I-a cerut sau nu demisia? Sandu, despre Dragalin: „I-am spus că instituția reprezintă o vulnerabilitate”

Președinta Maia Sandu a fost întrebată dacă i-a cerut sau nu șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, să demisioneze. „I-am spus șefei Procuraturii Anticorupție că instituția pe care o conduce și nu doar această instituție reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității și la adresa democrației Republicii Moldova”, a comunicat șefa statului. Precizările au fost făcute în timpul conferinței de presă din 4 februarie. 

Maia Sandu a fost întrebată cum vede propunerea Ministerului Justiției ca Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să fuzioneze. Totodată a fost întrebată dacă i-a cerut Veronicăi Dragalin să demisioneze de la șefia Procuraturii Anticorupție.

Am abordat subiectul corupției electorale și a corupției politice de mai mult ori, inclusiv la Consiliul Suprem de Securitate, mai ales după alegerile din anul precedent. Atunci când toată lumea a văzut cât de grav a fost amestecul unei forțe străine care a încercat să cumpere alegătorii din Republica Moldova și să dăuneze masiv democrația din țara noastră. Este evident că modul în care se luptă astăzi cu corupția politică este unul deficient și toate instituțiile care sunt responsabile de lupta împotriva corupției, după asta și în lupta împotriva corupției electorale, sunt responsabile de această situație. I-am spus șefei Procuraturii Anticorupție că instituția pe care o conduce și nu doar această instituție reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității și la adresa democrației Republicii Moldova. Și spun asta în continuare: avem o problemă majoră, pentru că instituțiile care trebuie să combată corupția politică și să prevină corupția electorală nu sunt eficiente astăzi și pun în pericol votul cetățeanului. Noi ne dorim ca moldovenii să decidă pentru Moldova și nu banii murdari, indiferent de unde vin acești bani”, a comunicat Maia Sandu.

Am cerut și o să cer în continuare ca să se întreprindă măsuri pentru a îmbunătăți funcționarea acestor instituții, indiferent care sunt ele – toate care sunt responsabile de combaterea corupției politice și, respectiv, prevenirea corupției electorale. Am discutat la Consiliul Suprem de Securitate și am convenit că Parlamentul și Guvernul vor veni cu soluții inclusiv soluții care ar schimba arhitectura instituțională pentru ca să putem să avem în viitorul apropiat instituții care știu să-și facă treaba și care știu să protejeze votul cetățeanului”, a continuat Maia Sandu.

***

Pe 20 ianuarie 2025, președinta Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate. Scopul – „evaluarea progreselor în combaterea corupției politice și electorale”. „Corupția politică rămâne una dintre cele mai mari amenințări la adresa democrației din Republica Moldova, iar evenimentele de anul trecut, din cadrul referendumului pentru integrarea europeană, au scos în evidență vulnerabilitățile noastre în fața încercărilor de a influența voința cetățenilor”, a comunicat Maia Sandu. Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a venit cu recomandări: să fie consolidată „arhitectura instituțională a organelor responsabile de combatere a corupției” și să fie consolidat „cadrul legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală”.

Pe 29 ianuarie, urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate, Ministerul Justiției a venit cu mai multe propuneri. Una din propuneri prevede ca Secția pentru combaterea corupției și spălarea banilor din cadrul Procuraturii Generale să preia în examinare dosarele complexe de corupție politică și criminalitate organizată. Altă propunere – ca Secția pentru combaterea corupției și spălarea banilor din cadrul Procuraturii Generale să fie mărită cu personal adițional din cadrul procuraturilor specializate pentru a se focusa doar pe cazurile de corupție majoră și crimă organizată. O altă propunere – ca Procuratura Anticorupție și PCCOCS să fuzioneze. Ministerul Justiției adăuga că propunerile vor fi transmise Parlamentului, care va decide „opțiunea de urmat”. Detalii AICI.

Tot pe 29 ianuarie, Procuratura Anticorupție a declarat că „nu au fost prezentate argumente plauzibile sau convingătoare” care să justifice necesitatea fuzionării instituției cu PCCOCS. Detalii AICI.

Pe 2 februarie, șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a fost întrebată la TV8 cum vede propunerea ca instituția pe care o conduce să fuzioneze cu PCCCOCS. Totodată a fost solicitată să comenteze „modul în care este interpretată în public această soluție de reformă – că se dorește fuzionarea pentru că de fapt Veronica Dragalin nu vrea să plece de la conducerea procuraturii”. În context, Dragalin a fost întrebată dacă i s-a cerut expres demisia. „Mie îmi este clar de mai mult timp mesajul politicului, că ei consideră că eu nu ar trebui să fiu în această funcție. Asta deja de vreo câteva luni mie îmi este clar din comentariile publice făcute de conducătorii țării noastre, inclusiv doamna președinte, domnul prim-ministru, domnul președinte al Parlamentului. Faptul că fuzionarea ar avea ca efect scoaterea mea din funcție cred că e un lucru evident”, a comunicat Dragalin. Întrebată, repetat, dacă i s-a cerut expres demisia. „Mi s-a cerut indirect, direct, prin diferite mesaje, prin diferite persoane. Da, mi s-a cerut să plec”, a răspuns Dragalin. „Eu cred că este suficient să spunem că conducerea țării mi-a cerut mie să plec”, a adăugat șefa Procuraturii Anticorupție, menționând că potrivit Constituției „nu poate un politician să ceară demisia procurorului șef anticorupție”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon

Dodon cere Curții Constituționale să verifice dacă foștii președinți pot fi judecați în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție

Igor Dodon contestă la Curtea Constituțională norma în baza căreia dosarele penale ale foștilor șefi de stat pot fi examinate în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Fostul președinte, al cărui dosar „Sacoșa neagră” este examinat în primă instanță chiar de CSJ, susține că după încheierea mandatului un șef de stat ar trebui să fie judecat de instanțele de drept comun, scrie IPN.

Sesizarea depusă de deputatul socialist vizează articolul 39 punctul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că CSJ judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele Republicii Moldova.

Dodon susține că această normă este aplicată prin analogie și foștilor șefi de stat, deși, în opinia sa, legea nu face o distincție clară între infracțiunile comise de un președinte în timpul mandatului, faptele de drept comun și situația unei persoane al cărei mandat prezidențial s-a încheiat.

Potrivit fostului șef de stat, după încetarea mandatului, în cazul în care nu a fost inițiată procedura constituțională de punere sub acuzare, fostul președinte ar trebui să fie cercetat și judecat conform regulilor generale de procedură penală, de instanțele de drept comun.

Deputatul socialist susține că menținerea competenței exclusive a CSJ pentru foștii președinți creează un regim juridic discriminatoriu. Pe de o parte, aceștia nu ar beneficia de mecanismul constituțional privind imunitatea și punerea sub acuzare de către Parlament, iar pe de altă parte ar fi privați de dreptul de a fi judecați de o instanță de fond și de a beneficia de o cale ordinară de atac.

Potrivit sursei citate, în sesizare se invocă încălcarea mai multor prevederi constituționale, inclusiv cele privind egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție, imunitatea președintelui și interzicerea instanțelor extraordinare. „Aplicarea mecanică” a normei, susține deputatul, transformă Curtea Supremă de Justiție dintr-o instanță supremă ordinară într-o instanță de excepție pentru un fost demnitar, lucru interzis de Constituție.

Igor Dodon solicită Curții Constituționale să suspende, până la examinarea sesizării pe fond, acțiunea articolului 39 punctul 2 din Codul de procedură penală. Totodată, el cere declararea ca neconstituțională a prevederii în partea referitoare la aplicarea acesteia în cazul infracțiunilor săvârșite de foști președinți și sesizarea Parlamentului pentru înlăturarea ambiguității legislative.

Sesizarea vine în timp ce Igor Dodon este judecat chiar de Curtea Supremă de Justiție în dosarul cunoscut generic drept „Sacoșa neagră”. Fostul șef de stat este acuzat de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Dodon pledează nevinovat și susține că dosarul ar fi motivat politic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: