Facebook/Partidul „ȘOR”

Guțul și Constantinov cer bani de la UE, Rusia, SUA, România și Bulgaria pentru a acoperi „deficitul” bugetar din Găgăuzia

Bașcanul Evghenia Guțul și președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitrii Constantinov susțin că inițiativa legislativă prin care autonomia găgăuză a fost obligată să ramburseze taxele pe valoare adăugată (TVA) din bugetul local va prejudicia grav veniturile acesteia. Cei doi au declarat că bugetul autonomiei găgăuze ar putea pierde anual $8 milioane. Astfel, Guțul și Constantinov au expediat o scrisoare Delegației UE și ambasadelor Turciei, Rusiei, României, SUA și Bulgariei în Moldova în care le cer să acorde asistență financiară pentru a acoperi „deficitul” bugetar al Găgăuziei. Precizăm că, deocamdată, nici Guvernul, nici ambasadele străine nu au comentat adresarea conducerii Găgăuziei.

În scrisoare se menționează că legea adoptată de Parlament, care prevede restituirea TVA-ului din bugetul Găgăuziei, ar fi „anti-găgăuză” și „o discriminare pe criterii naționale”.

Considerăm că legea adoptată de Parlament are ca scop încălcarea drepturilor și atribuțiilor autonomiei găgăuze cu scopul strangulării sale economice, a scăderii nivelului de trai al populației, închiderea programelor sociale și, în consecință, crearea de tensiuni și instabilitate în Găgăuzia, care sunt capabile să ducă la consecințe imprevizibile. Legea adoptată are un caracter pronunțat și cu intenție anti-găgăuz, evidențiind discriminarea deschisă a întregului popor pe criterii naționale, încălcând drepturile de bază socio-economice ale populației autonomiei, punând în pericol însăși existența Autonomiei Găgăuze”, se arată în document.

Potrivit documetului, rambursarea TVA-ului din bugetul autonomiei va aduce pierderi anuale de $8 milioane pentru veniturile Găgăuziei.

Din cauza reducerii drastice a veniturilor bugetare, sustenabilitatea financiară a Găgăuziei va fi perturbată, ceea ce va duce la necesitatea de a sechestra sau de a reduce urgent bugetul acesteia, iar în consecință se va produce o catastrofă socială și economică, cu care poporul nostru nu s-a mai confruntat până acum de la înființarea autonomiei găgăuze”, se indică în document.

În context, Guțul și Constantinov solicită Delegației UE și ambasadelor Turciei, Rusiei, României, SUA și Bulgariei în Moldova să ajute financiar Găgăuzia..

Vă rugăm ca în aceste clipe grele pentru Găgăuzia să acordați asistența financiară critică și necesară pentru a acoperi deficitul bugetar al autonomiei”, se mai arată în text.

***

Precizăm că, pe 21 octombrie 2023, a fost promulgată legea care completează articolul 6 din Codul Fiscal. Aceasta prevede că Găgăuzia trebuie să ramburseze impozitele către întreprinzători, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA), din bugetul local, în loc de bugetul național, așa cum se proceda până atunci. În cazul în care suma pe care Găgăuzia trebuie să o plătească drept rambursări depășește veniturile bugetare, legea prevede că diferența va fi acoperită din bugetul de stat în anul bugetar următor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Exclusiv: Condamnările la CtEDO au costat Moldova peste 23 milioane de euro. Top zece cele mai scumpe cauze (DOC)⚡️⚡️⚡️

Republica Moldova a achitat peste 23,4 milioane de euro cu titlu de despăgubiri în urma hotărârilor pronunțate de CtEDO, de la aderarea țării la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în 1997, și până la sfârșitul anului 2025. Datele au fost prezentate de Ministerul Justiției, într-un răspuns oferit NewsMaker.

Potrivit răspunsului, semnat de ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, până la 31 decembrie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), a pronunțat 664 de hotărâri în cauze privind Republica Moldova. În 576 dintre acestea, Înalta Curte a constatat cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului sau a protocoalelor sale adiționale.

Suma totală stabilită cu titlu de despăgubiri – inclusiv în cadrul acordurilor de soluționare amiabilă și al declarațiilor unilaterale – se ridică la 23.402.498,5 euro. Ministerul Justiției precizează că, până la sfârșitul anului 2025, întreaga sumă a fost achitată.

Cele mai frecvente încălcări constatate de CtEDO în cauzele împotriva Republicii Moldova au vizat dreptul la un proces echitabil, inclusiv durata excesivă a procedurilor și neexecutarea hotărârilor judecătorești, interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate și siguranță, protecția proprietății și dreptul la un recurs efectiv.

Top 10 cele mai scumpe condamnări

Cea mai mare despăgubire – 7.268.700 de euro – a fost stabilită în cauza „Dacia S.R.L. c. Moldovei” (2009).

Pe locul al doilea se află cauza „Unistar Ventures GmbH c. Moldovei” (2008), în care Republica Moldova a fost obligată să achite 6.712.855 de euro.

Urmează cauza „Ojog și alții c. Moldovei”, soluționată în 2020, pentru care statul a fost obligat să achite 3.635.000 de euro.

În același clasament se regăsesc cauza „Oferta Plus S.R.L. c. Moldovei” (2008), cu despăgubiri de 2.535.104 euro, și cauza „Fabrica de zahăr din Ghindești S.A. c. Moldovei” (2021), în care CtEDO a acordat 2.000.000 de euro cu titlu de prejudiciu material.

Pentru celelalte cinci cauze incluse în clasament, Republica Moldova a achitat despăgubiri cuprinse între aproximativ 219.000 și 520.000 de euro.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: