Colaj NM

Guțul, Șor și Dodon l-au felicitat pe Putin de ziua sa: „Fie ca toate obiectivele dumneavoastră să fie atinse”

Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul, oligarhul fugar Ilan Șor și liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon l-au felicitat pe Vladimir Putin, la ordinul căruia armata rusă a invadat Ucraina în februarie 2022, cu ocazia zilei sale de naștere. Guțul i-a dorit lui Putin să-și atingă „toate obiectivele” și a spus că „determinarea, înțelepciunea și dedicarea” acestuia ar fi „un exemplu pentru mulți lideri”. Șor a spus că „este îmbucurător faptul că în ciuda atacurilor autorităților moldovenești”, Putin „a păstrat respectul față de țara noastră”. Iar Dodon a scris că „poporul moldovenesc este recunoscător și apreciază sprijinul și asistența pe care Rusia ni le-a oferit în diferite momente”. Menționăm că în Strategia Națională de Apărare a Republicii Moldova, Rusia a fost declarată drept una din principalele amenințări la adresa securității țării noastre. 

„Dragă Vladimir Vladimirovici! Din numele populației din Găgăuzia și din numele meu vreau să vă felicit din inimă cu ocazia zilei de naștere. Determinarea dumneavoastră, înțelepciunea și dedicarea sunt un exemplu pentru mulți lideri, iar munca dumneavoastră în beneficiul Rusiei are un impact uriaș asupra politicii internaționale. (…) Fie ca toate obiectivele dumneavoastră să fie atinse”, a scris Guțul pe o rețea de socializare, atașând și o imagine cu liderul rus.

Iar Șor, în felicitarea sa, a scris că Putin „are o relație de lungă durată cu regiunea noastră”. „A venit aici la competiții în vremea când era sportiv și a vorbit cu căldură despre Moldova. A făcut mai mult de o vizită aici ca președinte. (…) Este îmbucurător faptul că în ciuda atacurilor autorităților moldovenești și a calomniilor deschise, el a păstrat respectul față de țara noastră. (…) Rusia în continuare ne este prieten iar acesta este meritul său”, a scris Șor pe o rețea de socializare, atașând o imagine inclusiv cu Putin și Guțul. 

Iar fostul președinte al Republicii Moldova, în prezent – liderul al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a scris în felicitarea sa că „parteneriatul strategic cu Federația Rusă răspunde intereselor naționale ale Republicii Moldova”. „Poporul moldovenesc este recunoscător și apreciază sprijinul și asistența pe care Rusia ni le-a oferit în diferite momente”, a comunicat Dodon pe o rețea de socializare, atașând și el o poză cu Putin. Totodată, el a adăugat că „moldovenii vor să fie prieteni și să coopereze, dar să nu fie în dușmănie cu Rusia”. 

Președintele Rusiei a împlinit 72 de ani.

***

Menționăm că, în februarie 2022, armata rusă – la ordinul lui Putin – a invadat Ucraina.

Războiul din statul vecin a obligat conducerea Moldovei să se gândească la propria securitate, nu doar din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere al apărării. În octombrie 2022, trei rachete rusești au violat spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Apărării, rachetele au fost lansate de pe platforme terestre sau maritime din partea de vest a Peninsulei Crimeea. Ulterior, ministrul moldovean al Apărării, Anatole Nosatîi, a declarat că o rachetă rusă a survolat deja regiunea transnistreană a Moldovei în luna mai. La câteva săptămâni după incidentul din octombrie, fragmente de rachetă au căzut în partea de nord a satului Naslavcea, regiunea Ocnița. În 2023, fragmente de rachetă au fost găsite în apropierea satelor Larga, Chițcani, Fârlădeni și Gîsca. Pe 11 februarie 2024, fragmente dintr-o dronă de tip Shahed au căzut în sudul Moldovei, la Vulcănești. Pentru protecția spațiul aerian, la sfârșitul anului trecut, Franța i-a transmis Moldovei un radar. Găsiți în materialul NewsMaker cum războiul din Ucraina, lansat de Rusia, a schimbat politica moldovenească. Detalii AICI.

În iulie 2024, Guvernul de la Chișinău a revizuit și aprobat Strategia Națională de Apărare pentru următorii 10 ani. Strategia enumeră amenințările la adresa securității Moldovei. Una dintre ele este războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în special posibila extindere a operațiunilor militare în regiunea Odesa. O altă amenințare sunt atacurile hibride din partea Rusiei. În strategie se menționează că acestea sunt desfășurate atât direct de Rusia, cât și de „grupuri sociale locale cu orientări radicale”. O amenințare reprezintă forțele militare ale Federației Ruse staționate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, precum și formațiunile armate ale regimului neconstituțional din regiunea transnistreană. Strategia notează că aceste trei amenințări împreună reprezintă o „amenințare existențială” pentru Moldova. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: