26 octombrie ca zi liberă iar alții și-au luat concediu din cont propriu. Printre aceștia se numără angajați ai centrelor medicale, magazine, baruri, cafenele, școli de limbi străine, săli de sport, agenții de turism și saloane de înfrumusețare.

La fel, și studenții universităților din Belarus au organizat mai multe proteste. În timpul acestora, potrivit presei din Belarus, polițiștii au reținut mai mulți protestatari. Studenții au mărșăluit de-a lungul bulevardului Independenței din Minsk, unde se află două universități. Aceștia au fost susținuți și de profesorii lor, scrie portalul Meduza.io.

Greva a începutul după ce liderul opoziției beloruse, Svetlana Tihanovskaya, a anunțat că, pe 25 octombrie, a expirat termenul „ultimatumului” anunțat anterior de către aceasta. Ea solicita ca Lukașenko să-și anunțe demisia, iar în Belarus să înceteze agresiunea față de protestatarii pașnici. De asemenea, aceasta cerea ca deținuții politici să fie eliberați. Condițiile ultimatumului nu au fost îndeplinite.

Amintim că pe 25 octombrie la Minsk s-a desfășurat protestul „Ultimatumul național”, care potrivit presei independente din Belarus, a fost una dintre cele mai ample demonstrații din ultimul timp și a adunat circa 100 000 de oameni. Forțele de ordine ar fi făcut uz de grenade luminoase și de gloanțe de cauciuc. BBC scrie, cu trimitere la grupul „Vesna” că circa 200 de manifestanți au fost reținuți.

news.tub.by
news.tub.by
news.tub.by

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Daniel Vodă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre interdicția lui Ion Ceban în Schengen: „Nu e știrea zilei”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că interdicția de intrare în România și în spațiul Schengen a primarului Chișinăului, Ion Ceban, nu reprezintă o „știre a zilei”. El susține că, cel mai probabil, Ceban era deja informat despre această măsură înainte ca informația să fie făcută publică și că el ar trebui să ofere explicații. Totodată, Vodă a subliniat că informațiile transmise de instituțiile statului, inclusiv ale României, „se bazează pe fapte concrete”.

„Nu aș spune că este neapărat știrea zilei,” a afirmat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

El a explicat că toate detaliile legate de acest caz ar trebui să vină din partea lui Ceban și că probabil el știa deja despre această interdicție.

„Toate explicațiile referitor la acest caz ar trebui să le ofere domnia sa. Am văzut un video filmat, dar dumneavoastră, ca jurnalist, nu ați avut posibilitatea să adresați întrebări sau să faceți precizări. Nimeni din presă probabil nu a putut să o facă. Pentru mine, întrebarea centrală este că — pentru orice cetățean, când se aplică interdicția, persoana este informată. Deci, probabil, persoana a știut această informație înainte să devină publică, dar a ținut-o și nu a comunicat despre acest lucru”, a menționat Vodă.

Fiind întrebat „ce pericol” reprezintă Ion Ceban, întrucât acesta a fost argumentul autorităților române, Daniel Vodă a menționat:

„Cetățenii trebuie să fie atenți și pe viitor când unii politicieni ar putea să se prefacă și să aibă cu totul alte interese. Atunci când unele instituții ale statului, fie ale României, fie ale altor democrații cu instituții consolidate, transmit anumite informații, cu siguranță acestea se sprijină pe fapte”, a subliniat reprezentantul Guvernului.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. În presa din Moldova și România se vehiculează că ar fi vorba despre ex-jurnalista Natalia Morari și fostul premier Vasile Tarlev.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: